Freud și Martha
Sigmund Freud nu are nevoie de prea multă prezentare. E la fel de faimos ca Alfred Nobel ori ca William Shakespeare. Este un deschizător de drum, un inovator, un vizionar, ceea ce-i conferă automat un loc în galeria marilor personalități din toate timpurile. La locul ocupat de fondatorul psihanalizei aspiră mulți, de aici și numărul mare de detractori de tot felul, pornind de la naziștii care negau importanța acestei științe evreiești, a se citi psihanaliza și terminând cu liota de sfertodocți ai secolului XXI, care formulează opinii și judecăți după ureche fără să fi apucat măcar să răsfoiască vreo lucrare de-a lui Freud. Una dintre cele mai populare teme vehiculate de contestatarii lui Freud este legătura directă dintre marele savant și consumul de cocaină. Cum să te iei după spusele unui toxicoman?
Care este însă adevărul?
Cocaina are o istorie care se pierde în vechime. Plantele de coca sau Erythroxylum coca (latină) erau cultivate de indienii sud-americani cu mult înainte de venirea conquistadorilor. Imaginile sculptate lăsate de populațiile incașe, dovedesc că aceștia cunoșteau proprietățile plantei pe care nu se fereau deloc să o folosească. În ciuda a ceea a ce am fost învățați să credem, cocaina în forma primitivă în care o preparau “fiii Soarelui” cum se autodenumeau incașii, era un excelent remediu pentru oboseală, epuizare, un energizant. Când spaniolii au văzut în secolul al XVI-lea că randamentul muncii sclavilor crește dacă acestora le sunt administrate doze de cocaină, planta a început să fie cultivată pe scară largă. În Europa, cocaina ajunge cunoscută, totuși, destul de târziu, abia în secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, începe să fie utilizată rapid în medicină unde, la vremea aceea, existau destul de puține remedii împotriva durerilor atroce.
În 1885, Freud avea 29 de ani și lucra ca asistent la clinica psihiatrică a profesorului Theodor Meynert din Viena. Va sesiza și el proprietățile anestezice ale cocainei pe care o folosea el însuși, de altfel, pentru a face față stărilor de oboseală. În acel an el publică una dintre cele mai controversate lucrări ale sale: “Uber Coca”. În “Uber Coca”, Freud își manifestă entuziasmul față de această substanță cu multiple proprietăți. Să nu uităm însă că la acea data cocaina nu era considerată mai periculoasă decât cafeaua, cacaua sau tutunul. Mai mult, în lumea medicală, coca era la acea data considerată, de pildă, ca un remediu inovator contra stărilor de depresie.
Primul contact al lui Freud cu cocaina pare să fi fost prin anul 1884, când acesta a cumpărat de la firmă E. Merck din Viena un gram din această substanță. Ajuns acasă, a dizolvat substanța în apă și a băut-o. Două luni mai târziu o recomanda și altora drept leac contra depresiei. Cocaina era caracterizată de Freud în “Uber Coca” ca având calitatea de a asigura o plăcută și de durată stare de euforie aidoma aceleia care poate apărea în cazul oamenilor perfect santosi. Consumatorilor urma să le crească capacitatea de muncă, vitalitatea și auto-controlul. Cu alte cuvinte, scria Freud, cocaina îți dă un comportament normal fără a da impresia că te afli sub influența vreunui medicament. Munca fizică intensă putea fi prestată fără a exista semne de oboseală. Acest rezultat se obținea în opinia lui Freud fără efectele secundare și negative pe care le dădea consumul de alcool. Mai mult, cocaina nu cauza dependența, chiar dacă era consumată în mod repetat.
“Cocaina, sper eu – îi scria Freud viitoarei sale soții Martha, în mai 1886 – se va plasa alături și deasupra morfinei. Ea face să se nască în mine mereu alte speranțe și alte proiecte”. Că Freud s-a înșelat s-a demonstrat destul de repede, în 1887, lumea medicală vieneză convingându-se că nu era ferit de pericole nici un consumator de cocaină. De aici însă și până la a afirma că tânărul medic ar fi fost responsabil de apariția primilor cocainomani din Viena, e cale lungă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea era practică obișnuită în vestul Europei să se folosească cocaină ca anestezic local sau pentru a combate dependența de morfină. La vremea respectivă neurologia nu era atât de avansată pentru a demonstra efectele devastatoare pe care cocaina le poate avea asupra creierului. Freud a fost în acest caz, victima unui curent, unei mode. La momentul când scria “Uber Coca”, Sigmund Freud era doar un ilustru anonim în căutarea afirmării, nimic din ceea ce avea să-l facă celebru nu fusese încă așternut pe hârtie. Spre finalul vieții, măcinat de cancer, Freud va recurge din nou la droguri însă, doar pentru a-și ușura suferința.
de Voicu Hetel
