Putina lume mai stie astazi cine a fost Dem I. Dobrescu. E doar un nume de strada pentru multi dintre bucuresteni, la fel precum este si Panait Iatropol ori Pake Protopopescu. In realitate sunt numele unor edili ai Capitalei de numele carora se leaga in mare masura felul in care arata vechiul Bucuresti. In perioada interbelica, prin anii mari depresiuni economice numele lui Dobrescu era cunoscut de toti locuitorii Bucurestiului, fiind unul dintre cei mai apreciati oameni politici ai momentului.
Cine a fost Dem I. Dobrescu zis si “Primarul tarnacop”?
Dem I. Dobrescu
Si ca sa nu lasam misterul sa persiste, o sa va spun ca Demetru Ion Dobrescu cum se numea in realitate Dem I. Dobrescu a fost daca nu cel mai bun primar al Bucurestiului intre cele doua razboaie mondiale, cu siguranta cel mai longeviv. Aprecierile privind activitatea sa sunt contradictorii in epoca. Daca ziarele de stanga precum Dimineata sau Adevarul il elogiaza, presa de dreapta ii gaseste destule cusururi. Cu un lucru erau insa de acord atat prietenii cat si adversarii sai politici: Dem I. Dobrescu a fost un primar foarte activ. Neobosit, lucrand uneori 16 ore pe zi, primarul era prezent peste tot, cu toate ca trecuse de 60 de ani. Numeroasele demolari si lucrari de constructii initiate i-au atras porecla de “Primarul tarnacop”. Programul sau edilitar era atat de incredibil, de indraznet pentru mentalul romanesc incat la inceput era luat in deradere. Cu timpul insa realizarile sale au transformat total fata orasului construit haotic si au facut din capitala Romaniei interbelice un oras cu adevarat european.
Biografia
In privinta anului nasterii lui Dem I. Dobrescu persista inca o serie de contradictii pe care istoriografia noastra nu a reusit sa le descalceasca. Dupa unele inscrisuri existente in arhivele institutului de istorie al P.C.R. inainte de 89, acesta s-ar fi nascut in 1869. Livretul sau militar da ca sigur anul 1870, in timp ce unele note personale ale lui Dem I. Dobrescu, aflate astazi in posesia muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti, vorbesc de anul 1871.
Dem I. Dobrescu era descendentul unei familii de transilvaneni, ajunsi cel mai probabil in Tara Romaneasca cu prilejul revolutiei de la 1848. Se naste in comuna Merlari-Jilava, in apropierea Bucurestiului. Liceul il urmeaza la “Matei Basarab”, apoi se inscrie la cursurile Facultatii de drept din Bucuresti remarcandu-se ca un elev sarguincios. Pleaca in Franta pentru specializare, iar in anul 1894 devine doctor in drept dupa sustinerea lucrarii Levolution de L’Idee de Droit. Intors in tara il gasim o perioada judcator la tribunalul din Iasi si apoi procuror la tribunalul Ilfov. Calitatile sale ii sunt recunoscute prin numirea sa in functia de decan al Baroului capitalei si de presedinte al Uniunii avocatilor.
Ca politician, Dem I. Dobrescu a fost un om cu vederi profund de stanga. In procesul grevei generale si in faimosul proces din Dealul Spirii din 1922, acesta s-a implicat aparandu-i pe membrii partidului comunist si ai miscarii socialiste. El si-a sustinut cu tarie argumentele, nu numai in fata instantelor de judecata dar si in public sau in articole de presa. Mai tarziu, Dem I. Dobrescu s-a alaturat Partidului National Taranesc (care la acea vreme era un partid de centru stanga spre deosebire de epoca recenta cand a dus mai mult o politica de dreapta) Cu P.N.T-ul, Dem I. Dobrescu a fost ales senator si deputat. In 1926 in urma alegerilor comunale, este ales in functia de primar al sectorului III, sectorul Albastru, asa ca nu se poate spune ca nu avea experienta administrativa atunci cand a fost numit primar general. In 1928 la conducerea Romaniei vine un guvern national-taranesc in frunte cu Iuliu Maniu. Cum era si firesc in primaria Bucurestiului au inceput luptele intre partide pentru ocuparea a cat mai multe locuri in Consiliul comunal si in consiliile de sectoare. Organele existente au fost dizolvate, la conducerea Bucurestiului fiind instalata o Comisie interimara la sefia careia se afla Dem I. Dobrescu. La 5 februarie 1929 are loc ceremonia de depunere a juramantului la Palatul Sutu. Pe vremea aceea Palatul Sutu, aflat vis a vis de spitalul Coltea, care este actualul sediu al Muzeului de istorie al municipiului Bucuresti, era sediul Consiliului Comunal al primariei Capitalei. Primarul Dobrescu a ramas in fruntea orasului aproape 5 ani, pana la 18 ianuarie 1934. Cercetand lista primarilor de la 1862 incoace vedem ca niciun primar nu a avut un mandat atat de lung.
Dupa demitere, Dem I. Dobrescu si-a continuat activitatea politica, a fost consilier de drept al Municipiului iar dupa plecarea de la national-taranisti si-a infiintat chia un partid. A incetat din viata in octombrie 1948, dupa o grea suferinta care il tinuse la pat vreme de mai multi ani.
