E greu de spus cand si cine a fost cel care si-a pus pe varful nasului prima pereche de ochelari. Cert este ca oamenii au observat inca de timpuriu ca privind lucrurile printr-un ciob de sticla acestea erau percepute de ochi ca fiind mai mari ori mai mici decat in realitate.
Romanii cunosteau probabil proprietatile lentilelor de acest tip
Cele mai vechi obiecte din sticla s-au gasit in mormintele faraonilor, margelele lucioase de culoare neagra-verzuie ale reginei Hatchepsut datand de mai bine de 3500 de ani. Printre primii istorici care ne ofera informatii despre ochelari se numara si istoricul roman din secolul I d.Hr., Plinius cel Batran. Acesta povesteste despre imparatul Nero care, miop fiind, privea luptele de gladiatori cu ajutorul unui cristal de smarald. Tot in secolul I d. Hr., filozoful Seneca care era sfatuitorul lui Nero putea citi folosind o sfera transparenta umpluta cu apa. Acesta remarcase faptul ca apa avea in numite conditii un efect de marire a imaginii. Din scrierile lui Marcus Tullius Cicero, contemporan cu Iulius Caesar si ale lui Cornelius Nepos aflam ca anticii cunosteau notiunea de presbitie, de scadere a capacitatii vazului odata cu inaintarea in varsta. Sapaturile arheologice au scos la iveala numeroase lentile slefuite din sticla de cuart asa cum este cea din imagine. Acestea aveau o suprafata plana, in timp ce cealalta era convexa foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre.
Sa nu credeti insa, ca anticii inventau doar dispozitive care sa ii ajute sa isi imbunatateasca vederea. Fortati de imprejurari, eschimosii au inventat primii ochelari de protectie. Lumina solara era puternic reflectata de albul zapezii si astfel a aparut ca solutie folosirea unei bucati de corn, os sau lemn in care erau practicate doua fante inguste care erau puse in dreptul ochilor. Solutia pe cat de simpla, pe atat de practica, e folosita pana inzilele noastre.
Facem un salt peste timp pana in evul mediu, cand o parte din mostenirea culturala lasata de antici este recuperata de arabi.
Medicul arab Ibn al Haytham (965-1039) a scris in secolul al XI-lea un tratat despre optica in sapte volume Kitab al-Manazir (“Carte de optică”). Acesta a descoperit ca obiectele privite prin lentile biconvexe par mai mari. Calugarul franciscan Roger Bacon (1214-1294) inspirat de „Tratatul de optica” al lui Ptolemeu din secolul al II-lea dar si de „Cartea opticii” a lui Ibn al-Haytham ak-Hazin ar fi realizat, in opinia unor istorici, primii ochelari. In 1268 el a redactat o lucrare
Ochelarii in forma de foarfeca. In evul mediu “diavolul” al carui nume nu trebuia pronuntat sau scris era reprezentat grafic prin “besicles”, ochelari. Se facea astfel o asociere intre acestia si dorinta diavolului de a vedea mai bine pacatele oamenilor
in care se arata rolul lentilelor in imbunatatirea vederii. In scrierile sale se arata ca: „dacă cineva va cerceta literele sau alte obiecte mici prin intermediul unui cristal, unei sticle sau a altei substanţe transparente, care ar fi prelucrată ca o jumătate de sferă, cu partea convexă spre ochi, va vedea literele mult mai bine şi i se vor părea mult mai mari.”[1]
Prin secolul al X-lea arabii observasera, ca asa numitul cristal de stanca, sau cuartul transparent, un mineral destul de raspandit, daca este prelucrat are efectul de a mari obiectele privite prin el. Pietrele de citit, cum aveau sa fie denumite, sunt primele lupe.
Si tot arabii sunt creditati de istorie ca fiind drept primii care ar fi reusit sa faca primele operatii pe ochi. Medicii arabi, in secolul X, trebuie spus ca ii depaseau cu mult pe confratii lor din Europa. Se crede, ca puteau sa trateze cataracta, o boala care ataca cristalinul, azi usor de tratat, dar care la acea vremeducea practic la pierderea vederii celui afectat. Unul dintre cei mai de seama ganditori, oameni de stiinta, scriitori si medici ai epocii a fost Avicenna (980-1037). Pe numele sau adevarat, Ibn Sina sau Abu Ali Sina, acesta este considerat parintele medicinei moderne timpurii. Printre lucrarile sale se numara si una in care descrie cu precizie anatomia ochiului.
