Nefertiti – Povestea celei mai frumoase femei din istoria Egiptului antic

Cu surâsul sau fermecător şi enigmatic, imaginea reginei Egiptului, Nefertiti, este una dintre cele mai intens reproduse. Considerată o capodoperă a artei egiptene, sculptura i-a dus pe mulţi cu gândul la o Gioconda a lumii antice. Amândouă sunt la fel de celebre şi de admirate, emanând un aer de frumuseţe şi mister feminin greu de egalat.

Nefertiti – bust policromat înalt de aproximativ 50 cm, descoperit de arheologul german Ludwig Borchardt la Amarna, în data de 6 decembrie 1912. Lucrarea se află expusă la Muzeul din Berlin (Staatliche Museum) începând cu anul 1924. Deoarece descoperirea a fost făcută în locul în care se presupune că s-ar fi aflat atelierul marelui sculptor Thutmosis, lucrarea îi este atribuită acestuia. Conform unor studii recente, s-a emis ipoteza că bustul nu ar fi tocmai identic cu modul în care arăta, în realitate, Nefertiti. Este posibil ca artistul să fi retuşat, în bună măsură, trăsăturile feţei şi nasului operei sale din calcar reuşind să obţină un chip de o simetrie aproape perfectă.

De-a lungul timpului au fost descoperite numeroase reprezentări ale acesteia precum şi inscripţii. Cu toate acestea, Nefertiti a rămas învăluită în mister vreme de multe secole. Totul despre ea părea să spună că a fost un personaj important şi influent, adulată de vechii egipteni, poate o regină, poate soţia unui faraon. Ceea ce i-a intrigat pe egiptologi a fost faptul că în multe basoreliefuri şi inscripţii existau semne clare că se încercase îndepărtarea oricărei urme lăsate de Nefertiti. Listele care enumerau însă, toate dinastiile şi numele tuturor faraonilor, întocmite de Maneton în sec III i.Hr., nu menţionau nicăieri nimic despre aceasta.

În 1926, cu prilejul restaurării templului lui Amon din Karnak, grav avariat de un cutremur, s-a descoperit că la edificarea acestuia, de către faraonul Horemeheb, se folosiseră părţi dintr-un monument mai vechi, celebrul templu al lui Aton despre a cărui existenţă nu existau până la acea dată decât bănuieli. În urmă cu mai bine de 33 de secole, o uriaşă construcţie dedicată zeului Aton fusese înălţat marcând o reformă religioasă majoră în istoria Egiptului. O mulţime de reprezentări ale lui Nefertiti descoperite cu acest prilej împreună cu “Arhiva de la Amarna” [1] şi cu alte inscripţii găsite în alte locaţii au conturat, în final, asemenea unui puzzle, imaginea şi povestea celei mai frumoase femei din istoria Egiptului.

Nefertiti, o origine controversată

Una dintre ipotezele formulate este aceea că Nefertiti era o prinţesă de origine mittaniană[2] . Se crede că ar fi trăit, aproximativ între anii 1370-1330 i.Hr., în timpul dinastiei a XVIII-a, când Egiptul atinsese un grad înalt de dezvoltare economică şi politică. Numele său adevărat este Taduhepa. La vârsta de 15 ani, tatăl său, regele mittanian Tusratta, o oferă faraonului Amenofis al III-lea în schimbul unei mari cantităţi de aur. Obiceiul suveranilor egipteni de a-şi cumpăra mirese nu era ceva cu totul neobişnuit, iar pentru vânzători era o adevărată afacere, Egiptul fiind la vremea aceea o ţară foarte bogată. Când tânăra prinţesă a ajuns în capitala mirelui, Teba, a fost întâmpinată de o mare mulţime care la vederea frumuseţii sale neobişnuite i-au schimbat pe dată numele. Taduhepa a devenit astfel Nefertiti, adică, în traducere “Frumoasa care, iată, vine”.

O altă ipoteză vorbeşte despre faptul că Nefertiti ar fi fost fiica lui Ay [3]  care va deveni, mai târziu faraon, la rândul său. Ay era iniţial un important comandant militar, iar soţia sa şi presupusa mama a frumoasei Nefertiti se numea Tiyi[4] .

