Intalnirea membrilor fondatori ai NATO in 1949
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial tendintele Moscovei de a-si extinde influenta in Europa apareau tot mai clare. Stalin reusise sa puna in practic insemnarile pe care le facuse alaturi de Churchill in noiembrie 1944, celebrele acorduri de procentaj. URSS a reusit in mai putin de 5 ani sa sugrume regimurile democratice din estul Europei si cu ajutorul Armatei Rosii sa impuna asa zisa democratie populara. Daca in unele tari precum Romania, Cehoslovacia sau Ungaria a fost nevoie ca ocupantul sa-si dea toata silinta pentru a-si impune vointa politica, in tari din vestul Europei, comunismul profitand de saracia si mizeria adusa de razboi, prindea radacini. Comunistii patrund prin alegeri libere in guvernele din Italia si Franta iar in Grecia doar interventia hotarata a britanicilor opreste instalarea acestora la putere.
Intr-o prima faza Statele Unite incearca sa combata raspandirea comunismului printr-o politica directa de ajutorare a popoarelor libere. Prin Doctrina Truman economiile Greciei si Turciei sunt sprjinite sa se refaca prin injectarea a 400 de milioane de dolari.
Un an mai tarziu americanii prin vocea secretarului de stat George C. Marshall lansau un nou program de sprijin economico-social pentru refacerea Europei. Statele controlate de Moscova au fost obligate sa refuze Planul Marshall, in timp ce statele occidentale care l-au acceptat au ajuns in doar 5 ani, de la punerea sa in aplicare, la nivelul de productie de dinainte de razboi.
Tratatul de la Dunkerque
Ernest Bevin (1881 – 1951) seful diplomatiei britanice
Ceea ce poate parea foarte ciudat astazi oricui este lipsa de clarviziune a puterilor aliate continentale. Razboiul se incheiase in 1945 cu zdrobirea Germaniei si a satelitilor sai. Franta si Marea Britanie se pregateau insa sa repete greselile de politica externa faptuite dupa 1918. Tratatul franco-englez din 4 martie 1947 incheiat la Dunkerque, locul in care cu doar 7 ani mai devreme, Aliatii erau pusi pe fuga, era indreptat in mod paradoxal impotriva Germaniei. La fel se intamplase si cu trei decenii mai devreme, cand aceeasi Germanie invinsa fusese izolata, deposedata de teritorii si pusa sa platesca despagubiri uriase. Rezultatul a fost o natiune frustrata gata sa legitimeze un regim totalitar, antidemocratic si un dictator gata sa ofere solutii.
Tratatul de la Bruxelles
Un an mai tarziu 17 martie 1948 Belgia, Olanda Luxemburg, Franţa, şi Regatul Unit au semnat Tratatul de la Bruxelles. Se pun astfel bazele Uniunii Europei Occidentale, structura pe baza careia se va constitui mai tarziu NATO. Acesta era primul angajament de aparare al Europei postbelice., Semnatarii puneau bazele unei cooperari politice, sociale, culturale si economice. De asemenea, in acord cu articolul 51 din Carta Natiunilor Unite se afirma, in articolul IV, hotararea de a acorda asistenta oricareia dintre semnatare in cazul unei agresiuni externe [1]. Ca si in cazul tratatului de la Dunkerque, in text era mentionat si numele Germaniei ca posibil stat agresor, neexistand in schimb nici o referire la pericolul mult mai palpabil reprezentat de Uniunea Sovietica.
America renunta la izolationism
Jan Masaryk
Generalul George Marshall si senatorul Arthur Vandemberg
In conditiile instalarii tot mai clare a “Razboi Rece” intre cele doua super puteri, pentru Statele Unite devenea tot mai clara necesitatea unei implicari directe in problemele Europei. Pana la inceputul lui 1948 nu au existat insa semne ca administratia de la Washington ar putea fi interesata de o legatura politico militara transatlantica. Lovitura de la Praga din februarie ’48 cand ministrii necomunisti sunt fortati sa demisioneze din guvern iar ministrul de externe Jan Masarik, fiul fostului presedinte cehoslovac Thomas Masarik, se arunca, in mod bizar, pe fereastra toaletei de la minister, produce puternice emotii in randul opiniei publice. Expansiunea rosie era tot mai evidenta si mai de necontrolat. In paralel, britanicii incep sa priceapa si ei ca pericolul nu vine de la Berlin, ci de la Moscova, asa ca in vara aceluiasi an 1948, ministrul de externe laburist Ernest Bevin incepe primele negocieri Americanii aveau insa o mare problema: politica izolationista ce nu-i permitea sa incheie aliante politico militare pe timp de pace. Incheierea unor aliante cu statele apusene se putea lovi de refuzul Senatului. Pentru a trece o astfel de lege erau necesare doua treimi din voturile senatorilor. Acestia erau in numar de 96, cate 2 din fiecare dintre cele 48 de state nord-americane, iar presedintele senatului era un republican ( Arthur Vandenberg), in timp ce presedintele Truman era democrat. Miza era foarte mare iar Senatul putea face oricand aceeasi figura ca la sfarsitul primului razboi mondial, cand a refuzat ratificarea tratatelor de pace de la Versailles.