In manastiri, in secolul al XI-lea exista mentiuni ale folosirii de catre calugarii care copiau manuscrise, a lentilelor semisferice din cristal de stanca sau beriliu numite si “lapis legendum”, sau piatra de lectura.
Salvino d’Armante din Florenta, inventatorul ochelarilor?
Cel care este creditat cu fabricarea primilor ochelari a fost un florentin, pe nume Salvino d’Armante (1245 – 1317). Acesta avea probleme cu vederea si alaturi de un calugar dominican, pe nume Alessandro da Spina, a experimentat cu mai multe lentile. Cei doi au descoperit, la sfarsitul secolului al XIII-lea, ca lentilele slefuite cu o anumita curbura si grosime ii ajuta sa vada mai bine. Asa s-a nascut ideea primilor ochelari ale caror lentile erau confectionate la Murano. Incepand cu veacul al XIV-lea ochelarii sau “besicles” cum apar denumiti in unele documente, incep sa fie tot mai folositi de intelectuali-artisti (pictori, sculptori etc.)
In evul mediu ochelarii au avut diferite forme si marimi precum si modalitati de prindere, unele chiar curioase. La inceputuri, mesterii le dadeau forma unui cleste, fiind confectionati din fier. Printre materialele folosite se mai numarau, osul, argintul, pielea sau cuprul. Au aparut apoi ochelarii arcuiti care veneau fixat direct pe nas, fara alt suport. Din secolul al XV-lea dateaza si primii ochelari cu maner pe care posesorul ii tinea doar in mana fara sa-i mai fixeze. In epoca Biedermeier ochelarii erau micuti, delicati si cocheti, insa destul de greu de utilizat datorita dimensiunilor reduse. Ochelarii intr-o forma oarecum asemanatoare cu cea pe care o stim astazi dateaza din secolul al XVIII-lea, cand sunt realizati primii ochelari cu brate laterale. Cine a avut aceasta idee simpla si practica nu ne spune istoria. Ceea ce stim insa este ca inventia a plecat din Anglia.
Cea mai veche imagine a unor ochelari
Prima reprezentare vizuala a ochelarilor o intalnim intr-o pictura semnata de Tomasso da Modena (1326-1379), unul dintre discipolii lui Giotto ce dateaza de pe la 1352. In imaginea aflata pe peretele bisericii Sfantul Nicolae din Treviso este infatisat Hugo di Provence (1200-1263), cardinal de Treviso purtand ochelari pe nas. Acestia par sa fie confectionati din doua piese prinse la mijloc cu un nit. Interesant este insa faptul ca inaltul prelat nu ar fi avut cum sa poarte ochelari pentru ca in timpul vietii sale acestia nu fusesera inca inventati. Artistul a considerat insa ca omul bisericii, fiind un erudit, nu putea fi reprezentat altfel decat in preajma unei perechi de ochelari.
Mari savanti si ochelarii
De-a lungul timpului mari savanti si inventatori renumiti pentru lucruri mult mai insemnate, si-au dat concursul in perfectionarea ochelarilor. Printre acestia se numara Leonardo da Vinci, Johannes Kepler si Benjamin Franklin.
In 1508, da Vinci ramas in istorie pentru tablourile, inventiile si scrierile sale a anticipat intr-o lucrare aparitia lentilelor de contact. Acesta scria in „Regulile ochiului” despre aplicarea lentilelor direct pe ochi fara a mai folosi rame. Abia peste aproape patru secole si jumatate omenirea a fost capabila sa puna in practica aceasta idee, atuncicand primele lentile de contact au fost fabricate in Germania.
In anul 1604, Johannes Kepler, un important invatat umanist care a ramas faimos in istorie pentru formularea teoriei miscarii planetelor, va publica o lucrare stiintifica in care demonstreaza modul in care lentilele pot corecta si ajuta vederea.
