Cele mai multe dintre ele faceau furori pe scenele teatrului romanesc aflat la inceputuri, la jumatatea secolului al XIX. Altele au fost in mare voga la inceputul secolului XX si in perioada interbelica. Astazi, peste numele lor s-a asternut uitarea. Fie insa si numai pentru faptul ca au stiut sa treaca peste prejudecatile sociale ale vremii lor, cand teatrul era considerat ca un loc de “ghidusie si desfranare, bun numai pentru oamenii fara capatai sau pentru femeile pierdute”[1], memoria lor merita pastrata. Despre multe dintre ele nu veti gasi informatii aproape deloc si cu atat mai putin portrete, fotografii sau chiar caricaturi. Doar de Lucia Sturdza-Bulandra, Fany Tardini si Maria Filotti ati mai auzit, poate, si asta pentru ca numele lor a fost dat unor teatre din Bucuresti, Galati si Braila.
Frosa Popescu Vlasto (1821-1900) este considerată prima actriță româncă devenită celebră peste hotare.
Frosa Popescu Vlasto s-a nascut la 20 octombrie 1821 in casa boierului Vlasto din Bucuresti. A devenit doamna Popescu dupa ce s-a casatorit la 16 ani cu colonelul Theodor Popescu, aghiotantul domnitorului Alexandru Ghica. Ramane vaduva de timpuriu si isi va indrepta pasii spre teatru. Va studia la Viena si Paris unde va interpreta o multime de roluri sub numele de Marcolini. Numele si-l ia de la primul sot al mamei care se numea Marculesu. Dupa doua decenii de cariera muzicala in Franta si Italia revine in Romania anului unirii Principatelor, 1859. Vreme de trei decenii Eufrosina Popescu va fi una dintre cele mai vestite actrite ale Romaniei.
Maria Theodorini (1823-1908) era supranumită “Filomela Craiovei”.
Maria Theodorini impreuna cu sotul sau Theodor Theodorini au avut o contributie de seama in promovarea genului liric incepand din anul 1857. Teatrul condus de ei a fost singurul din Romania care a avut doua formatii distincte de opereta, ce aveau primadone, solisti, baritoni, 26 de coristi etc. Ziarul “Zimbrul si Vulturul” consemna in legatura cu reprezentarea piesei “Don Cezar de Bazan”: “Ne place mult limba romaneasca in gura unei muntence frumoase ca doamna Theodorini. Muntencile sunt pentru limba romaneasca, aceea ce-s pariziencile pentru limba franceza[2]”.
Marița Constantinescu-Blonda (1833-1872) e considerată una dintre primele “victime” ale scenei.
Marita Constantinescu Blonda va colinda tara in lung si-n lat de pe la jumatatea secolului al XIX-lea. La 1850 prezenta companiei conduse de ea impreuna cu Constantin Halepliu era semnalata la Gradina Arena cu cai, una dintre cele mai vechi gradini de vara din Bucuresti. La 31 decembrie 1852 cand are loc inaugurarea Teatrului cel Mare participa atat trupa romaneasca cat si cea italieneasca din Bucuresti. Ea va juca pe scena Nationalului bucurestean in distributia primului spectacol[3], alaturi de Costache Caragiale.
Frosa Sarandi (1840-1904) era considerată o specialistă in travestiuri.
Frosa Sarandi era o foarte apreciata actrita de comedie. A fost eleva lui Matei Millo alaturi de care va repurta numeroase succese printre care si in revista “Cer cuvantul”. In prima stagiune a Teatrului National 1877-1878, cand la conducerea institutiei s-a aflat Ion Ghica, Frosa Sarandi se afla printre cei 13 actori societari ai institutiei alaturi de Frosa Popescu-Vlasto. Printre artistii tineri angajati se numara Aristizza Romanescu, iar printre elevi, Constantin Nottara.
Mormantul sau aflat la manastirea Samurcasesti este considerat monument istoric.
Fany Tardini (1833-1908) era poreclită “șușanista”.
