Vechiul Bucuresti, cel de dinaintea marelui incendiu din 23 martie 1847 care a ras cea mai mare parte a orasului, era o asezare intinsa si intortocheata, in care fiecare construise dupa cum il taiase capul. Strazile nu erau foarte largi, iar cladirile nu respectau vreo norma in ceea ce priveste materialul de constructie ori inaltimea, neexistand nimic planificat. Henri Stahl caracteriza Capitala drept o “formă de caracatiță uriașă, cu lungi tentacule vâscoase și murdare – căile orașului – întinzându-se şerpuind, pe distanţe de kilometrii, cu şirul lor nesfârşit de cârciumi: ventuzele ignobilului animal”
Strazile Bucurestiului la 1900 (arhiva personala)
Iar ulitele acestea desfundate erau, la inceputuri, in general, botezate dupa niste criterii cat se poate de practice. Daca mai multi mestesugari ori negusori isi aveau pravaliile pe o anumita strada, aceasta primea in mod automat numele lor. Asta pentru ca oamenii obisnuiti erau cei ce botezau strazile, iar denumirile s-au transmis pe cale orala. Asa avem o strada cu numele de Negustori, o alta Mamulari (negustori de maruntisuri), strazile Cavafi (cizmari), Olari, Precupeti, Selari, o strada a blanarilor, una a zlatarilor, o ulita a bacanilor s.a.m.d.
Dar acesti negustori sau mici meseriasi nu sunt intotdeauna valahi. Asa avem in nomenclatorul strazilor vechiului Bucuresti, o ulita a sarbilor, una a grecilor, una nemteasca si o strada franceza. Daca pe o ulita se stia ca negustorii isi aduceau marfa dintr-un anume loc, oameni le denumeau deindata dupa acel specific. Asa a aparut denumirea de strada Gabroveni, fiindca marfa venea de la Gabrovo, oras aflat astazi in Bulgaria. Pe strada Lipscani gaseai marfa adusa tocmai de la Leipzig. Zona Udricani, potrivit lui C. C. Girescu si-ar datora numele negustorilor care aduceau marfa din Udrii, adica Adrianopol (azi Edirne, in Turcia)
Daca in apropiere se gasea vreo biserica ori vreo manastire, strada ori cartierul primeau numele lacasului de cult. In preajma locului unde se afla astazi Piata Universitatii, la statui, unde se lucreaza de zor la o parcare subterana, se afla manastirea Sfantul Sava. In incinta manastirii a functionat scoala domneasca pe aproape toata durata secolului al XVIII-lea. E lesne deci de inteles de ce locul se numea in trecut mahalaua Sfantul Sava. Dar bisericile slujeau ca punct de reper pentru identificarea unei strazi atunci cand ulita nu avea sau nu i se cunostea numele. Astfel, intr-un document din 20 iunie 1628, emis de Alexandru Ilias si semnalat de Constantin C. Giurescu in Istoria Bucurestiilor, aflam ca postelnicului Paripa ii sunt intarite drepturile pentru mai multe locuri de pravalie, dintre care unul se gasea “langa ulita ce duce la biserica popii Anghel”.
Alte strazi isi luau numele dupa numele satelor sau oraselor catre care duceau. Calea Victoriei se numea pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Podul Mogosoaiei. Aveam insa si un drum al Targovistei, si unul al Herastraului.
Automobile langa Cercul Militar in anii ’20 (arhiva personala)
Drumul Sării sau Drumul Serii?
O poveste interesanta o are Drumul Sarii. Pentru cei ce nu ştiu, strada pornea din preajma intersecţiei Răzoare. Pe aceasta ulita era transportata sarea. Dupa cum se stie pana pe la jumatatea secolului al XIX in tarile romane s-a folosit pentru scriere alfabetul chirilic, o haina nepotrivita pentru limba romana. Odata facuta trecerea la alfabetul latin transcrierea, denumirii de Drumul Sării, s-a facut dupa criteriile ortografice ale scolii latiniste. Astfel in loc de “ă” cum ar fi trebuit transcrisa litera chirilica, pentru Sării s-a pus un “e” cu caciula de ă. Asa a aparut Drumul Serii cu caciula pe “e”. In timp, caciula a disparut iar vechiul drum pe care carutasii transportau sare s-a transformat in romanticul drum al serii. In timpul regimului comunist s-a revenit la vechea denumire de Drumul Sării, insa chiar si astazi mai persista in memoria unor locuitori confuzia legata de numele strazii.
Piata Universitatii cu statuia lui Bratianu in perioada interbelica (arhiva personala)
Mahalaua denumire peiorativa?
