Este cunoscut apetitul romanilor pentru luptele cu gladiatori. Spectacolele tineau si cate zece zile implicand sute de luptatori si animale salbatice. Extrem de gustate de spectatorii imperiului, luptele de gladiatori erau insa si foarte costisitoare.
Dupa cucerirea Daciei, in 106, Traian reuseste sa puna mana pe cantitati uriase de aur si argint putand astfel sa plateasca datoriile Romei, sa umple visteria si sa organizeze spectacole grandioase pentru plebe, in care au fost implicati peste 5000 de gladiatori. Este un adevarat record al lumii antice. Multi dintre acesti gladiatori, siliti sa-si apere viata in arena, erau prizonieri daci capturati dupa razboaiele contra lui Decebal.
Amfiteatrele romane
In Colosseum se spune ca s-ar fi dat chiar si batalii acvatice
Luptele cu gladiatori si fiare se desfasurau in amfiteatre special concepute in acest scop. Pe teritoriul Romaniei au fost identificate mai multe astfel de arene, cea mai mare fiind cu siguranta cea construita la Porolissum. Alte doua se gaseau la Tomis si la Ulpia Traiana Sarmizegetusa si probabil si la Apulum. Romanii construiau aceste amfiteatre, peste tot in imperiu, acolo unde era concentrata o populatie suficient de numeroasa. Inafara luptelor dintre gladiatori (denumite munera) si a acelora cu animale (denumite venationes), aici aveau loc executii publice, dar si intreceri sportive (denumite agone) de atletism, de aruncare a discului si a sulitei, box, lupte. Nu lipseau de asemenea nici manifestarile cultural-artistice(acrobatii si teatru). De regula, fiecare oras important avea un astfel de edificiu iar dreptul de a organiza spectacole era dat de Senatul roman. Imaginea emblematica a amfiteatrului roman ramane, cu siguranta, cladirea Colloseumului din Roma, cea mai impresionanta cladire mostenita de la antici. Construit intre anii 72-80, in timpul lui Vespasian si al lui Titus, amfiteatrul avea dimensiuni cu adevarat colosale putand adaposti pana la 50.000 de spectatori.
Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Reconstituire a amfiteatrului de la Sarmizegetusa
Spre comparatie, cel construit la Sarmizegetusa avea o capacitate de 10 ori mai mica putand gazdui aproximativ 5.000 de oameni. Amfiteatrul are forma de elipsa cu lungimea de 88m si latimea de 69m. Arena masoara pe axa lunga 66m iar pe cea mica 47m. Ca material de constructie s-a folosit piatra de rau, roca de cariera si caramida. Tribunele (denumite cavea) sunt despartite de arena de un zid inalt de 3m menit sa protejeze privitorii de animalele salbatice. Zidul exterior si cel interior erau unite de alte ziduri perpendiculare ce separau sectoarele tribunelor. Zidul ce inconjura arena era prevazut cu patru porti de acces. Prin cele orientate spre est si vest intrau gladiatorii, in timp ce ultimele doua duceau sub tribune unde erau scosi ranitii si cadavrele si unde se echipau luptatorii. Inafara portilor care dadeau in arena mai existau si coridoare pe unde veneau animalele. Accesul in tribune se facea pe 12 portite de dimensiuni mai mici. In centrul arenei exista o incinta subterana prin care trecea un canal, probabil de scurgere. Arena era acoperita cu un material absorbant, pietris, nisip sau rumegus sangele fiind astfel absorbit mai usor si neexistand pericolul alunecarii pentru ceilalti luptatori. La sfarsitul spectacolelor arena era spalata iar apa se scurgea prin acel canal. Incaperea subterana putea sluji si producerii efectelor speciale in creatiile dramatice dar si ca loc de unde se iveau in mod spectaculos animalele. Vreme de peste 100 de ani aici au avut loc numeroase intreceri dar si lupte sangeroase. Dupa retragerea romanilor din Dacia (271-275), amfiteatrul a fost folosit in continuare, insa in alte scopuri. Portile de acces au fost blocate cu bolovani sau lespezi provenite din alte constructii (de pilda monumente funerare), iar uriasa cladire a devenit o veritabila fortificatie capabila sa faca fata oricarui atac.
Gladiatorii
Gladiatorii erau luptatori profesionisti care luptau pe viata si pe moarte. Denumirea provine din latinescul gladius, care inseamna sabie. Acestia foloseau o varietate larga de arme antrenandu-se in scoli (ludi) speciale, destinate lor. Spectacolele de gladiatori isi au originea in ceremoniile funerare etrusce, cand se dadeau lupte pentru a-i oferi defunctului insotitori inarmati. La Roma au inceput sa devina populare incepand cu 264 I.Chr. In timpul lui Domitian (81-96), cu care Decebal a purtat primele lupte, spectacolele de gladiatori devenisera o traditie. Ele se tineau anual, in luna decembrie si durau si 10 zile. Gladiatorii erau de regula sclavii proveniti din randurile prizonierilor de razboi dar si criminalii. De multe ori se intampla ca printre acestia sa se numere si oameni liberi. Meseria de gladiator era periculoasa dar pentru cei foarte valorosi era aducatoare de faima si prosperitate. De multe ori sclavii obligati sa lupte erau eliberati daca isi invingeau adversarii si castigau simpatia publicului prin infatisare si curaj. Spectatorii puteau cere moartea celor invinsi indreptand degetul mare in jos sau spre piept. Semnul gratierii (missio) era simbolizat de fluturarea batistelor sau prin ridicarea degetului mare in sus. Criminalii (noxii) nu prea beneficiau de clementa iar cei raniti care nu puteau continua lupta erau ucisi si tarati apoi in afara arenei Ca in orice meserie si gladiatorii erau platiti (auctoramentum) de catre angajatorul care organiza spectacolul. Ca si in zilele noastre evenimentul era popularizat din timp, se lipeau afise (programata) pe zidurile caselor, cetatenii fiind informati despre “sponsori”, numarul de perechi de gladiatori si tipurile de lupte. In Dacia Traiana au existat numerosi gladiatori, fapt atestat de templul zeitei Nemesis, situat in apropierea amfiteatrelor de la Sarmizegetusa si Porolissum. Zeita a soartei si a norocului, Nemesis era “patroana” gladiatorilor.
Skyrtos Dacul - gladiator din categoria retiarius
O piatra funerara descoperita la Tomis il infatiseaza pe gladiatorul Skyrtos Dacul, inarmat pentru lupta, cu sabie, pumnal si trident.
de Voicu Hetel