Fany Tardini era o actrita de origine italiana de o rara frumusete si de un mare temperament, dupa cum ne lasa sa intelegem presa vremii. Alaturi de sotul sau si de fratele acestuia Alexandru si Ion Vladicescu va deveni conducatoare a unor trupe de teatru care strabateau tara de la un cap la altul. Pentru Mihai Eminescu prezenta trupei Tardini-Vladicescu la Cernauti a avut o mare importanta in destinul sau, fapt ilustrat in numeroasele lucrari despre viata sa. La 6 octombrie 1859 o aflam inaintand un document “onorabilului comisariat teatral” in care cerea permisiunea sa dea reprezentatii in provinciile Romaniei. In repertoriu se aflau piese, multe astazi deplin uitate precum: “Doi morti vii”, “Scara matei”, “Chirita in provincie”, “Ramasagul”, “Crai nou”, “Urmarea Harcii”, “Soldatul roman” s.a.
La insistentele ei, in Galati, a fost construit primul teatru din localitate care acum ii poarta numele.
Matilda Pascaly (?-1894) era atât de populară pentru talentul și frumusețea sa încât, la sfarșitul spectacolelor, se auzea în cor aceeași exclamație: “Matilda”.
Pe Matilda Maior, viitoarea doamna Pascaly, o intalnim , mai intai, la 1854, in trupa lui Matei Millo, jucand in sala Teatrului vechi din Bucuresti[4]. Trebuie spus, ca la acea data, in Capitala, fuctionau doua trupe de teatru care-si faceau serios concurenta una alteia, cea a lui Millo si cea a lui Costache Caragiale unde activa Fany Tardini. Bucurestiul nu putea absorbi aceasta oferta culturala careia i se adaugau si felurite trupe de circ, tot soiul de artisti ambulanti, teatrele care jucau in limbi straine etc., astfel incat, Costache Caragiale, unul dintre ctitorii teatrului romanesc, a fost declarat in stare de faliment. Toate bunurile sale, decoruri, costume au fost sechestrate pentru neplata datoriilor.
Pe Matilda, de data asta, alaturi de sotul sau, Mihai Pascaly care avea origini grecesti, de Fany Tardini si Frosa Sarandi, o aflam colindand orasele de provincie, incepand din vara anului 1859.
Elena Theodorini (1857-1926) era considerată prima voce a Italiei.
A fost fiica unui cuplu de actori celebri in epoca, Theodor Theodorini, Theodoropulos pe numele sau adevarat si al Mariei Theodorini, nascuta Stavrescu. Elena Theodorini a devenit una dintre marile voci ale Europei. Impreuna cu sora sa, Lucretia-Aurora, va reputa mari succese peste hotare. La 16 ianuarie 1878 o gasim concertand la Teatrul National. Canta arii din opere de Rossini, Donizetti s.a., incheindu-si programul cu “Hora Grivitei de Vasile Alecsandri pe muzica lui Grigore Ventura. La Scala din Milano va debuta trei ani mai tarziu, in 1880. Si ca dovada ca in familie, talentul se mosteneste, verisoara ei primara era marea actrita Aristizza Romanescu.
Aristizza Romanescu (1854-1918)
A fost o actrita extrem de apreciata. In 1880 si mai apoi, in 1881 este trimisa cu bura la Paris de catre directorul Nationalului bucurestean, Ion Ghica. Confirmand intuitia acestuia, Aristizza Romanescu a contribuit decisiv la impunerea artei interpretative moderne in teatrul romanesc. De-a lungul carierei va avea numeroase succese.
La sfarsitul premierei[5] la piesa “Fantana Blanduziei”, considerata la vremea respectiva drept un veritabil triumf, Vasile Alecsandri o saruta in aplauzele salii pe Aristizza care interpretase rolul Getta. In schimb piesa “Marion Delorme” de Victor Hugo, in care joaca rolul titular nu s-a bucurat de o prea buna primire din partea publicului. Altadata prestatiile sale nu au placut nici criticilor cum s-a intamplat la premiera spectacolului “O noapte furtunoasa” de I. L. Caragiale. La al doilea spectacol, a fost fluierata beneficiind de o presa nefavorabila.
