În secolul al IV-lea i. Hr. regina unei mici provincii asiatice ridică în capitala regatului său, Halicarnas o construcţie impresionantă, considerată în Antichitate una dintre cele şapte minuni ale lumii: Mausoleul din Halicarnas. Acesta era dedicat memoriei soţului ei, regele Mausol al Cariei.
Cine era Mausol?
Mausoleul din Halicarnas imaginat de Johann Bernhard Fischer von Erlach la 1700
Mausol era stăpânul unui teritoriu din Asia Mică, pe ţărmul Mării Egee, aflat însă sub dominaţie persană. Era, dacă vreţi să folosim terminologia perşilor, satrapul Cariei. Cu toate acestea, politica sa a fost una independentă de cea a imperiului. El avea să lupte pentru cauza persană împotriva unui satrap insurgent pe nume Ariobarzanes, pentru ca 3 ani mai târziu, să se alăture revoltei. Se implică şi în războiul cu confederaţi atenienilor încheind alianţe cu Chios, Rhodos, Bizanţ şi Kos. Teritorii întinse de pe coasta Asiei Mici ajung sub ascultarea lui Mausol, care se va dovedi un bun tactician şi totodată un politician iscusit. Caria devine o mare putere maritimă rivalizând chiar cu Atena, motiv pentru care Mausol a căutat, în plan extern, eliminarea ei din competiţia comercială. În plan intern domnia sa a dus la creşterea birurilor pe care supuşii săi erau obligaţi să le plătească, fapt ce nu l-a făcut foarte popular. Norocul însă, nu l-a ocolit, el scăpând din mai multe atentate. Mausol a arătat o deosebită atenţie pentru lumea artelor şi a filosofiei, Halicarnasul devenind locul de adunare pentru numeroşi arhitecţi, învăţaţi, poeţi şi artişti. Ca fapt divers, poate merită menţionat că tot acolo, în capitala Cariei, s-a născut şi Herodot.
Explicaţia acestei autonomii de care dispunea Caria lui Mausol este aceea că, era un teritoriu izolat şi muntos aflat la marginea puterii persane. Mausol era fiul lui Hecatomnus şi soţul Artemisei care îi era, după cât se pare, şi soră. Ca să fac o paranteză, căsătoria dintre frate şi soră nu era ceva cu totul ieşit din comun în antichitate. Există menţiuni cu privire la acest fapt şi în Egiptul faraonilor. Problema este, totuşi, încă destul de neclară existând destule controverse în rândul istoricilor cu privire la acest fapt.
Mausol, care se născuse în Milassa, vechea capitală a Cariei, a stăpânit vreme de 24 de ani, între anii 377-353 i. Hr., iar monumentul închinat lui a fost început în 353 i. Hr., încă din timpul vieţii sale. După moartea sa, regina Artemisa a fost cea care a continuat finanţarea lucrărilor, dar după doi ani, în 351 i. Hr., a murit şi ea. Artiştii şi arhitecţii, au lucrat însă, în continuare dupa o scurtă pauză, ca să termine ce începuseră. Lucrările se încheie în 349 i. Hr. când, la conducerea Cariei, se afla Hidricus, un frate al Artemisei.
Descrierea Mausoleului
Dacă veţi avea curiozitatea să căutaţi Halicarnasul pe vreo hartă, sunt puţine şanse să daţi de el. Astăzi se numeşte Bodrun, e o renumită destinaţie de vacanţă şi se află pe teritoriul Turciei. Oraşul cunoaşte o puternică dezvoltare datorită lui Mausol care dezvoltă şi sistematizează Halicarnasul între anii 370 şi 365 i. Hr. El este cel care a mutat capitala Cariei de la Milassa în acest loc, din cauza poziţiei sale defensive şi a faptului că putea fi uşor aprovizionat pe cale maritimă. Mausol a întărit portul înconjurat de dealuri, a construit o piaţă şi un templu în cinstea lui Ares, zeul războiului la greci. O bună descriere a capitalei ne-o lasă arhitectul latin Marcus Vitruvius.
Mausoleul din Halicarnas construit din marmură şi calcar, de culoare albastră şi verde este terminat în anul 349 i.Hr. Era înălţat pe un deal dominând, astfel, Halicarnasul şi semăna foarte bine, graţie coloanelor ioniene şi a acoperişului, cu un templu grecesc. El este opera unor arhitecţi şi sculptori aparţinând şcolii ioniene. Proiectul a aparţinut arhitecţilor Satyris şi Pythis (Pytheos).
Construcţia, înconjurată de o esplanadă pătrată cu latura de 103 m, are formă dreptunghiulară cu laturi de 40/30 m, pe care se sprijinea o piramidă cu 24 de trepte. Acoperişul piramidal era înconjurat de lei din piatră. Înălţimea sa totală era de aproximativ 45 m, adică, prin comparaţie cu o clădire din zilele noastre, cam cât un bloc cu 16 etaje. La baza construcţiei se afla un postament de circa 20 m.
Mausoleul era înconjurat de 36 de coloane ionice, înalte de 7 m (după alte surse înălţimea lor era de 11 m) între ele fiind amplasate statui. Acesteau reprezentau diferite zeităţi, eroi triumfători ori guvernatori locali. Pe pereţii exteriori se aflau diverse reliefuri reprezentând amazoane şi centauri.
Pe acoperişul piramidal susţinut de zeci de cariatide se afla o cvadrigă în care stăteau Mausol şi Artemisa.
Camera mortuară şi sarcofagul erau sculptate în alabastru alb şi decorate cu aur masiv, iar încăperea înconjurată de 36 de coloane înalte era străjuită de lei de piatră. Intrarea în Mausoleu se situa conform lui Plinius pe una din laturile sale mici.
