Vlad Tepes este fara indoiala cea mai cunoscuta personalitate istorica romaneasca. Poate, doar Nicolae Ceausescu sa fie cam tot atat de faimos, insa pentru cine stie cat timp. Daca trecerea anilor va estompa incetul cu incetul figura dictatorului, cu siguranta ca nu la fel se va intampla cu figura lui Tepes.
Meritul il are, cu ghilimelele de rigoare, Bram Stocker care i-a asociat imaginea de cea vampirului insetat de sange. Romanul Dracula, aparut in 1897, cunoaste un succes fulminant, devinind sursa de inspiratie a peste 750 de filme, documentare sau nuvele. Odata cu el apare in literatura un tip nou de caracter care in urmatorii aproape 200 de ani s-a universalizat.
Asadar, pentru straini, Vlad Tepes a devenit un personaj malefic, infricosator, diavolesc, dupa cum ii este si numele: Dracul sau Dracula.
Vlad a primit apelativul de Tepes, adica cel care trage in teapa, acesta neavind neaparat conotatie negativa. In folclor, este perceput intr-o lumina pozitiva. Voevodul nu se inchina turcului, ba il mai trage si in teapa la fel ca pe hoti. El este, daca vreti, simbolul justitiei oarbe, imparte dreptatea fara a tine cont de rangul sau originea vinovatului. Cupa de aur incrustata cu nestemate (iata ce imagine de poveste) sta pe ghizdul fantanii, oricine poate bea din ea, dar nimeni nu indrazneste sa o fure. Pentru ca detesta hotia, cersetoria si vagabondajul ii aduna pe toti acestia intr-o casa mare. Le da sa bea si sa manance pe saturate apoi ii intreaba daca s-au saturat sa le mai fie foame sau frig vreodata. Dupa raspunsul lor entuziast, Voda ordona sa se traga obloanele, sa se ferece usile si sa li se dea foc, implinindu-le astfel dorinta.
Vlad Ţepes la masa intr-un incunabul german
In mentalul colectiv Vlad este asa cum l-a zugravit Eminescu: “Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” Adica, asemeni imparatilor bizantini, Vlad este Dominus et Deus, capabil sa imparta dreptatea, sa scape tara de nenorociri.
Pentru istorici, voevodul muntean lasa loc la numeroase controverse cauzate de interpretarea mai mult sau mai putin partinitoare a izvoarelor istorice de secol XV si XVI. Cronici precum cele aparute la Nurnberg, Leipzig, Bamberg sau Ausburg il descriu ca pe un tiran scelerat caruia ii placea sa-si devoreze la propriu dusmanii, sa-si potoleasca setea cu sangele lor, toate astea la umbra unor paduri de tepe. Primele texte tiparite despre personalitatea lui Vlad Tepes, alaturi de exagerarea cu buna stiinta a faptelor si cruzimii sale, i se datoreaza lui Matei Corvin. Intr-o epoca dominata de superstitii, cand nenorocirile si moartea pandesc la tot pasul, cand executiile publice sunt ceva aproape firesc, existenta unui asemenea personaj nu e pusa la indoiala.
Intr-o emisiune din 2002 realizata de Discovery Channel: “The most evil men in history”, Vlad Tepes este trecut in galeria celor mai rai oameni din istorie. Dr. Colin Imber de la Universitatea din Manchester ii face o caracterizare cu nimic mai veridica decat cele scrise in urma cu mai bine de 500 de ani. Cei trei experti chemati sa-si dea cu parerea, printre care si printesa Briana Caragea, in calitate de descendenta, sustin sus si tare ca a ucis 100 000 de oameni. Istoricii straini preiau fara sa filtreze informatiile provenite din cronicile sasesti si turcesti, cand la orice analiza, numeroase dintre ideile prezentate nu stau in picioare. Spre exemplu ideea ca ar fi putut ucide 100 000 de oameni intr-un interval de 6 ani in Valahia secolului al XV mi se pare ridicola daca ne gandim ca documentele arata ca toata armata sa nu se ridica la mai mult de 25-30 000 de oameni. Ori daca dintre ai sai nu putea ucide atatia pentru ca nu erau atunci nu vad ce rau a facut ucigind otomani care ii erau dusmani, desi nici acest lucru nu mi se pare probabil.