In vara anului 1882 bucurestenii o puteau vedea jucand alaturi de alti actori ai Nationalului in gradina Rasca in spectacolul “O noapte furtunoasa”.
Agatha Bârsescu (1857-1939) a fost societară la “Burgtheater” din Viena și era socotită una dintre marile tragediene ale lumii.
A studiat actoria la Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti si apoi la Viena. Insusirile sale de mare tragediana au facut-o celebra in capitala Austro-Ungariei. Va juca insa, si pe scenele altor teatre europene si din America in roluri precum Medeea, Antigona s.a. In a doua parte a vietii se va reintoarce in tara fiind o perioada profesoara la Conservatorul din Iasi.
Maria Ciucurescu (1866-1930) era o inegalabilă interpretă a rolurilor de comedie.
Printre succesele sale se numara Coana Uta din piesa Microbii Pamantului si slagarul popular “Tarara bunderi” pe care chiar ea il lansase si care era fredonat in tot Bucurestiul. In aprilie 1884 va deveni societara a Teatrului National. La debutul lui I. L. Caragiale in teatru, cu piesa “O noapte furtunoasa”, debut combatut vehement de adversarii junimistilor, Mariei Ciucurescu ii va reveni rolul Zitei. In acelasi spectacol, rolul Chiriac va fi jucat in travesti de Aristizza Romanescu.
Lucia Sturdza Bulandra (1870-1961)
A fost una dintre cele mai importante actrite si directoare de trupa din tara. S-a nascut la Bucuresti si a absolvit tot aici Facultatea de Filosofie si Litere. Debuteaza pe scena Nationalului in 1898. Va activa in trupa de teatru a lui Alexandru Davila. Se casatoreste cu actorul Tony Bulandra si intemeiaza impreuna, in anul 1914, propria companie teatrala. Din 1941 activeaza in teatrul are astazi ii poarta numele, iar din 1947 va conduce institutia. A fost de asemenea profesoara vreme de trei decenii pentru generatii intregi de actori la Conservatorul de Arta Dramatica.
Maria Filotti (1883-1956) a interpretat 172 de partituri în cei 52 de ani de activitate.
S-a nascut la Batogu in judetul Braila. A jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti unde a devenit societara si directoare intre 1939-1948. Debutase cu rolul principal feminin din piesa Razvan si Vidra in toamna anului 1907. Va juca si in filme precum “Visul unei nopti de iarna” si “Citadela sfaramata”. Timp de trei decenii, se numara printre profesoarele Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti. Din anul 1969, teatrul din Braila a inceput sa ii poarte numele.
de Voicu Hetel
Bibliografie
*** “Enciclopedia Universala Britannica” vol.3, 6, Editura Litera, 2010
Constantin Bacalbasa “Bucurestii de altadata (1878-1884)”, Editura Eminescu, 1993
Ioan Massoff “Teatrul romanesc – o privire istorica” Editura pentru literatura, 1961
Vera Molea “Teatrele din gradinile de vara ale Bucurestilor de altadata”, Biblioteca Bucurestilor, 2011
Neagu Radulescu “Istoria feminina a teatrului romanesc” in Almanah Femeia 1971, pg.73-74
[1] Ioan Massoff “Teatrul romanesc – privire istorica”, Editura pentru literatura, pg.543
[2] idem, pg.464
[3] Piesa prezentata e dupa unii “Zoe” sau “Un amor romanesc”, iar dupa alte surse “Zoe” sau “Amantul imprumutat”.
[4] Millo a primit autorizatie, in 1854, sa-si deschida al doilea teatru in sala lui Momulo dupa ce a adresat un memoriu comisarului plenipotent semnat de 12 actori.
[5] Fantana Blanduziei are premiera la 22 martie 1884.