Un detaliu interesant legat de personajele reprezentate este acela că acestea sunt uşor înclinate fapt ce le conferă iluzia de mişcare, de acţiune şi arată, în acelaşi timp, nivelul de performanţă atins de artiştii greci în lucrul cu marmura. Oamenii şi animalele erau reprezentaţi în mărime naturală. Printre sculptori se numărau toate numele mari ale lumii greceşti din acele timpuri: Leochares, Bryaxis, Timotheus şi Scopas despre care ştim că va lucra şi la templul Artemisei din Efes, o altă minune a lumii antice. Fiecare dintre cei patru artişti a decorat câte una dintre laturile monumentului: Bryaxis pe cea de nord, Leochares pe cea de vest, Timotheus pe cea de sud, iar Scopas pe cea de est.
Unul dintre caii cvadrigei si statuile Artemisei si a lui Mausol
Înainte de marea inaugurare a edificiului, regina moare şi este depusă şi ea în mausoleu alături de soţul său, după cum aflăm din Istoria naturală a lui Plinius.
Mausoleul din Halicarnas de-a lungul timpului
Clădirea trebuie să le fi părut ciudată şi impresionantă anticilor, fiind atât de înaltă şi totuşi, având o bază relativ redusă ca dimensiuni. Alexandru cel Mare cucereşte oraşul în anul 333 i. Hr. şi este fascinat de Mausoleu care este lăsat intact, spre deosebire de restul Halicarnasului.
În anul 189 i. Hr., romanii sunt cei care pun stăpânire pe oraş, pentru ca apoi, din 395 d. Hr., acesta să aparţină bizantinilor şi mai apoi turcilor. La 1402, fortul turcesc aflat pe dealul unde în antichitate fusese înălţat Mausoleul, este cucerit de cavalerii cruciaţi.
Sfârşitul Mausoleului din Halicarnas s-a datorat în mare măsură devastatorului cutremur de pământ din secolul al XII-lea. Coloanele de piatră şi acoperişul piramidal s-au prăbuşit iar monumentul aflat în stăpânirea cruciaţilor a devenit o bună sursă de aprovizionare cu bolovani pentru construcţiile din apropiere. Cel mai important edificiu înălţat cu materiale provenite de la templele antice este castelul Sf. Petru, opera arhitectului german Schlegelholt. Mausoleul a ţinut, totuşi, piept timpului şi furiei cuceritorilor care s-au succedat de-a lungul secolelor, vreme de 16 veacuri.
În 1523, teritoriul intra din nou în stăpânirea turcilor conduşi, la vremea aceea, de Soliman Magnificul. Pe locul fostului Mausoleu au construit case pentru soldaţi.
Britanicilor le datorăm, de altfel, primele cercetări mai ample la faţa locului. Charles Thomas Newton, vice-consulul englez la Mitilene, conduce expediţia arheologică din anii 1852-1857 care scoate la lumina zilei primele fragmente din măreţul monument funerar, acesta fiind şi motivul pentru care un bogat inventar arheologic legat de mausoleu, ce cuprinde fragmente din cei patru cai colosali din marmură ai cvadrigei şi statui ale lui Mausol şi ale Artemisei, se găseşte la Londra la British Museum.
O altă misiune arheologică importantă are loc în 1966 şi este condusă de danezul Jeppesen. Acesta degajează locul mausoleului şi cu ajutorul descoperirilor şi al textelor vechi propune mai multe ipoteze de reconstituire a monumentului. Cu prilejul acestor cercetări s-a reuşit identificarea amplasamentului exact a trei frize. Este vorba despre o luptă între greci şi amazoane, o cursa de cadrige şi o luptă cu centauri.
Originea cuvântului mausoleu
Am lăsat la urmă precizarea că de la numele regelui Mausol şi de la construcţia impozantă ridicată în memoria să a rămas în istorie şi cuvântul mausoleu. Acesta are sensul de monument funerar ridicat în cinstea unei persoane sau a unui grup pentru a menţine vii în memoria urmaşilor faptele acestora. Românii au preluat denumirea de mausoleum cu referire la monumentele funerare ridicate în cinstea împăraţilor Augustus şi Adrian. Din latineşte cuvântul a fost preluat mai departe ajungând în toate limbile moderne. În România există câteva asemenea construcţii, cea mai însemnată fiind, cred eu, Mausoleul dedicat eroilor de la Mărăşeşti în care se afla depuse osemintele soldaţilor români căzuţi în timpul primului război mondial, în vara anului 1917.
Bibliografie
***, “Mausoleul din Halicarnas” în Magazin istoric, an XXXIII, nr.9, 1999, pag. 87-89
Kesz Barnabas, “Minunile lumii”, Content Media, 2011, pag 16-19
Georgeta Chitulescu, Traian Chitulescu, “Şapte monumente celebre ale arhitecturii antice”, Editura Tehnică, Bucuresti, 1959
(trad.) Alexandru Rusu, Mausoleul din Halicarnas în Enciclopedia minunilor lumii”
(trad.) Graal Soft, “În Halicarnas este creată una dintre cele şapte minuni ale lumii antice” în Cronica ilustrată a omenirii, vol.2, pag. 328-329
V. Olteanu “Cele şapte minuni ale lumii vechi” în Almanahul Civilizaţiei 1969, pag. 64-66
acad. Marius Sala, “Pastila de cuvinte” în Magazin istoric, an XLI, nr.6, 2007, pag.60-61
Andreea Tesleanu “7 minuni, 7 mistere: mică enciclopedie despre minunile lumii”, Decesfera, Bucuresti, 2009
de Voicu Hetel