Dem I. Dobrescu primar al Bucurestiului (1929-1934)
In mentalul bucuresteanului a ramas astazi cumva sadita ideea ca Bucurestiul anilor ‘30 este rodul ambitiei si generozitatii de mare Mecena a regelui Carol al II-lea. Regelui ii sunt atribuite largirea bulevardelor, aparitia unor cladiri noi si moderne, pe scurt transformarea orasului in Micul Paris de care se vorbea in trecut cu atata mandrie. Realitatea este ca Bucurestiul inainte de venirea lui Dobrescu nu era un motiv de mare mandrie pentru locuitorii urbei. Mai mult, incepuse sa se vehiculeze ideea mutarii capitalei undeva spre Baneasa in zona Bucurestii Noi fie intr-o alta regiune a tarii.
Inca de la venirea sa in fruntea orasului, Dem I. Dobrescu a realizat ca orasul nu se poate dezvolta fara un plan de sistematizare care sa-i asigure o dezvoltare unitara. A constituit o comisie aflata sub directa sa conducere care a pus la cale un plan ce viza largirea si sistematizarea principalelor artere, lichidarea contrastului dintre centru si periferie, o serie de lucrari edilitare, amenajarea spatiilor verzi etc.
Una dintre primele lucrari a fost amenajarea Dealului Patriarhiei, planul fiind conceput de Dobrescu insusi. A fost luat in ras de majoritatea specialistilor care nu credeau ca se poate face asa ceva, i s-au pus bete in roate atunci cand voia sa demoleze sau sa faca exproprieri. Pana la urma, in doar 50 de zile si nopti, fiind prezent la fata locului aproape tot timpul, a finalizat o lucrare care altfel i-ar fi luat luni de zile sa o duca la bun sfarsit.
Tot in mandatul sau au fost transformate si modernizate: soseaua Dudesti, strada Colonel Ghica, Soseaua Colentina, Calea Grivitei, Calea Rahovei, Calea Vacaresti, Soseaua Pantelimon etc. Sunt modernizate si marite Piata Universitatii si Piata Cercului Militar. Lucrarile edilitare de pavaj, apa, iluminare electica, canalizarea au cunoscut in timpul lui Dobrescu o amploare nemaintalnita pana atunci.
Printre masurile initiate se numara si aceea a infiintarii unor comitete cetatenesti menite sa vegheze la aplicarea normelor impuse de primarie in varii domenii precum sigurata publica, sanatatea, comertul stradal etc. De pilda comitetul cetatenesc putea controla si verifica greutatea si calitatea painii. Dobrescu era un adevarat capcaun pentru negustori si zarzavagii. Cand inspecta o piata impartea cu darnicie amenzi in stanga si-n dreapta celor gasiti in neregula. In ceea ce priveste acest aspect al sau, primarul de la sectorul IV, Piedone, amintea de el in mare masura, atunci cand pleca in inspectii insotit de un card de jurnalisti si maraia furios cand descoperea marfa alterata ori nevanduta corespunzator.
Dem I. Dobrescu intrase in folclor intr-o atat de mare masura incat, oamenii cereau brutarului o dobreasca neagra daca voiau o paine corect cantarita, iar carciumarului o dobreasca de vin ca sa arate ca bautura trebuie sa fie curata si nu indoita cu apa.
O alta initiativa a sa a fost sa le interzica oltenilor veniti la Bucuresti sa-si mai vanda marfa pe trotuare, cerand ca orice negustorie sa se faca in interior, in spatii amenajate.
Spre sfarsitul anului 1933, din initiativa sa au fost inaugurate doua importante lucrari: pavarea totala a Capitalei si asanarea lacurilor pe care, din pacate, nu a mai apucat sa le duca la bun sfarsit.
Odata cu caderea guvernului national-taranesc si venirea la putere a liberalilor condusi de I. G. Duca, una dintre primele masuri luate de noua putere a fost sa incerce sa se debaraseze de mult prea popularul primar al Bucurestiului. Pe 13 noiembrie 1933, a fost suspendat din functie declansandu-se valuri de protest pe care nu le anticipase nimeni. Reactia strazii dar si a numerosi oameni politici si influenti, l-au determinat pe Duca sa revina asupra deciziei si sa-l reinstaleze pe Dobrescu, fapt destul de neobisnuit pentru caracterul premierului. Dupa o saptamana de suspendare, Dem I. Dobrescu este reintegrat in functie la 26 noiembrie 1933. Cateva zile mai tarziu, ca urmare a unui adevarat complot de care regele se pare ca nu era tocmai strain, I. G. Duca era asasinat de un comando legionar. In locul sau, Carol al II-lea il numeste pe un apropiat al sau: cameleonicul Gheorghe Tatarescu. Noul prim-ministru avand tot o coloratura liberala, nu a pierdut vremea si in baza unui decret fabricat peste noapte l-a concediat definitiv la 18 ianuarie 1934, pe Dem I. Dobrescu, omul caruia Bucurestiul ii datora atat de multe. Se poate spune pe drept cuvant ca abia in timpul primariatului sau, Bucurestiul a devenit cu adevarat “Micul Paris”
Bibliografie
Ioana Parvulescu, “Intoarcere in Bucurestiul interbelic”, Humanitas, 2003
Al. Mihaileanu “Dem I. Dobrescu – democrat antifascist – 1869-1948” in Analele Institutului de istorie a partidului, I, 1966
Ionel Ionita “De a judet la primar” in Magazin istoric nr.5, 1999, p.52
Petre Dache “Dem I. Dobrescu primar al Bucurestilor” in Bucuresti. Materiale de istorie si muzeografie, VIII, 1971
de Voicu Hetel