Si alti oameni ilustri ai istoriei si-au adus contributia la perfectionarea ochelarilor. Printre acestia se numara si Benjamin Franklin, unul dintre fondatorii democratiei americane, celebru inventator, om politic si scriitor. Acestuia i-a venit ideea sa monteze pe aceeasi rama de ochelari doua jumatati de lentile. In partea de sus era montata cea care te ajuta sa vezi la distanta, in partea de jos cea care te ajuta, de pilda, sa citesti sau sa vezi lucrurile aflate la mica distanta. In felul acesta, Franklin, care la vremea aceea avea mari probleme cu ochii fiind destul de in varsta, evita folosirea a doua perechi de ochelari. Ochelarii cu lentile bifocale au ramas si astazi aproape nemodificati ca acum 250 de ani.
Nici capetele incoronate nu s-au ferit sa poarte ochelari. Regele englez Carol al II-lea Stuart (1630-1685) a fost multa vreme pribeag prin Europa dupa ce tatal sau Carol I Stuart si-a pierdut capul pe esafod. Acesta suferea de astigmatism miopic. In peregrinarile sale prin Franta, viitorul rege a observat ca lentilele unui sticlar reuseau sa-i imbunatateasca vederea. Combinand lentilele,a reusit in final sa-si corecteze in intregime vederea defectuoasa. Ochelarii cu pricina se afla acum la British Museum.
Ochelarii si moda
Odata cu inventarea si raspandirea tiparului, ochelarii au devenit din ce in ce mai necesari, in special pentru stiutorii de carte. Cu timpul, a purta ochelari a devenit sinonim cu a fi invatat. Atat de mult s-a inradacinat acest fapt in mentalul colectiv incat in Cambogia comunista, atunci cand regimul lui Pol Pot a incercat sa creeze „omul nou” printre dusmanii poporului care trebuiau exterminati se numarau si posesorii de ochelari pentru ca erau considerati oameni cu prea multa carte.
Despre moda ochelarilor avem cateva informatii si de la un istoric spaniol de secol XVIII, Juan Alvarez de Colmenar. In lucrarea sa ”Analele Spaniei si Portugaliei”, acesta descrie amanuntit viata de fiecare zi in cele doua regate surori, dar si in alte parti ale Europei. „Toata lumea poarta ochelari, fara deosebire de varsta, de sex, tineri si batrani, femei in varsta si fete tinere, savanti si ignoranti, preoti mireni si calugari. Se folosesc marimi diferite, dupa deosebirile de conditii: oamenii de prima categorie poarta ochelari mari si largi si ii leaga in spatele urechilor. Nimic nu este mai dizgratios decat sa vezi femei tinere, cu nasul impovarat de o pereche de ochelari, care le acopera jumatate din obraji, fara sa le serveasca vreodata la ceva; caci ele ii pastreaza toata ziua, desi nu fac altceva decat sa palavrageasca, iar unele dintre ele nu-si parasesc ochelarii decat pentru a se duce la culcare”.[2]
In secolul al XVIII-lea, odata cu aparitia monoclului in tarile Europei Occidentale, acesta devenise un accesoriu foarte chic, in special pentru aristocratie. De o si mai buna primire s-a bucurat lornionul,inventie a britanicului George Adams, in fapt un soi de monoclu tinut in dreptul ochiului cu ajutorul unui maner sau baghete. De multe ori aceste obiecte destinate imbunatatirii perceptiei vizuale deveneau accesorii care se asortau bijuteriilor sau unor obiecte vestimentare.
Bibliografie
Bozgan, Mihai „Istoria ochelarilor” in Revista Istorie si civilizatie, an I, nr. 2, noiembrie 2009, pg. 62
ing. Chesa, Ion „Evolutia istorica a ochelarilor” in Almanah Stiinta si tehnica 1986 pg. 158-159
Crepon, Sophie “Marea carte a inventiilor care ne-au schimbat viata”, trad. Adriana Badescu, Bucuresti, Editura RAO, 2015
Rosin, Aurel “Totul despre ochelari” in Almanah Flacara 1986, pg.129-131
de Voicu Hetel
