Urmasii Romei si dacii romanizati
Undeva pe la sfarsitul veacului al XIX-lea, cam pe vremea cand Romania isi cucerea independenta si dobandea prestigiu fiind reunoscuta ca regat, istoriografia noastra incepea sa-i descopere pe daci. Dintr-o data nu mai eram urmasii pur sange ai Romei cum aratasera reprezentantii Scolii Ardelene ci descendenti ai dacilor si romanilor. Cercetarea istorica nu mai putea nega participarea autohtonilor si nici iluzia unei colonizari strict italiene. Iar daca istoriografia autohtona, ne definea initial ca romani, apoi romani amestecati cu daci, vom ajunge in final daci romanizati. Un fenomen asemanator are loc in Franta unde creste rolul si importanta acordata de istorici galilor sau in Rusia unde slavilor le sunt exagerate virtutile pana la ai minimaliza total pe varegii care au pus bazele primelor state. In cazul nostru se face apel si la mostenirea tracica din a caror familie provin getii dupa cum scria chiar Herodot, dar si la influenta celtica care ne inrudea si mai mult cu Franta. Franta este, sa nu uitam, pentru o buna perioada de timp nu numai sora mai mare a Romaniei, dar si garantul securitatii si sursa de inspiratie principala pentru crearea institutiilor Romaniei moderne.
Dar daca influenta celtica iese incet din atentie, nu la fel se petrec lucrurile in ceea ce-i priveste pe daci. Rolul lor va continua sa creasca constant atingand apogeul odata cu Dacia Preistorica a lui Nicolae Densusianu cand dacii, devin o forta universala, sursa originara a tuturor marilor civilizatii antice iar latina un dialect al limbii dace. Tezele lui Densusianu si-au gasit destui suporteri care le-au imbogatit, nuantat si diversificat folosind argumente mai mult sau mai putin fanteziste. Si uite asa ajungem incet, incet sa nu mai fim decat urmasii dacilor, intrerupti pe undeva pe la inceputul secolului II, de brutala cucerire romana. Dar importanta crescanda acordata dacilor de o anumita parte a istoriografiei trebuia intr-un fel probata. Importanta partii dacice, din noi ca popor, trebuia sa iasa din umbra. Dacii, oricat de violenta ar fi fost cucerirea lor, trebuia sa fi lasat ceva in urma. Si acolo unde cercetatorul zelos n-a gasit mai nimic si a fost nevoie, a inventat sau a adaptat cate ceva.
Zidul dacic nu a fost o inventie a dacilor ci a dacologilor.
sectiune intr-un murus dacicus
Asa a aparut si celebrul “murus dacicus”, traducerea latineasca a termenului zid dacic, prezent in toate manualele de istorie. Nu o sa gasiti nici un text antic care sa vorbeasca despre un astfel de zid cacteristic getilor pentru ca termenul nu a existat in antichitate. Zidul dacic (murus dacicus) apare pentru prima data in Muntii Orastiei in secolul I I.Chr. odata cu extinderea puterii lui Burebista asupra cetatilor grecesti de la Marea Neagra. Aceasta se intampla cel mai probabil undeva in jurul anului 55 I.Chr. De aici Burebista, isi aduce mestesugari si constructori care contribuie decisiv la ridicarea cetatilor Costesti-Cetatuia, Blidaru, Piatra Rosie, Sarmizegetusa s.a. Asa se explica cel mai bine si prezenta a numeroase litere grecesti incizate pe blocurile de piatra la Gradistea Muncelului, nicidecum prin faptul ca dacii vorbeau si scriau in limba greaca. Zidurile construite cu ajutorul mesterilor de la Pontus Euxin erau ziduri de inspiratie elenistica asemeni celor de la Histria, in acea perioada cel mai important port de la noi si locul in care s-au batut si cele dintai monede. Dar care este diferenta dintre zidul elenistic si zidul dacic (murus dacicus) din muntii Orastiei?
sectiune intr-un zid elenistic
Zidul elenistic este compus din doua fete exterioare sau paramenti (in limbajul de specialitate) realizate din blocuri de piatra rectangulare fasonate. Din loc in loc blocurile de piatra alternau cu altele dispuse transversal (denumite si butise) Intre cele doua randuri de blocuri se tasa pamant (cel mai probabil un pamant cleios) si pietris (asa numitul emplecton) si nu se folosea mortar. Pentru ca sa se realizeze o priza mi buna si sa nu existe riscul surparii, in piatra se scobeau santuri in „coada de randunica“, in care se asezau barne din lemn care uneau cele doua fete exterioare. Zidul dacic (murus dacicus) este identic cu o singura mica deosebire: nu are acele butise care fixau zidul mai bine.
La fortificatiile dacilor din muntii Orastiei zidul elenistic este combinat cu alte sisteme de aparare traditionale: valul de pamant si palisada.
Murus dacicus finisat in partea superioara cu o palisada
Materialul care compune zidurile era adus de la zeci de kilometri de pe Dealul Magura, la est de Calan, deoarece roca existenta in zona se sfarama usor fiind dificil de fasonat. Murus dacicus ajungea la 3-4 metri grosime avand o inaltime de 10 metri si putand absorbi cu usurinta loviturile date de masinile de razboi romane. O alta particularitate a lui murus dacicus este aceea ca partea de sus a zidurilor (crenelurile) nu era din piatra ci era o palisada din lemn. Asta il facea desigur mai vulnerabil in fata focului dar trebuie tinut cont si de faptul ca acestea au fost realizate in graba intre cele doua razboaie daco-romane din 101-102 si 105-106. Constructia unui asemenea sistem defensiv precum cel din muntii Orastiei necesita mult timp si multa mana de lucru. La sfarsitul primei confruntari cu Traian, Decebal fusese nevoit sa opreasca reconstructia fortaretelor distruse, procesul de recladire al zidurilor incepand abia din 103-104.
Murus dacicus este asadar nu o creatie originala ci rezultatul adaptarii zidului elenistic particularitatilor existente in muntii Orastiei si a lipsei de timp care a facut sa se apeleze la mijloace de fortificare mai putin costisitoare si mai rapid de executat.
Murus gallicus sau zidul gal
Lumea celtilor
“Mai intai Dacia era un mare regat cu o baza etnica perfect omogena, cu traditii istorice seculare, cu structura sociala si economica bine definita, cu o cultura inaintata de forma mai intai influentate de catre civilizatia celtica, apoi, timp de doua veacuri inainte de Traian, de catre civilizatia romana”. (Vasile Parvan; Dacia; Editura Stiintifica; Bucuresti, 1972, p.150
O constructie defensiva originala de acest tip din spatiul european si dinafara lumii greco-romane este, spre exemplu, murus gallicus sau zidul gal. Exista destule similitudini si intre zidul galic si murus dacicus: emplectonul, prezenta barnelor ca parte a structurii de rezistenta si palisada in partea superioara a zidului.
de Voicu Hetel