Odata cu dezvoltarea orasului si aparitia unei forme de organizare orasenesti a aparut si necesitatea gruparii strazilor in unitati administrative. Un document din 18 noiembrie 1590, din vremea lui Mihnea Turcitul mentioneaza enoria. Enoria cuprindea locuitorii grupati in jurul unei biserici si slujea la delimitarea proprietatilor, la stabilirea si incasarea taxelor. Cateva decenii mai tarziu, in documente, enoria, cuvant de origine greceasca, este inlocuita de mahalaua turceasca. In limba turca, cuvantul mahala inseamna o parte din oras, turcii preluindu-l din araba.
Prima atestare documentara a mahalalei bucurestene vine dintr-un act emis in 18 iunie 1626 de domnitorul Alexandru Coconul.
Asadar la origine mahalaua nu are nimic depreciativ.
Denumirile majoritatii mahalalelor erau insa preluate de la numele bisericilor aflate in zona. Mahalaua Sfanta Troita este atestata in 1613, Sfantul Gheorghe in 1664, Sfantul Sava 1664 etc. Alte mahalale isi trageau denumirea de la grupurile de meseriasi care locuiau acolo. In mahalaua Tabaci care este mentionata in 1652 locuiau in majoritate tabacari. Selari este mentionata in 1664, iar Caramidari in 1668.
Alte mahalale sunt botezate dupa numele unor boieri sau mari negustori.
Mahala era si Coltea dupa numele clucerului Coltea care in secolul al XVII-lea a ctitorit o bisericuta din lemn. Pe acelasi loc spatarul Mihail Cantacuzino a inaltat actuala biserica din curtea spitalului Coltea, cea mai veche cladire din Bucuresti la aceasta ora. Mahalaua Coltea, care dupa cum se vede era taman in buricul targului era renumita prin numeroasele pravalii. Cele mai cunoscute erau pe strada Lipscani care la 1798 numara 104 case.
La intretaierea Podului Vergului (Calea Calarasilor) cu Ulita Dobroteasa (Calea Vacaresti) se gasea mahalaua Aga Nita. Si-a luat numele de la un potentat care-si avea casele acolo. In 1645, Aga Nita contribuia la inaltarea bisericii Sfanta Vineri, astfel ca dupa 1693, mahalaua va prelua numele acesteia.
Un alt mare boier care a dat numele sau unui cartier bucurestean a fost si dregatorul domnitorului muntean Radu Mihnea, pe nume Constantin Batiste Veveli. Pe vremuri aici se gasea oborul orasului, targul de vite. La aparitia catagrafiei orasului din 1798, in timpul domniei lui Constantin Hangerli, mahalaua avea 62 de case.
Cu trasura prin Bucuresti la 1900
Nu numai boierii aveau sansa sa dea numele vreunei strazi ori mahalale. Tot din catagrafia din 1798 descoperita de Ionescu-Gion intr-un manuscris din Biblioteca Academiei, aflam ca mahalaua Popa Nan avea la acea data 90 de case. Numele ii vine de la preotul Nan, ctitorul bisericii din mahala. Facea parte din plasa Targului de Afara, caci Bucurestiul era impartit la vremea aceea intr-un soi de sectoare denumite plasi. Nefiind in vechea vatra a orasului mahalaua Popa Nan era la margine, avand intinse livezi, maidanuri si gropi de nisip. Livezile din mahala au ramas in nume de strazi: Ciresului, Visinilor, Duzilor, Frunzei. Avem si o ulita Matasari, si una Borangic, pentru ca date fiind intinsele plantatii de duzi, locuitorii se ocupau si cu cresterea viermilor de matase
Mai tarziu, cuvantul mahala a capatat sensul de periferie.
Pe la jumatatea secolului al XIX-lea mahalalele din centru au inceput sa fie denumite cartiere sub influenta culturii franceze. Bucurestenii renuntau la salvari, turbane si narghilea si treceau la moda nemteasca ori frantuzeasca. Cum era si firesc, mahala devine denumirea pentru marginea insalubra a orasului, locul unde modernitatea venita din occident nu patrunsese inca.
(va urma)
Bibliografie
Ilie Ciutescu “Dictionar istoric. Mahala” in Almanahul parintilor 1983 pag. 94-95
Constantin C. Giurescu, “Istoria Bucurestiilor”, 1967
Constantin C. Giurescu, “Problema nomenclaturii strazilor din Bucuresti” in Bucuresti. Materiale de istorie si muzeografie, VIII, Muzeul de istorie a municipiului Bucuresti, 1971 pag. 243-246
Alexandru Graur “Strazi bucurestene” in Almanah Flacara 1982, pg. 321
Elisabeta Isanos “In Bucuresti fara adresa” Editura Vremea, Bucuresti, 2008
Henri Stahl, “Bucureștii ce se duc”, Ediția a III-a, Editura Domino, Iași, 2002
de Voicu Hetel
Articole asemanatoare
Nume de strazi si cartiere in Bucurestiul de odinioara (II)