Cine nu a auzit de berea Gambrinus ? A fost multă vreme o marcă binecunoscută în rândul băutorilor de bere. De ceva vreme a dispărut însă de pe rafturi. Bucureştenii îşi mai amintesc desigur şi de existenţa unei fabici cu acelaşi nume din care nu a mai rămas azi nimic. La berăria Gambrinus însă mai puteţi merge…
Berăria Gambrinus
Gambrinus
Puţini ştiu câte ceva din istoria acestei cârciumi şi despre viaţa boemă a Bucureştiului la 1900. Ei bine, după cum probabil vă mai amintiţi cei care aţi prins Epoca de Aur şi primii ani de după decembrie 89, exista un local cu numele Gambrinus pe lângă Hotel Cişmigiu (înainte de comunism, Hotel Palace), clădire care până mai ieri stătea să se prăbuşească. Apoi localul a dispărut când au început lucrările de renovare ale imobilului de pe bulevardul Elisabeta, (fost 6 Martie) numărul 38.
În martie 2013, Gambrinus şi-a redeschis porţile mai strălucitor că niciodată. Istoria propriu zisă a localului începe la 1901. I. L. Caragiale ia în antrepriză Gambrinusul după ce cu câteva luni în urmă ţinuse şi lichidase Berăria cooperativă. Gambrinusul de azi nu are nimic în comun cu excepţia numelui cu cel condus de nenea Iancu acum un veac şi mai bine. Vechiul local se afla în apropierea vechiului Teatru Naţional (cel bombardat şi distrus în timpul războiului). Mai exact, era aşezat la capătul străzii În Câmpineanu spre intersecţia cu Calea Victoriei, la numărul 4 la parterul unei clădiri cu două etaje.
Mare spirit de afacerist nu a avut niciodată Caragiale, aşa că nici berăria lui nu a prosperat cine ştie ce. Gambrinusul a fost însă locul din care şi-a cules subiectele şi probabil localul în care s-a născut un personaj emblematic al literaturii române: “bucureşteanul Mitică”. În editura Gambrinus, Caragiale scoate în iarna lui 1902 un volum, azi o raritate, intitulat “Mitică”. În paginile lui Mitică îi întâlnim pe eroii momentelor şi schiţelor, Mache şi Lache. La Gambrinus se petrece acţiunea din “Diplomaţie”, “Amicii”, “O lacună” ş.a.
Despre localul frecventat la acea vreme şi de personalităţi ale lumii artistice şi literare se povesteşte că era împodobită cu afişe inscripţionate cu tot soiul de butade de genul: Nu mersese cu Năpasta/ Haide să-ncercăm şi p-asta.” cu referire la eşecul în epocă al dramei Năpasta. Printre personalităţile care îşi făceau veacul la Gambrinus se număra şi poetul Ion Păun-Pincio (1868-1894) membru al Academiei Române. Avea însă o scuză: nenea Iancu Caragiale îl angajase pe postul de casier.
Printre oaspeţii Gambrinusului din vremea lui Caragiale s-a numărat şi poetul simbolist Alexandru Macedonski. Păstorel Teodoreanu povestea o anedota despre acesta, aflată de la tatăl său, avocatul Oswald Teodoreanu. Povestea spune că nenea Iancu, aflând că printre muşteriii săi se află şi Macedonski a venit să-l salute şi să afle ce a comandat. A rămas cu gura căscată când poetul a cerut o felie de tort cu măsline verzi greceşti şi o bere la halbă în care să se picure sirop de cireşe. Nimeni nu mai ceruse vreodată aşa ceva, iar Caragiale a crezut că poetul îşi bate joc de el. I-a trecut însă când l-a văzut pe autorul rondelurilor mestecandu-şi tacticos tortul, mai luând o măslină şi mai sorbind câte o înghiţitură din berea îndulcită.
În 1904, Caragiale decide să se exileze la Berlin ca urmare a unui imens scandal declanşat în presa din Regat prin care era acuzat că plagiase Năpasta.
O bere gulerată la halbă costa 3 lei pe la începutul secolului XX
Actualul local cu numele Gambrinus s-a deschis în anul 1941 pe Bulevardul Elisabeta într-un imobil construit în 1912. Vechea clădire dispăruse după un bombadament din timpul celui de-al doilea război mondial. Noul proprietar era un anume Naumescu.
Mai multe amănunte interesante şi fotografii de epocă aici.
de Voicu Hetel