De unde aceasta ura si incrancenare adunata si sustinuta cu patima atatea sute de ani? Cum a ajuns un aparator al crestinatatii sa devina un simbol al raului?
- Cronicile si gravurile sasesti aparute inca din timpul vietii cu o larga circulatie prin Europa, adevarate ziare de scandal ale epocii. Pana in anul 1568, circa 15 texte circulau pe la curtile regale, ingrozindu-i pe cei care le citeau. Vlad ia masuri care vor genera crestere economica. Una dintre ele si cea care se afla la originea cronicilor defaimatoare este limitarea privilegiilor negustorilor sasi in Tara Romaneasca. El nu a uitat ca acestia au oferit adapost inamicilor sai si atunci incepe prin a-i lovi unde-i doare mai tare: ii taxeaza.
- Cronicile autohtone scrise la comanda marilor boieri. Pedepsele aplicate boierimii autohtone si decimarea acesteia in timpul celei de-a doua domnii cand 12 din cei 23 de mari boieri dregatori in Sfatul Tarii sunt trasi in teapa. Un numar de 500 de boieri, mari si mici, cu familiile si slujitorii lor au fost trasi de vii in teapa in curtea domneasca. De mentionat ca printre motivele care au dus la lichidarea boierimii se numara si razbunarea tatalui sau, a fratelui Mircea, torturat si ingropat de viu la Targoviste. Tepes isi creeaza o noua boierime, loiala dar isi intareste si puterea centrala prin confiscari.
- Cronicile turcesti care descriu cu lux de amanunte impresia lasata lui Mahomed al II lea de padurea de tepe (ramasa in istorie ca Padurea lui Tepes) unde se zvarcoleau 20 000 de turci. Trasul in teapa este pentru turci cea mai crunta pedeapsa iar Tepes care a copilarit printre ei si le cunoaste obiceiurile si slabiciunile le creeaza un spectacol care ii va marca toti.
Dracula Voievod – gravura germana
Din pacate pentru adevarul istoric Vlad Tepes nu cred ca va scapa vreodata de umbra vampirului lui Bram Stocker si nici de imaginea sa negativa. Pentru romani insa, el va ramane intotdeauna un simbol al curajului si al spiritului de dreptate.
de Voicu Hetel
Nu Bram Stoker este cel care ar fi făcut identificarea Vlad Țepeș=Dracula. Dacă citiți cartea o să constatați asta și singuri, deoarece acolo, după ce romanul Dracula începe cu datarea „3 mai, Bistriţă”, la capitolul introductiv, Jonathan Harker notează: „Am descoperit că Bistriţa, oraşul numit de contele Dracula, este un loc destul de bine cunoscut… un loc vechi şi foarte interesant” .Desigur, ar putea să nu fie Siretul sau Prutul, dar putem investiga. Dintre acestea, Prutul e cel mai uşor navigabil, dar Siretul se uneşte la Fundu cu Bistriţa, care trece prin Pasul Bârgău. Cotul pe care îl face râul este cel mai aproape de castelul lui Dracula. ….. Aşa am aflat că ţinutul despre care vorbea contele se găseşte tocmai la hotarul dintre Transilvania, Moldova şi Bucovina, în inima Carpaţilor – una dintre cele mai sălbatice şi necercetate zone ale Europei. …..Contele Dracula este un vampir în vârstă de secole, un nobil din Transilvania care pretinde că este un Székely descendent din hunul Attila. El locuiește într-un castel ruinat în Munții Carpați în apropiere de Pasul Borgo. Spre deosebire de vampirii folclorului est-european, care sunt portretizați ca niște creaturi repulsive, asemănătoare cadavrelor, Dracula poartă un farmec aristocratic. În conversațiile sale cu Jonathan Harker, el se revelează profund mândru de moștenirea sa nobiliară și de nostalgia trecutului, despre care admite că în vremurile moderne a devenit doar o amintire a eroismului, onoarei și valorilor trecutului cavaleresc.
Portretul vampirul Dracula, personaj fictiv, este cunoscut din carte, ca și din filme, ca acela al unui conte din Transilvania, descendent al voievodului Țepeș. Vampirul e un mort-viu, despre care se crede că se hrănea cu sânge de fecioară. Cine era
muşcat de vampir devenea la rândul său vampir.