O a treia variantă luată în calcul de egiptologi este aceea că Nefertiti ar fi fost o fiică a lui Amenophis al III-lea, deci sora lui Akhnaton. Această ipoteză a apărut ca urmare a unui fapt destul de bizar întâlnit în scrierile egiptene. De multe ori, soţia sau iubita primeşte apelativul de sora mea, ceea ce produce confuzii.

Traducerea numelui Nefertiti în “Frumoasa care vine”, pare să indice, totuşi, pentru majoritatea cercetătorilor, faptul că aceasta avea o origine străină.

Nefertiti, viaţa de familie

Mariajul cu Amenofis al III-lea (Amenhotep III) nu durează prea mult. Acesta moare când Nefertiti nu avea decât 17 ani, iar ea este luată în căsătorie de fiul şi succesorul faraonului, Amenofis IV. Acesta nu are decât 12 ani[5]. Faraonul s-a ridicat împotriva multor obiceiuri şi idei din epoca precedentă, regina apare reprezentată pe genunchii săi, copiii sunt acoperiţi de sărutări. Între Nefertiti şi noul său soţ pare să fi existat o mare dragoste lucru confirmat de numeroasele reprezentări în care cei doi apar în atitudini cât se poate de lumeşti, înconjuraţi de copiii lor, sau de numeroasele inscripţii în care, ei îi sunt închinate adevărate declaraţii de iubire.

“Moştenitoarea, aleasă de vază, doamnă a gingăşiei, dulceaţă a dragostei, Stăpână a Sudului şi a Nordului, frumoasă la chip, împodobit cu două panaşuri, îndrăgită de Amon cel viu, Marea doamnă soţie dintâi a regelui care o iubeşte, Suverana celor Două Ţări, măreaţă prin dragoste, Nefertiti în veci nepieritoare…” [6]

Perechea regală a avut şase fete: Meritaten, Mektaten, Neferneferuaten Ta-sherit, Neferneferure şi Setepenre. Meritaten şi Ankhesenpaaton vor deveni regine ale Egiptului. Dintre ele, cea mai faimoasa este, fără îndoială, cea de-a doua care-şi va schimba numele în Ankhesenamen. Ea este cea care va deveni soția lui Tutankhamon.

Nefertiti, Akhenaton şi reforma religioasă

Capul reginei Nefertiti – Muzeul din Cairo

Cei doi se vor dedica cultul zeului Aton care întruchipa discul solar. În Egipt, ca de altfel la toate civilizaţiile antice, religia este de tip politeist, cultul lui Aton şi acordarea acestuia a unui rol primordial aduc Egiptul la un pas de o religie de tip monoteist. E greşit însă să credem că toate celelalte zeităţi şi temple au dispărut pur şi simplu, că au fost negate sau interzise. Ele au continuat să existe dar cu un rol diminuat. Interzicerea cultului lui Amon vine ceva mai târziu ca urmare a încordării relaţiilor dintre faraon şi preoţimea vechilor temple. Trecerea la cultul lui Aton nu este atât de bruscă pe cât s-ar putea crede. Pe parcursul dinastiei a XVIII-a cultul zeului Amon începuse să fie înlocuit sau dublat, fapt deloc neobişnuit în religia egipteană, de cultul lui Aton. În cel de-al cincilea an al domniei lor, cei doi îşi vor muta reşedinţa într-un nou oraş destinat în exclusivitate venerării lui Aton. Akhetatonul adică “Locul Luminii lui Aton”[7]  devine noua capitală a Egiptului. Se află situat la 330 km de Teba, pe malul drept al Nilului, într-o depresiune nisipoasă, flancată de munţi stâncoşi. La construirea noului oraş participă o armată de muncitori, tehnicieni şi ingineri. Akhetatonul devenea unul dintre primele oraşe ale lumii ridicate după un plan urbanistic.

La cârma ţării se află acum o triadă compusă din Aton, zeul suprem şi reprezentanţii săi pe Pământ, Amenhotep IV în chip de faraon şi Nefertiti, ca Mare Preoteasă. Imagini ale Nefertitei şi inscripţii care o menţionează întâlneai la tot pasul în Akhetaton, încât mulţi egiptologi consideră că ea a fost vreme de aproape două decenii adevăratul conducător al Egiptului. La această ipoteză a contribuit din plin şi înfăţişarea faraonului care aşa cum se vede din basoreliefurile de la Karnak pare un ins bolnav, un dezechilibrat glandular. Vreme de multe generaţii, membrii dinastiei a XVIII- practicaseră raporturi de cosangvinitate rezultatul fiind în cele din urmă acela al apariţiei unor indivizi lipsiţi de voinţă, inteligentă şi uşor de manipulat[8] .

