Printre jucariile cele mai indragite ale copilariei se numara ursuletii de plus. Toti am avut macar unul, cu care ne jucam, dormeam sau il luam cu noi cand plecam de-acasa. Era de neinlocuit si chiar cand i se dezlipea un ochi, se decolora si ajungea sa arate jalnic, noi tot il iubeam.
Ai crede ca ursuletii au existat de cand lumea. Putina lume stie ca ei au devenit populari abia la inceputul secolului XX datorita lui Theodore Roosevelt, atunci cand acesta a refuzat sa impuste un ursulet negru pe cand era la vanatoare.
Theodore Roosevelt (1858-1919) a fost cel de-al 26-lea presedinte american in perioada 1901-1909. A ajuns in cea mai inalta functie odata cu asasinarea presedintelui McKinley si apoi si-a mai castigat un mandat. Era un om remarcabil prin talentele sale numeroase, memoria sa fotografica si o uriasa experienta de viata. A publicat 40 de carti tratand domenii diverse, a fost serif in vestul salbatic, a condus soldati in lupta, boxa, practica arte martiale si mergea la partide de vanatoare in Africa. Era ceea ce se cheama un om de actiune, realizind lucruri pe care nici un alt presedinte american nu le facuse pana la el. A folosit automobilul, avionul, submarinul, a facut prima vizita oficiala externa (Panama 1906), a fost cel care a oficializat in documentele oficiale denumirea de White House (Casa Alba) pentru resedinta prezidentiala si multe altele.
În noiembrie 1902, în timpul unei partide de vânătoare în Mississippi, unde fusese invitat de către guvernatorul acelui stat, Theodore Roosevelt a avut ocazia să împuște un pui de urs pe care gonacii îl priponiseră special, cu niște funii, în acest scop. Și președintele american care se lăuda peste tot, că în timpul războiului hispano-american omorâse un inamic cu mâinile goale, care împușcase nenumărate sălbăticiuni de-a lungul vieții, nu a putut să tragă. L-a cruțat în maniera în care președinții americani eliberează, în ultimii ani, curcanii ce urmează a fi sacrificați de Thanks Giving (Ziua Recunoștinței) Cu siguranță că Roosevelt a considerat că este nesportiv să împuști un animal în aceste condiții.
Presă a aflat imediat povestea și a întors-o pe toate fețele, Clifford Berryman a realizat o caricatură a scenei, care a fost publicată în Washington Post în 16 noiembrie 1902. Povestea inițială din articol nu se referea doar la vânătoarea de urși ci și la disputa teritorială dintre statele Mississippi și Louisiana pe care Roosevelt venise să o soluționeze, iar ursul din desen era unul destul de impunător. Mai târziu, Berryman a redesenat ursul, micșorindu-i considerabil diimensiunile.
Primii ursuleți de jucărie
Doi negustori din Brooklyn, New York, Morris şi Rose Michtom au făcut imediat un urs de jucărie, pe care l-au numit “Teddy Bear” (Ursul Teddy), după porecla președintelui şi au afişat în vitrina lor o copie a desenului. Așa s-a născut Teddy Bear. Ceea ce este hazliu, este că T.R. ura să i se spună Teddy (Cormac O’Brien, Viețile secrete ale președinților americani, p.150) America a înnebunit aproape peste noapte după toată povestea cu ursul. Mai târziu, T.R. avea să se folosească de imaginea ursului în campania electorală pentru realegerea sa.
Ursuleții de pluș in Europa
De cealaltă parte a Atlanticului, în Germania apărea aproape simultan o jucărie similară. O croitoreasă cu handicap locomotor pe nume, Margarete Steiff, proprietară a unei fabrici de jucării, în Giengen, a adăugat un urs de pluş în catalogul de jucării Steiff. Ideea i-a dat-o nepotul său, Richard Steiff care iubea foarte mult acest animal. El realizase niște schițe ale unui urs aflat în captivitate în grădina zoologică din Stuttgart. Primul ursuleț creat după desenul său era din lână, cu membre articulate. Jucăriile nemțești s-au numit inițial “Prietenii lui Fritz”. Astăzi, ursuleții germani Steiff sunt deosebit de căutați de către colecționari.
Atât în S.U.A., cât și în Europa succesul ursuleților de pluș a fost instantaneu și fulminant. Restul e istorie. Ursulețul Teddy și rudele sale, Ursulețul Rupert, Paddington, Winnie-the-Pooh, au atins o coardă sensibilă în imaginația oamenilor și au dat naștere unei industrii de proporții uriașe, care astăzi include expoziții, intalniri, reviste și muzee dedicate în exclusivitate ursuleților de pluș.
de Voicu Hetel
Interesanta poveste si foarte bine documentata. Felicitari pentru articol !