Pentru noi, românii, Mamaia este, fără doar şi poate, cea mai populară staţiune turistică. Nisipul fin, marea, distracţiile la tot pasul fac din acel loc un adevărat magnet. Puţini sunt însă, cei care îţi pot spune câte ceva despre istoria acestei aşezări, în mare parte datorită faptului că Dobrogea a fost mult mai multă vreme sub dominaţia turcilor, bizantinilor sau romanilor decât în stăpânirea voievozilor munteni, ori, mai recent, a României.
Asa arata Mamaia in 1906 cand s-au facut primele amenajari in scop turistic.
Un mare om politic român, junimistul Petre P. Carp spunea cândva că România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni. Se referea, poate şi la faptul că, deşi împrejurările ne-au fost de multe ori potrivnice de-a lungul istoriei, o ţară mare şi relativ puternică, cum era România la 1918, s-a putut constitui graţie, mai degrabă, unui context favorabil, unor circumstanţe ce ţin de forţa hazardului. Moldova şi Muntenia s-au alăturat la 1859 deşi, nici habsburgii, nici turcii şi nici Rusia nu ne-ar fi vrut laolaltă. La Dobrogea nu se gândea nimeni ca la o posibilă anexiune teritorială atunci când ne-am declarat independenţa la 1877. Era doar un teritoriu populat de turci, tătari şi alte naţionalităţi între care şi românii, dar care erau departe de a deţine ponderea majoritară. La 1916, când am intrat în Primul Război Mondial, România nu se gândea că la sfârşit îşi va alipi, pe lângă Transilvania şi alte teritorii.
Dar să revin la Mamaia, considerată azi un soi de vedetă a staţiunilor româneşti la Marea Neagră. Situată pe un petec de ţărm şi flancată pe o parte de mare şi pe alta de lacul Siutghiol (denumire venită din turceşte Sut-Gol adică Lacul Lăptos) aşezarea era lipsită de orice importanţă până la 1906. Anul 1906, trebuie spus, este unul emblematic pentru România începutului de secol XX. Este un an jubiliar pe care tânărul regat al României, cu prestigiu mult sporit, îl serbează în haine de gală. Este anul Marii Expoziţii Universale, al aniversării a 40 de ani de domnie pentru regele Carol I şi totodată a unui sfert de veac de la proclamarea României ca regat. Pentru Mamaia, 1906 este anul naşterii sale, în adevăratul sens al cuvântului pentru că atunci apar primele construcţii cu destinaţie exclusiv turistică.
De unde provine numele de Mamaia?
Ca în mai toate localităţile dobrogene stăpânirea turcească de patru secole şi-a pus şi aici amprentă. Denumirea localităţii, dacă ar fi să-i credem pe istorici şi nu văd de ce n-am face-o, ar proveni de la numele unui etnic tătar. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea pământurile din acea zonă erau stăpânite de un anume Mamai. Aici exista şi o aşezare pescărească oarecare locuită de o populaţie formată dintr-un adevărat mozaic etnic, la fel cum erau multe aşezări dobrogene. Nici pomeneală de vile, locuri de odihnă sau de turism de orice fel.
Numai că pe lângă această banală explicaţie a numelui Mamaiei am găsit şi o legendă, nu ştiu cât de adevărată, dar cu siguranţă interesantă. Ei bine, povestea spune că după ce turcii s-au instalat confortabil în Dobrogea în urma cuceririi ei de la urmaşii lui Mircea cel Bătrân, ciobanii vlahi au continuat să vină în acele locuri şi să întreţină schimburi comerciale cu noii stăpânitori. Un astfel de cioban era şi un anume Costea , care câştiga bani frumoşi din vânzarea mieilor şi a lânei. Costea avea însă şi o fată deosebit de frumoasă pe care pusese ochii fiul paşei din Babadag. Eriver, căci aşa se numea beizadeaua, o răpeşte pe fata lui Costea, stârnind mânia părintelui acesteia care pleacă în urmărirea sa. Încolţit lângă apele Siutghiolului, Eriver decide că dacă el nu poate avea fata, atunci nimeni să nu o aibă. Copila este aruncată în apa lacului. Turcul o aude strigându-şi sfâşietor mama în timp ce se zbate în apa rece: “Mama Lia!”. Îşi dă seamă că a făcut o greşeală şi se aruncă după ea, dar este prea târziu. Fata a murit, iar Eriver mai apucă să rostească doar ceea ce credea că o auzise pe fată spunând: “Mamaia” şi apoi înnebuneşte de durere.
În loc de concluzie
Aşa că, dragi cititori, dacă vă faceţi vacanţele la Mamaia, e bine să ştiţi că numele staţiunii unde v-aţi cazat nu are nicio legătură cu vreo mamaie sau vreun tataie cum sunt numiţi în sudul ţării bunica şi bunicul. Denumirea e strâns legată de moştenirea istorică a civilizaţiei islamice prezente în Dobrogea vreme de patru secole
de Voicu Hetel
Eu sunt constănțeancă, dar n-am știut până acum acest lucru. Are sens prima legendă, cu numele de Mamai. Chiar credeam că veneau “mămăițele” și “tătăiții” la mare, la început de secol XX, ca să se trateze de reumatism și de-acolo să fi provenit numele. 😀