Sunt sigur ca ati citit Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu. Descrierea bataliei de la Rovine cu norii de sageti zburand prin aer si tropotitul cailor care iti rasuna parca in urechi sunt redate atat de viu, incat iti staruie in minte. Eminescu imagineaza un adevarat univers avand in prim plan cele doua personaje cheie ale unui eveniment istoric real: Baiazid si Mircea cel Batran. Scrisoarea III s-a bucurat de o popularizare atat de larga incat, majoritatea oamenilor sunt convinsi ca lucrurile s-au petrecut asa cum au fost ele redate poet. Adevarul istoric este putin diferit.
Mircea cel Batran si fiul sau Mihai in tabloul votiv din biserica voievodala de la Cozia (detaliu)
“Erorile” lui Mihai Eminescu
Erori este poate mult spus, de aceea am pus si ghilimelele de rigoare. Scrisoarea III este, pana la urma, o creatie literara in care fictiunea se imbina cu geniul poetului Mihai Eminescu rezultand, poate cea mai frumoasa poezie istorica din literature romana. Pentru cei care sunt insa interesati de adevarul istoric trebuie insa facute cateva precizari:
In primul rand este greu de presupus ca Mircea insusi s-ar fi infatisat “cu o naframa in varf de bat” inaintea sultanului. Niciodata un voievod nu si-ar fi riscat viata in acest mod fie si numai pentru a aduce o solie. Baiazid ar fi putut sa-l puna imediat in lanturi soarta luptei fiind decisa inainte de a incepe.
Baiazid il numeste pe batranul “atat de simplu dupa vorba, dupa port”, mosneag. Numai ca mosneagul Mircea nu avea la acea data decat vreo 40 de ani. Eminescu este indus in eroare de numele voievodului muntean , asa cum apare el in cronici, adica Mircea cel Batran. Cronicarii Moldovei si ai Tarii Romanesti il botezasera astfel pentru a-l deosebi insa de alti domnitori care au purtat de-a lungul istoriei noastre numele de Mircea. Avem de exemplu un Alexandru Mircea, sau un Mircea Ciobanul. Mircea primeste porecla de” cel Batran” dar aceasta nu se refera la varsta, ci la faptul ca este “cel Vechi”, vechi si batran fiind sinonime.
Batalia de la Rovine nu are loc la Rovine pentru ca nu exista nici o localitate cu numele asta, cum ati putea crede. Cuvantul “rovine” se refera la o forma de relief, mai degraba si inseamna loc mlastinos. Intr-un astfel de loc accidentat trebuie sa fi avut loc si infruntarea dintre turci si munteni. Acestia din urma, mai putini la numar, au ales un teren care ii avantaja, in care turcii nu-si puteau desfasura fortele. Istoricii nu au reusit insa sa se puna de acord in ceea ce priveste nici locul, nici data luptei. Vechile cronici dau diverse variante niciuna pe deplin acceptate. Este posibil ca rovinele despre are scrie si Eminescu sa fi fost pe raul Jiu, in marginea Craiovei iar lupta sa se fi dat la 10 octombrie 1394.
In Scrisoarea III, Baiazid il intreaba pe Mircea daca a vazut cum a zdrobit toata oastea cruciatilor la Nicopole. Lupta de la Nicopole a avut intr-adevar loc insa dupa batalia de la Rovine. O oaste crestina ridicata de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, la care au luat parte mai multi nobili apuseni, dar si un corp de oaste muntean, a fost invinsa de ostile otomane, la 28 septembrie 1396, adica la doi ani dupa momentul Rovine. Baiazid nu avea asadar cum sa intrebe: “La Nicopole vazut-ai cate tabere s-au strans…”
Poezia eminesciana il prezinta pe Mircea cel Batran ca pe invingator incotestabil in lupta cu Baiazid. Istoricii nu sunt insa prea convinsi de asta. Multi compara batalia de la Rovine cu cea de la Calugareni in care, cu toate ca domnitorul, Mihai Viteazul, castiga lupta, nu poate exploata succesul fiind obligat sa se refugieze la vecinii unguri. Mircea cel Batran ii bate pe turci, dar pierde tronul in favoarea unui pretendent agreat de sultan. Voievodul muntean a reusit totusi sa-si reia scaunul ajutat de aliatii sai si a continuat sa lupte impotriva expansiunii otomane, reusind in cele mai multe randuri sa iasa biruitor. Mircea cel Batran a fost un domnitor important insa, fara indoiala, ca imaginea sa nu ar fi fost atat de populara, daca nu ar fi existat un Mihai Eminescu care sa-i puna in versuri ispravile de vitejie.
de Voicu Hetel
E POEZIE nu lucrare de doctorat!