In contextul izbucnirii unui nou conflict ruso-turc, Romania intra in stare de razboi si isi proclama independenta la 9 mai 1877. Mihail Kogalniceanu, la acea data ministru de externe si vechi prieten al lui Nicolae Grigorescu, face cunoscuta hotararea Parlamentului si notifica Marile Puteri. Dupa cum se stie armata romana s-a acoperit de glorie contribuind decisiv la cucerirea redutelor Grivita, Rahova, Smardan si Vidin si dobandind independenta tarii pecampul de lupta.
Grigorescu s-a aflat si el alaturi de romani, in transee, la chemarea lui Carol Davilla, realizand o serie de studii si schite, pictand si desenand ca un reporter de razboi. Impreuna cu Carol Popp de Szathmary, G.D.Mirea si Sava Hentia, el face parte dintr-un grup de pictori chemat de comandamentul armatei romane sa consemneze, pentru posteritate, episoadele luptelor.
Nicolae Grigorescu intr-un instantaneu surprins la Turnu Magurele
“In apropierea campului de lupta, intr-o brisca cu panze, atelierul lui ambulant – scrie Virgil Cioflec, unul dintre cei dintai monografi ai pictorului – ia note de toate scenele care-i trec pe sub ochi”. Alaturi de trupele romane Grigorescu este mai intai la Calafat, la Corabia unde picteaza traversarea Dunarii, apoi la Nicopole si in fata redutelor de la Plevna.
Poet al linistii, bunatatii si blandetii, poetul luminii cum il descrie Alexandru Vlahuta, pictorul ajunge in apropierea atrocitatilor razboiului pentru a zugravi moartea. Aceiasi ciobani si taranii romani cu carele lor cu boi, poarta acum uniformele calarasilor si dorobantilor. Ei sunt adevaratii eroi ai luptelor.
In tablourile lui de campanie, nu-s miscari de manevre, nici grupari conventionale de modele care pozeaza. Nimic aranjat, nimic teatral. Grigorescu surprinde lupta in toiul ei, ca un participant direct, compozitiile nu sunt incremenite ca ale altor “pictori de batalii”, nu glorifica liderii. Sincer, ca insusi faptul pe care-l priveste, el te face sa vezi, ca la lumina unui fulger, in grozavenia unei clipe, scria Vlahuta.
Atacul de la Smardan – Muzeul National de Arta al Romaniei
Este considerat cel mai important tablou militar. A fost comandat de Primaria Capitalei in 1878 si finisat abia in 1885
Criticul de arta W. Ritter afirma in lucrarea “Die Kunst fur Alle” aparuta la Munchen la 1 februarie 1897: “Privindu-l ramai uimit de nespusa simplitate a compozitiei, dar mai ales de pasiunea ce respira din toata aceasta panza; e razboiul vazut cu ochii soldatilor, nu cu al sefilor. Trebuie sa stii, insa ca impresia asta asa de puternica ce ti-o da tabloul e datorita pasiunii de care-a fost stapanit pictorul in momentul executiei: niciodata un pictor de razboi n-a fost asa de adanc rascolit in sufletul lui. Nici Meissonier, nici Detaille, nici de Neuville n-au presimtit ca batalia, vazuta printr-un singur episod, ar putea da o astfel de sinteza. Nici lui Menzel, nici lui Werner nu le-a dat in gand sa-si sacrifice demnitatea de diplomati si de inalti slujbasi ai statului, ca sa inteleaga racnetul salbatec al soldatului in vartejul luptei. Aci, cu adevarat vezi furia in arta, si e zugravita decineva, care, pe cand lucra, isi platea foarte scump clipele acelea. Dar ceea ce e mai de mirat e ca aceasta uriasa panza, in care personajele sunt infatisate in marime naturala, iti face impresia ca a fost pictata, cu iuteala fulgerului, pe campul de razboi. Nimeni nu-si inchipuie ca exista in Bucuresti o astfel de opera. Ii indemn pe toti care trec prin capitala Romaniei sa nu paraseasca orasul fara a se duce la Primarie, pentru a-si umplea sufletul de maiestria si de puterea de vraja a acestei uimitoare picturi”.
Spionul – ulei pe panza 1878 – 1880 – Muzeul National de Arta al Romaniei
Un calaras roman surprinde unspion turc strecurat in preajma liniilor romanesti si il urmareste cu sabia ridicata, intr-o imagine plina de miscare al carei dramatism e accentuat de lumina nesigura a zorilor ce se ivesc la orizont.
Transport de provizii
Carele cu provizii amintesc si ele foarte bine de carele cu boi care strabat privelistile familiale ale lui Grigorescu, dealurile inverzite de acasa. De data asta, insa, peisajul e intunecat de norii coborati foarte jos si campul care se pierde in zare are o culoare dramatica nelasand sa se desluseasca nimic din stralucirea calda a ierbii din peisajele pictate in tara.
Artileristi in mars – ulei pe panza
Gornistul
Dorobantul
Santinela – Muzeul National de Arta al Romaniei
Cu privirea sa dreapta si tinuta mandra,dorobantul este un taran autentic; trasaturile sale sunt asemanatoare cu cele ale ciobanilor pe care artistul i-a reprezentat, tot asa, in mijlocul unui peisaj ce se topeste treptat in pulberea departarii.
Rosiorul – Muzeul National de Arta al Romaniei
Convoiul de prizonieri
O lucrare ce reflecta dramele razboiului pictata cu sobrietatea unui desen, intr-o gama simpla de trei culori – cenusiu, alb si brun – putand fi considerata una dintre cele mai impresionante opere ale acestei perioade, dupa cum apreciaza Barbu Brezianu
Prizonierii turci
Grigorescu nu nesocoteste nici drama dusmanului. Convoaiele lungi de prizonieri se pierd in zarea viscolita a iernii cu capetele plecate si trupurile invesmantate in mantii prea subtiri. Artistul ramane credincios adevarului: portretele ostasilor luati prizonieri, dezvaluie preocuparea de a surprinde fizionomiile unor oameni obisnuiti, osteniti de lupta, oameni tristi si abatuti.
La fata locului, Grigorescu realizeaza schite pline de dramatism. Multe ii vor sluji mai tarziu, in atelierul sau la realizarea unor tablouri.
Bibliografie
Dan Grigorescu; Nicolae Grigorescu – pictor al Razboiului de Independenta; in Almanah Magazin 1977
Emil Manu; Antologie Romanii la 1877; Editura Ion Creanga, Bucuresti 1977
Alexandru Vlahuta; Pictorul Nicolae I. Grigorescu, viata si opera lui, Editura Casa Scoalelor, 1910
Monitorul Oficial R.A.; Viata si opera lui Nicolae Grigorescu; Adevarul Holding; Bucuresti 2009
de Voicu Hetel
e tare daca iti place istoria