Republicanii si democratii au inteles importanta momentului si in baza rezolutiei 239 a Senatului, denumita si Rezolutia Vandenberg[2], din 11 iunie 1948, au permis renuntarea din partea SUA la politica izolationista practicata intre cele doua razboaie mondiale.
Tratatul Atlanticului de Nord
Drapelul NATO
Statele Unite isi vor asuma rolul de lider, de “jandarm universal” intr-o lume bipolara macinata de conflicte.
Tratatul Atlanticului de Nord, abreviat NATO, semnat în Washington la 4 aprilie 1949 venea astfel ca o consecinta logica la miscarile tot mai agresive ale sovieticilor. apărări comune, credibile şi eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifica: „Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, va da asistenta Partii sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura si a mentine securitatea zonei Nord-Atlantice.” [3]
Dupa ce in 1949 se creeaza NATO, obiectivul europenilor si al americanilor de a-si defini un spatiu de securitate comun este incununat de succes. Evenimentele se precipitau. Tot in aprilie 1949 incepea blocada Berlinului, ce putea declansa un nou razboi european. Acesta nu a venit din fericire niciodata.
de Voicu Hetel
[1] Articolul IV- Tratatul de la Bruxelles
If any of the High Contracting Parties should be the object of an armed attack in Europe, the other High Contracting Parties will, in accordance with the provisions of Article 51 of the Charter of the United Nations, afford the Party so attacked all the military and other aid and assistance in their power.
[2] U.S. Senate Resolution 239
80th Congress, 2nd Session – (‘The Vandenberg Resolution’)
Whereas peace with justice and the defence of human rights and fundamental freedoms require international co-operation through more effective use of the United Nations: Therefore be it Resolved, That the Senate reaffirm the policy of the United States to achieve international peace and security through the United Nations so that armed force shall not be used except in the common interest, and that the President be advised of the sense of The Senate that this Government, by constitutional process, should particularly pursue the following objectives within the United Nations Charter:
- Voluntary agreement to remove the veto from all questions involving pacific settlements of international disputes and situations, and from the admission of new members.
- Progressive development of regional and other collective arrangements for individual and collective self-defence in accordance with the purposes, principles, and provisions of the Charter.
- Association of the United States, by constitutional process, with such regional and other collective arrangements as are based on continuous and effective self-help and mutual aid, and as affect its national security.
- Contributing to the maintenance of peace by making clear its determination to exercise the right of individual or collective self-defence under Article 51 should any armed attack occur affecting its national security.
- Maximum efforts to obtain agreements to provide the United Nations with armed forces as provided by the Charter, and to obtain agreement among member nations upon universal regulation and reduction of armaments under adequate and dependable guaranty against violation.
- If necessary, after adequate effort towards strengthening the United Nations, review of the Charter at an appropriate time by a General Conference called under Article 109 or by the General Assembly.
[3] Articolul 5 – Tratatul Atlanticului de Nord (NATO)
The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North America shall be considered an attack against them all and consequently they agree that, if such an armed attack occurs, each of them, in exercise of the right of individual or collective self-defence recognised by Article 51 of the Charter of the United Nations, will assist the Party or Parties so attacked by taking forthwith, individually and in concert with the other Parties, such action as it deems necessary, including the use of armed force, to restore and maintain the security of the North Atlantic area.
Any such armed attack and all measures taken as a result thereof shall immediately be reported to the Security Council. Such measures shall be terminated when the Security Council has taken the measures necessary to restore and maintain international peace and security .
