Ceea ce caracterizeaza jocul de putere in secolul al XIX-lea este nevoia de extindere.
Marile Puteri europene si Statele Unite sunt angrenate intr-o cursa salbatica in care fiecare incearca sa acapareze cat mai multe teritorii. Fie ca e vorba de teritorii desertice lipsite de orice valoare sau de insule in mijlocul oceanului, toata lumea civilizata se intrece sa puna stapanire pe cat mai mult. Este, daca vreti, asemenea curselor care au loc in vestul salbatic nord american, cand colonistii se intrec intre ei pentru a-si infige steagul in cea mai manoasa parcela de teren nerevendicata inca. Desigur ca populatiile bastinase nu au nici un cuvant de spus. Ele sunt rase de rangul doi, in consecinta de neluat in seama. In Extremul Orient, China este sufocata de tratate inegale cu strainii. Europenii au concesiuni importante aici. Marea Britanie ajunsese sa detina pana in preajma celui de-al razboi mondial cel mai mare imperiu colonial insumand 37,5 milioane kmp. Francezii vin din urma cu 11,5 milioane kmp. Tari minuscule precum Belgia sau Olanda au in stapanire teritorii ce depasesc de cateva ori intinderea lor. Statele Unite la jumatatea secolului al XIX-lea, se afla in plina expansiune economica. Statutul sau de mare putere se cerea asadar imbogatit si cu cateva trofee de natura sa-i sporeasca prestigiul. Atentia americanilor este atrasa de Japonia. Influenta europenilor in arhipelagul nipon era minima. Doar portughezii, in trecut si olandezii reusisera sa stabileasca un minim contact, altfel, Japonia fiind complet izolata de influenta “barbarilor”. De aproape 200 de ani shogunii dinastiei Tokugawa, adevaratii stapani ai Japoniei tin tara sub un clopot de sticla. Mersul economiei mondiale si al relatiilor internationale urmau sa schimbe insa aceasta stare. Un alt motiv important al sosirii americanilor era acela ca aveau nevoie de o baza de alimentare cu carbuni pentru vasele lor cu aburi care navigheaza spre est. Japonia este plasata perfect, aflandu-se la aceeasi latitudine ca si San Francisco. Pe americani ii mai ingrijoreaza, de asemenea, faptul ca marinarii lor naufragiati in acele locuri nu sunt prea bine tratati cum patisera marinarii de pe Lagoda, vas esuat pe coasta Japoniei.
In acest context are loc vizita comandorului american Matthew Perry.
Cine era Matthew Perry?
Matthew Perry Calbraith a fost o figura emblematica in marina tinerei natiuni americane. Un pasionat al navigatiei, Perry a reformat marina americana, sustinand importanta vaselor cu aburi in detrimentul celor cu panze. El a servit marina Statelor Unite vreme de patruzeci şi doi ani aducand mari servicii acesteia. Abil Diplomat, Perry a recurs cu pricepere la o gama larga de mijloace: convingere, amenintari, demonstratii de forta si daruri pentru a-si atinge scopurile in relatia cu niponii.
Prima expeditie in Japonia
USS Susquehanna, una dintre corabiile negre
In vederea castigarii unor pozitii strategice in relatiile economice cu acea parte a lumii guvernul american a decis in 1851 ca sa determine Japonia sa-si deschida porturile pentru navele lor comerciale. Imbarcat la Norfolk, statul Virginia si aflat la comanda unei flote de razboi compuse din fregatele Mississippi, Plymouth, Saratoga si Susquehanna, Perry ajunge in portul Uraga, din golful Kurihama in iulie 1853. Ce mare trebuie sa fi fost mirarea japonezilor de la tarm la vederea acelor uriase nave negre ce scoteau fum pe cosuri si inaintau impotriva vantului. Marinarii sunt gata de lupta, iar gurile de foc sunt la vedere, atintite amenitator asupra multimii de curiosi de pe uscat. Perry stie bine ce are de facut. Daca vrea sa-si impuna punctul de vedere singura solutie e un tur de forta. Cu sine poarta o scrisoare din partea presedintelui american pentru imparatul Japoniei, pe care nu consimte sa o inmaneze decat unei inalte oficialitati. In virtutea intelegerilor mai vechi cu europenii dar si a legilor interne, contactul cu barbarii nu este permis decat la Nagasaki. Cand oficialitatile din micutul orasel Uraga ii fac cunoscut comandorului acest fapt, se lovesc e refuzul dur al americanilor aflati deja cu mana pe tragaci. In fata noilor tunuri, si a carabinelor, japonezii nu pot opune decat cateva tunuri vechi din bronz. Din punct de vedere tehnologic sunt mult in urma puterilor albe. Pana la urma, partile convin sa construiasca un pavilion pe tarm, scrisoarea urmand sa fie inmanata guvernatorului provinciei. Oarecum in paralel cu actiunea lui Perry, rusii intreprindeau ceva similar. In 1852, amiralul rus Putyatin isi incepea calatoria spre Extremul Orient urmand sa se incheie in portul Nagasaki. Japonezii erau cumva la curent cu faptul ca intr-o zi se vor afla fata in fata cu corabiile negre si mai stiau si de soarta Chinei nevoita sa accepte pretentiile barbare insa singura solutie pe care o puteau adopta era sa tergiverseze lucrurile.