Bram Stoker, pornind de la povestirile de groază care circulau în secolul al XV-lea despre Dracula. Inspirat de acesta, a dat personajului său numele de Dracula.
Conform celor scrise de Bram Stoker – în Transilvania se întâlnesc patru naţionalităţi distincte: saşii în sud, trăind laolaltă cu valahii – care sunt descendenţii dacilor; maghiarii în partea de apus, iar la răsărit şi nord, secuii. Eu voi ajunge printre aceştia din urmă, care susţin că se trag direct din Attila şi din huni. Ar putea fi chiar aşa, căci în secolul al unsprezecelea maghiarii i-au găsit pe huni stabiliţi aici.
Iar despre conte se zice așa: Gura, cât se putea vedea sub mustaţa groasă, avea un aer crud şi dinţi deosebit de albi şi de ascuţiţi, ieşind peste buzele a căror roşeaţă neobişnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârsta lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfuri extrem de ascuţite, bărbia largă şi puternică, obrajii fermi. Totul era de o paloare extraordinară…… iar un alt citat din celebrul roman al lui Bram Stoker, ‘Dracula’, din 1897, mai spune astfel: ‘O mare ruşine s-a abătut asupra poporului meu, din Kosovo în 1389 , atunci când steagurile de vlahi şi unguri au fost înfrânte de turci’.
Bram Stoker în romanul Dracula (1897), traducere de Dan Costinaş
Se crede că manuscrisul original de 541 de pagini s-ar fi pierdut şi că ar fi fost găsit într-un hambar din nord-vestul Pennsylvaniei la începutul anilor 1980. Manuscrisul era bătut la maşină, cu multe corecturi şi însemnări scrise de mână. Pe prima pagină apare ca titlu nota „The Un-Dead (Strigoiul)”, iar în partea de jos apare numele autorului, Bram Stoker. Scriitorul Robert Latham apreciază că „Dracula este cel mai faimos roman horror publicat vreodată, căruia i s-a schimbat titlul în ultimul moment”.
Prima ecranizare a romanului a fost făcută în Germania în 1922, filmul numindu-se „Nosferatu, Eine Symphonie des Grauens” (Nosferatu – Simfonia groazei) şi avându-l în distribuţie pe actorul Max Schreck.
Numele contelui Dracula este schimbat în film în contele Orlok, din cauză că regizorul filmului, F.W. Murnau, nu putuse obţine la acea vreme acordul familiei autorului pentru ecranizare. Încă trăia Florence Stoker, totodată executorul testamentar. Văduva i-a dat în judecată pe producătorii filmului pe motiv că nu i s-a cerut permisiunea ecranizării şi că nu i-au fost plătite drepturile de autor. Procesul s-a întins pe câţiva ani, Florence Stoker cerând imperativ distrugerea negativelor, precum şi tipăriturile filmului.
În cele din urmă, în 1925 procesul s-a terminat în favoarea văduvei. Unele copii au supravieţuit însă, iar filmul a devenit cunoscut. Prima versiune autorizată a venit cu circa un deceniu mai târziu, când studiourile Universal au primit aprobarea pentru filmarea celebrului „Dracula”, în regia lui Tod Browning. În 1931 apare clasicul horror „Dracula”, cu Bela Lugosi în rolul principal, actor de origine maghiară. Istoricul american, de origine română, Radu Florescu, prin cartea sa publicată în anii 70 ai secolului 20, a mers cel mai mult pe sublinierea identității lui Țepeș cu vampirul Dracula, pentru ca la fel cu problematica din “dosarul cuman” al lui Neagu Djuvara, să-și declare descendența din Vlad Țepeș, așa cum dl. Djuvara își arogă descendența din cumani.
“Există un singur păcat, doar unul. Şi acela e furtul. Fiecare alt păcat este o variantă a furtului… Cînd omori un om, furi o viaţă. Furi dreptul soţiei sale la un soţ, iei de la copiii lui un tată. Cînd spui o minciună, furi dreptul cuiva la adevăr. Când înşeli, furi dreptul la echitate.”
(Khaled Hosseini – The Kite Runner)
Vlad Țepeș nu a întors hoților celălalt obraz pentru un nou afront. Asta era atitudinea necesară acelor timpuri de mare tumult istoric. Azi este atitudinea campionilor.
“Canis Canem Edit”