Puţini sunt astăzi cei ce au auzit sau ştiu câte ceva despre unul dintre cele mai importante oraşe-port ale evului mediu românesc. La auzul numelui cu iz licenţios, majoritatea ridică
Ţinutul Herţa. Povestea colţului uitat de Românie furat de sovieticiŢinutul Herţa. Povestea colţului uitat de Românie furat de sovietici
La 26 iunie 1940 URSS prezenta Guvernului României o notă ultimativă prin care se cerea evacuarea imediată a Basarabiei. În acelaşi timp se cerea, pe motivul compensaţiei pentru pagubele produse
Despre mitul creşterii nivelului măriiDespre mitul creşterii nivelului mării
Mitul sfârşitului lumii nu este ceva nou. A fost prorocit de nenumărate ori de-a lungul timpului. Ultima dată, prin 2012 era termenul de expirare al vieţii noastre Terra fiindcă, aşa
Aurel Vlaicu la OrăştieAurel Vlaicu la Orăştie
Între Orăştie şi Vlaicu a existat întotdeauna o relaţie specială, ca şi cum oraşul l-ar fi adoptat şi ar fi fost prezent alături de el la mai toate momentele importante
Din istoria vechiului Teatru NaţionalDin istoria vechiului Teatru Naţional
S-a numit la începuturi Teatrul cel Mare, iar mai apoi, din 1876, Teatrul Naţional şi a fost vreme de aproape un secol, poate cea mai importantă instituţie de promovare a