Spanacul
In vremea copilariei noastre foarte des am auzit indemnul de a manca frumos ca sa ma fac puternic. Virtutile mancarii erau ridicate pana la cer, iar daca in fata aveam o farfurie de spanac auzeam invariabil ca planta contine fier. Imi amintesc si acum cat de greu imi venea sa inghit spanacul mai cu seama atunci cand mancarea se racise. Mestecam insa gandindu-ma la Popeye Marinarul care capata super-puteri imediat ce inghitea o conserva de spanac.
Spanacul chiar ne face mai puternici?
Povestea cu spanacul care contine mult fier si in consecinta iti intareste organismul este un mit. Spanacul are, in realitate, un continut de fier mult mai scazut decat alte plante verzi. Dar cum au ajuns oamenii sa-si inchipuie ca tocmai spanacul ii ajuta? Multa lume care cunoaste adevarul despre spanac isi imagineaza ca la origine s-ar afla desenele animate cu Popeye create in 1929 de americanul Elzie Crisler Segar. Desenul animat a impulsionat intr-adevar foarte mult consumul de spanac in Statele Unite, insa nu el a generat credinta ca spanacul ne face puternici.
Dupa cat se pare, la origine a stat o banala greseala de tipar. Pe la 1870 un om de stiinta german, pe nume Emil von Wolff, a efectuat o serie de masuratori cu privire la cantitatile de minerale continute de aceasta planta. Atunci cand si-a publicat cercetarile, in raportul despre compozitia spanacului a aparut intr-o rubrica cantitatea de 34 de grame de fier in locul celei de 3,4 grame, cat ar fi fost normal. Asa a devenit spanacul de zece ori mai bogat in fier decat este in realitate. Ulterior, cei care au citit studiul savantului german, au preluat informatia bucurandu-se ca au descoperit leguma care contine cel mai mult fier. Cu timpul, aceasta idee s-a raspandit intrand in subconstientul colectiv. Pentru ca are un pret relativ scazut, a devenit repede leguma cea mai populara in tratarea anemiilor. Desenul animat a aparut asadar, cand mitul spanacului care te face atotputernic era deja in floare. Pe la inceputul anilor ’30, oamenii de stiinta au inceput sa sesizeze eroarea, dar cine sa-i mai ia in seama. Credinta in atotputernicul spanac era de neclintit.
Nu trebuie sa cadem insa in cealalta extrema si sa ne inchipuim ca spanacul este cu totul nefolositor. Planta bogata in saruri de potasiu si calciu a fost apreciata din totdeauna, chiar daca nu si in Europa, unde spanacul ajunge destul de tarziu.
O scurta istorie a spanacului
De unde provine cu exactitate spanacul, nu stim. Dupa unii, patria sa s-ar afla in vechea Persie, Iranul de azi. Dupa altii, ar proveni de undeva din Asia Mica, descoperitorii calitatilor sale fiind arabii. In lumea chineza spanacul ajunge oficial sub forma unui cadou pentru imparat, pe la jumatatea secolului al VII-lea. Concomitent, in Asia incepea expansiunea araba. Odata cu patrunderea acestora in Europa, in Peninsula Iberica se instaureaza stapanirea maura. Acestia aduc cu ei si spanacul in Europa, incat englezii vor numi planta, in scrierile medievale, “leguma spaniola”. Pe la inceputul secolului al IX-lea, spanacul este mentionat in Sicilia, unde aceiasi mauri isi vor mentine prezenta vreme indelungata. De aici, spanacul isi croieste drum in inima Peninsulei Italice.
Caterina de Medici si Alexandre Dumas tatal, erau mari iubitori de spanac
Istoria consemneaza faptul ca o mare amatoare de spanac era Caterina de Medici. Povestea spune ca atunci cand a parasit Florenta pentru a se marita cu mostenitorul tronului Frantei, Henric al II-lea, viitoarea regina si-a luat cu ea si bucatarii care-i pregateau reteta ei favorita de mancare cu spanac. Asa a patruns spanacul in Franta si odata cu el si o serie de retete culinare care-l includ denumite in gastronomia franceza “a la Florentine”.
Un alt mare mancator de spanac celebru a fost si Alexandre Dumas, autorul romanului “Cei trei muschetari”. Despre acesta se spune ca nu obisnuia sa manance decat spanac preparat de el. Acesta cumpara un cos de frunze nu foarte mari pe care ruga bucatareasa sa le curete, sa le fiarba si sa le toace si sa le puna la scurs pana a doua zi. Dimineata, romancierul aparea la bucatarie, cu o ora inaintea micului dejun, incins cu un sort alb si se apuca sa gateasca. Peste spanacul tocat turna grasime de gasca si punea totul la fiert. Mancarea sa avea un succes nebun atunci cand avea invitati la masa.
In incheiere cred ca merita sa tragem si o concluzie. Daca mancarea de spanac nu e pe placul copilului vostru nu va bateti capul sa-l fortati sa o manance. Prin fierbere se pierd oricum majoritatea vitaminelor. Substantele hranitoare se pastreaza cel mai bine atunci cand planta este consumata in stare cruda, imediat dupa ce a fost culeasa. Asa ca, faceti o salata cu frunze de spanac si s-ar putea sa aveti mai mult succes.
de Voicu Hetel
Articole asemanatoare
Istorii si mituri cu fructe si legume (I)
Comments are closed.