A doua expeditie in Japonia
Perry la Yokohama
Amiralul rus, Yevfimy Vasilyevich Putyatin care petrece 3 luni la Nagasaki, revine in ianuarie 1854. Perry se intoarce cu un numar si mai mare de vase in februarie 1854. O noua corabie neagra fusese adaugata escadrei: Powhatan. In total flota americana numara 4 vase cu panza si 3 cu aburi cu un echipaj de 1.600 de oameni. Dupa ce a refuzat sa opreasca la Uraga, flota s-a indreptat cu tunurile scoase la vedere, direct spre capitala Edo. In 8 martie intr-un mic sat de pescari de pe tarmul golfului Edo, caci asa arata pe atunci Yokohama, au inceput negocierile. Americanii organizeaza aici o adevarata expozitie cu ultimele cuceriri ale tehnologiei, menita sa-i impresioneza si sa-i determine pe japonezi sa accepte semnarea tratatului. Astfel sunt aduse pentru prima data in arhipelag, un sistem telegrafic, o presa tipografica, unelte agricole, un tren in miniatura cu locomotiva in stare de functionare s.a. In cele din urma, mai convinsi, mai obligati, japonezii semneaza la 31 martie o intelegere ramasa in istorie sub numele de Tratatul de la Kanagawa.
Perry oferind darurile din partea Statelor Unite
Ce prevedea Tratatul de la Kanagawa si care au fost consecintele sale
In urma acestui tratat s-a pus capat izolarii Japoniei. Americanii au primit accesul in doua porturi: Shimoda si Hakodate prin care isi puteau desfasura nestingheriti comertul. Marinarilor straini naufragiati li se promitea asistenta, iar un consul al Statelor Unite urma sa fie instalat la Shimoda. dupa modelul tratatului negociat de Matthew Perry s-au incheiat si altele de catre britanici si olandezi incepand cu octombrie 1854. Rusii isi obtin privilegiile abia un an mai tarziu datorita dificultatilor cauzate de izbucnirea razboiului Crimeei. Primul consul amaerican la Shimoda a fost Townsend Harris care reuseste in 1858 sa incheie un tratat comercial cu Japonia prin care se deschideau alte doua porturi: Kobe si Yokohama si permitea stabilirea cetatenilor americani in capitala Edo si in porturile deschise. Acorduri similare economice s-au incheiat ulterior cu alte 18 tari. Astfel intregul sistem de tratate inegale stabilit de acestea in raport cu China, a fost aplicat si Japoniei.
Monumentul de la Kurihama
Patrunderea strainilor in porturile Japoniei au influentat puternic evolutia si transformarile ulterioare pe care le-a suferit societatea japoneza. Patrunderea unui puternic aflux de capital au cauzat o puternica inflatie care a grabit caderea regimului shogunal. Venirea corabiilor negre a produs un puternic impact in mentalul colectiv al niponilor acestea fiind asociate multa vreme cu imaginea unei lumi caracterizata prin violenta, incalcarea brutala a oricaror drepturi, capabila oricand sa recurga la forta.
In doar 30 de ani Japonia avea sa-si insuseasca lectiile date de Occident devenind o putere regionala angrenata intr-un puternic proces de modernizare. La 14 iulie 1901 in memoria lui Matthew Perry era inaltat un monument, chiar la Kurihama langa Yokohama, acolo unde acostase pentru prima data. Japonia marca astfel importanta corabiilor negre in istoria sa.
de Voicu Hetel