preluat din 
Observatorul Cultural numarul 45-46 ianuarie 2001
Pluta, sluta
Din pacate, nu tot de o reusita a beneficiat Teatrul Urmuz din Tulcea, in pofida faptului ca la pupitru s-a aflat un regizor interesant precum Gavril Pinte. Epilogul lui Stefan Caraman, care s-ar fi dorit un raspuns polemic la tot soiul de locuri comune textuale plecind de la productia hollywoodiana interbelica si dind in clocotul telenovelelor mutate mai in sudul continentului american, a cazut, spectacular, in propria-i capcana, producind doar o penibila telenovela. Indelung vizitata tema a naufragiatilor, navigind in interminabila deriva pe o pluta, a fost o data in plus minata de scenografia Roxanei Ionescu, mentinind continuu privirea in centrul scenei, pe o mica platforma miscatoare. Salvarea propusa de regizor, prin cuplul in alb, mama-copil, trecind secvential prin avanscena, nu produce contrapunctul necesar, ci doar adinceste confuzia.
Personajelor lui Ion Dore si Vitalie Ursu, Capitanul Grobschnitz si Boris, regizorul le propune un ton exagerat gutural. Veronica Gheorghe (Ellen) are abia spre final posibilitatea de a extrage din liniaritate, poetic-senzual, personajul sau prea artificial conceput. Singurul care se salveaza ramine Voicu Hetel, cu al sau Kushil firesc, scos din scena insa cu o motivatie discutabila. Ceea ce a scapat din vedere Gavril Pinte nu e doar intentia fundamental ironica a textului, dar si motivatiile personajelor, ce ramin doar artificii ale unui joc confuz. Probabil ca si textul a fortat cumva regizorul, prin asertiuni precum: omul comun vrea sa inteleaga, vrea argumentatie, omul special vrea metafora, mister. De aici insa pina la lipsa de logica spectaculara distanta e gigantica. Chiar si o secventa foarte rafinata senzual precum sexul de la distanta, strict colocvial, dintre Boris si Ellen, pare mai repede o reclama pentru celebrele 89.89… Fara a se intrezari ironia prezumata.
Copilul Fernando si Mama, posibila iesire din telenovela, ramin tot in economia TV a emisiunilor cu tot felul de paranormalitati si alte horoscoape. Fernando cel iluminat care conchide de fiecare data, dupa explicatile mamei, „Atunci e bine“ trimite mai repede catre repertorii biblice, ce anuleaza de fond functiile unei posibile ironii. Acelasi posibil copil christic dezmembreaza sadic papusi si joaca alaturi de mama ruleta ruseasca.
Cinstit vorbind, nu am inteles nimic din spectacolul de la Tulcea si asta, tare ma tem, pentru ca nimic nu era de inteles dintr-o experienta scenica tinind desuet de proaste obiceiuri ale anilor ‘60.
