Mitizarea istoriei in comunism
Nicolae Ceausescu un "erou intre eroii neamului"
Ne-am invatat in ultimii ani sa nu ne mai pese prea mult de istoria noastra. Anii comunismului au deformat-o si trunchiat-o ca sa corespunda normelor impuse de partid. Totul trebuia subordonat tezei comuniste a luptei de clasa. Aveam o epoca sclavagista unde sclavii se luptau cu stapanii lor, apoi epoca feudala unde boierii se luptau cu serbii si epoca burghezo-mosierimii sau era capitalista, unde taranimea aliata cu muncitorimea se bateau cu toata lumea. Toata istoria trebuia sa semene cu o perpetua inclestare intre binele simbolizat de norodul sarac, cinstit si asuprit si boierul cel bogat, rau si hapsan. Bineinteles ca atunci cand era cazul scoteam in fata cate un voievod sau vreun taran rasculat care deveneau eroii centrali in jurul carora se desfasura toata actiunea. Personalitatilor istorice le era exagerat rolul, iar in ultimii ani, imaginea lor ajunsese sa slujeasca cultul personalitatii lui Ceausescu. Cam asa arata, in linii mari o ora de istorie acum doua decenii si mai bine.
Demitizare pana la negarea valorilor
Dupa decembrie ’89, in randul istoricilor, nationalismul exacerbat din ultimii ani ai comunismului a fost inlocuit cu un soi de scepticism venit sa demitizeze tot ce se cladise in constiinta publicului pana atunci. Marile batalii castigate cu turcii, nu mai erau chiar asa de mari, voievozii “cei Mari”, “cei Buni” si “cei Viteji”, mai aveau si defecte, si inca destule, iar armata romana nu era nici pe departe atat de glorioasa si victorioasa in cele doua conflagratii mondiale, pe cat ne placea noua sa credem. Imaginea pe care ne-o creasera in copilarie filmele cu Stefan, Mircea, Mihai Vitezul si Decebal devenise una falsa. Falsa pentru ca asa ne-o argumenteaza istoricii, documentarele stiintifice, publicatiile de specialitate, emisiunile radio-tv, ziarele si manualele alternative aparute cu duiumul. Sigur ca toti acesti oameni nu au cum sa greseasca, cum nu cred nici ca Romania este victima unei imense conspiratii care vrea sa ne ascunda trecutul eroic. Pur si simplu, asa se scrie si se face istoria astazi, in secolul XXI, fara patima, golita de nationalism desantat. Dar poate ca toata aceasta rigoare cu care se face istoria, ne-a demitizat eroii, ne-a lasat fara modele. E dureros sa vezi ca Stefan cel Mare si Sfant nu e chiar atat de sfant judecand dupa numarul de casatorii si copii din flori si ca atunci cand e vorba de tras in teapa nu e cu nimic mai bland decat varul sau Vlad Tepes. Pe Vlad, istoriografia occidentala il vede ca pe o personalitate de tip borderline si nicidecum un Robespierre insetat de dreptate.
Mitul o necesitate?
Imaginea lui Mihai Viteazul a slujit ideii de unitate nationala in secolul al XIX-lea
Mihai Viteazul nu scapa nici el de ochiul critic, cum nu scapa nici Alexandru Ioan Cuza. Se vorbeste insistent de un mit al lui Mihai Viteazul legat de ideea de unire in constiinta romanilor si implicit de Marea Unire de la 1918. Potrivit istoricilor care pun intr-o lumina obiectiva faptele lui Mihai Viteazul, atunci cand discutam despre momentul 1600 nu putem vorbi de un proiect national, de o constiinta nationala a romanilor din cele trei provincii, ori de vreun ideal de unitate nationala pe care l-ar fi putut avea la acea data muntenii, moldovenii si ardelenii. Descoperirea lui Mihai Viteazul o face abia istoriografia pasoptista, care incepe sa vada in actul sau de unitate un simbol al ideii de unitate nationala a tuturor romanilor. Mitul lui Mihai Viteazul apare ca o mare credinta, un mare proiect, cu o mare concentrare de imaginar si cu impact extraordinar.
Avem voie sa ne atingem de mituri?
Mitul este, in fond, o constructie imaginara care poate sa fie o povestire, o idee, care merge la esente, ceva sensibil si important pentru societate avand scopul de a asigura coeziune comunitatii. Cred insa ca o natiune traieste prin eroii sai mitificati, pentru ca avem nevoie de simboluri. Istoria se face pana la urma si cu o doza de imaginar. Istoricul, oricat de obiectiv este pana la urma om si supus unei doze de subiectivism. Singura problema ramane legata de sursele imaginarului. Cu siguranta, ca pentru istoricul secolului XXI calea cea dreapta nu este nici aceea a demitizatorilor gata sa desfiinteze orice mit, cum nu este nici aceea a cercetatorilor nationalisti ce se opun oricarui demers stiintific. Adevarul este intotdeauna undeva pe la mijloc.
de Voicu Hetel
Comments are closed.