Akhenaton, Nefertiti si Aton
Basorelief (53cmx48cm) descoperit în interiorul mormântului lui Amenophis al IV-lea din Tell el-Amarna. Familia regală se roagă discului solar, simbolul zeului Aton. În toate reprezentările sale, faraonul apare cu aceleaşi trăsături deformate interpretate de specialişti ca rezultat al unei boli genetice. Acesta are după cum se poate observa un craniu lunguieţ, buze umflate, bărbie alungită, burtă, trăsături efeminate.

Pentru a arăta schimbarea produsă, faraonul îşi preschimbă numele şi devine din Amenofis, adică “Amon cel mulţumit”, Ahnaton[9] , tradus prin “Cel plăcut de Aton”.

Iată însă, că egiptenii suportă greu reformele religioase şi interzicerea cultului vechilor zeităţi. Regatul şi-a pierdut mult din strălucire, vechile sale cuceriri din Asia au fost pierdute, iar aliaţii înfrânţi sau îndepărtaţi, în timp ce, în interior, au loc revolte. Nici în Akhetaton nu domneşte armonia. Nefertiti trăieşte acum separată de faraon alături de ultimele sale patru fiice.

Nefertiti dispare din documentele istorice prin anul al 14-lea al domniei lui Ahnaton (1336 î.Hr.). Numele sau începe să fie şters din inscripţii, iar statuile sale sparte. Nefertiti căzuse în dizgraţie, iar motivul este posibil să fi fost de ordin religios. După ale surse , faraonul căzuse sub influenţa unei alte persoane[10], posibil o fiica a ei, Meritaton, alături de care Amenofis IV plănuieşte abandonarea cultului lui Aton a cărui adeptă înfocată a rămas Nefertiti[11]. Asociat la domnie, in locul Nefertitei, este acum un anume Smenkhkhare, posibil frate al lui Ahnaton care o va luă în căsătorie pe Meritaton. În această perioadă se produce apropierea de clerul lui Amon.

Din păcate, în cel de-al 17-lea an al domniei sale, Ahnaton moare, la nici 30 de ani. În încercarea de a-şi reface puterea, Nefertiti trebuie să lupte acum şi cu casta preoţilor care doresc o reîntoarcere la vechile practici religioase. Un conflict intern pare iminent şi singură soluţie pentru regină este să-l desemneze succesor pe fiul nevârstnic al lui Ahnaton. Aşa ajunge pe tron cel mai faimos faraon al Egiptului: Tutankamon. Numai că la vremea aceea, băiatul nevârstnic, pe care Nefertiti spera să-l manevreze după bunul ei plac se numea Tutankaton. Odată ajuns pe tron tocmai el va fi cel care va iniţia o contrareformă religioasă şi revenirea la politeism. Şi ca dovadă că a renunţat la cultul lui Aton, acesta îşi schimbă atât capitala, revenind în vechea Teba, cât şi propriul nume, devenind Tutankamon. Akhetatonul este părăsit pentru totdeauna şi unul dintre cele mai importante evenimente din istorie avea să fie îngropat în nisipurile deşertului. Regina Egiptului moare, în jurul vârstei de 37 de ani, într-un loc şi în împrejurări învăluite de mister.

Bibliografie

Anca Balaci “Enigmatica Nefertiti” în Almanahul literar 1987, pg. 106-109

A. Caraiman “O năpăstuită a antichităţii” în Magazin istoric an VI, nr.6, 1972, pg. 90-91

Robert Cohen “Egiptul Faraonilor”, Prietenii Cărţii, Bucuresti 2005

Silvia Einaudi (editor) “Egyptian Museum – Cairo”, Adevărul Holding 2010

Pierre Montet “Egiptul pe vremea dinastiei Ramses”, Editura Eminescu, 1973

Guy Rachet “Dicţionar de civilizaţie egipteană”, Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997