Marea Piramida egipteana si numerologia

Piramidele de la Gizeh sunt poate cele mai impresionante constructii ale antichitatii, adevarate minuni ale lumii despre care s-au scris tone de lucrari. Dintre acestea cea mai impresionanta, din punct de vedere al tehnicii si arhitecturii este piramida lui Keops ridicata intre 2723-2563 i. Hr. Se estimeaza ca era inalta de 147-148 m, insa in acest moment, ca urmare a trecerii timpului masoara doar 138 m. Piramida numara 2,3 milioane de blocuri de piatra cu o greutate totala de 7,22 milioane de tone, cu “caramizi” cantarind de la doua la 15 de tone. Latura bazei are aproximativ 233 m, ceea ce faca ca suprafata pe care se intinde sa fie de circa 53.000 mp.

Volumul piramidei lui Keops era de 2,5 milioana mc

Pana aici, in aceste cifre nimic deosebit inafara proportiilor uriase si a volumului de munca imens necesar realizarii constructiei. Pentru impatimitii de calculele matematice forma simpla a piramidei si dimensiunile sale i-a facut sa se intrebe daca nu cumva exista anumite relatii intre forma, dimensiunile si proportiile sale. Asa au descoperit tot soiul de bizarerii care atesta inaltele cunostinte matematice, astronomice si arhitectonice pe care le detineau vechii egipteni[1]. Iata si cateva dintre ele.

Axul principal de acces in piramida este orientat dupa Steaua Polara.

Cele patru unghiuri ale bazei patrate indica cele patru puncte cardinale.

Inaltimea piramidei inmultita cu un miliard reprezinta distanta de la Pamant la Soare.

Astronomii sunt de parere ca pozitionarea piramidelor de pe platoul Gizeh seamana foarte bine cu constelatia Orion.

Camera mortuara a faraonului este plasata in asa fel incat, suprafata piramidei ramasa deasupra este egala cu suprafata ramasa dedesubt. Ciudateniile nu se opresc insa aici.

Sectiune in piramida cea mare

Perimetrul bazei impartit la inaltimea piramidei ne da dublul numarului π[2] (adeseori scris pi). Egiptenii nu cunosteau insa la acea data valoarea lui π. In Europa, primul care a inteles existenta acestei constante matematice a fost Arhimede insa nu a putut determina cu exactitate valoarea ei. A urmat un lung sir de matematicieni care pana in era calculatoarelor au calculat, prin diverse formule, valoarea lui pi ajungand la rezultate care contineau sute de zecimale.

O alta coincidenta cel putin bizara este aceea ca intre apotema[3] si baza triunghiurilor ce formeaza fetele piramidei se realizeaza un raport egal cu constanta fi, adica 1,618. Numarul de aur, cum mai este numit Φ[4], a fost descoperit mult mai tarziu.

Toate aceste calcule sa fie oare adevarate, sau sa fie vorba doar de niste aproximari, mici denaturari ale realitatii pentru a obtine aceste rezultate spectaculoase? Datele referitoare la inaltimea, lungimea laturii de baza ori a greutatii blocurilor de piatra, de exemplu, difera de la o lucrare consultata la alta. Este foarte greu in acest moment sa spui cu exactitate care erau dimensiunile piramidei lui Keops[5]. Printr-un abil joc al numerelor, poti demonstra practic orice. Multe dintre interpretarile si ipotezele referitoare la piramide sunt desigur fanteziste.

In loc de concluzie

Rezultatele a numeroase studii efectuate in ultimul secol si jumatate asupra marii piramide au aratat ca edificiul, singura dintre cele sapte minuni ale antichitatii care a ajuns la noi, reprezinta o expresie geometrica a cunostintelor extrem de avansate in diverse domenii ale stiintelor exacte la care ajunsesera egiptenii. Multe dintre descoperirile stiintifice pe care astazi noi inca le atribuim Greciei antice, sunt in realitate mosteniri orientale.

Bibliografie

Kesz Barnabas “Minunile lumii”, Content Media, Bucuresti, 2011

Florica T. Campan “Povesti despre numere maiestre”, Editura Albatros, Bucuresti, 1981

Marco Cattaneo, Jasmina Trifoni, “Colectiile Cotidianul – Civilizatii antice” vol. VI, Editura Univers

Georgeta Chitulescu, Traian Chitulescu “Sapte monumente celebre ale arhitecturii antice”, Editura Tehnica, Bucuresti, 1959

de Voicu Hetel


[1] Egiptologii sunt unanim de acord cu faptul ca aceste cunostinte considerate taine pentru muritorii de rand erau pastrate si transmise mai departe de marii preoti ai templelor.

[2] Considerand latura de lungime 232,805m, iar inaltimea de 148,208m: avem perimetru 4×232,805=931,22m

[3] Apotema este perpendiculara coborata din varful piramidei pana la baza tringhiurilor ce formeaza fetele laterale ale piramidei.

[4] Litera greceasca Φ, citita fi, este simbolul unui numar irational, numit si raportul de aur sau proportia de aur. Litera nu a fost aleasa intamplator, ci este initiala numelui lui Fidias faimosul sculptor grec care considera ca perfectiunea formelor este guvernata de prezenta numarului de aur.

[5] Initial, piramida era imbracata cu placi de piatra o parte din acestea putand fi vazute si astazi in varful piramidei. O buna parte dintre acestea s-au erodat cu trecerea timpului iar constructia s-a tasat.

Related Post