Pe la 1869, Romania intra si ea in randul natiunilor civilizate ale Europei inaugurandu-si, cu mare fast, prima linie de cale ferata ce lega Giurgiul de Bucuresti. Ea a fost construita de-a lungul drumului de pamant pe unde a fost adus in anul 1853 cazanul masinii cu abur pentru moara lui Gheorghe Assan. Trenul traversa, printre butucii de vie, mosia Cutitul de Argint compusa din 8 pogoane de vie si 8 de aratura si intra in Bucuresti, in gara Filaret, cea dintai gara a Romaniei. Trebuie insa din start facuta precizarea ca vorbim de Romania Vechiului Regat care nu cuprindea Transilvania si Dobrogea. In alte provincii ale Romaniei la acea data fusesera deja puse in functiune primele cai ferate.
Scurt istoric al construirii caii ferate Bucuresti Filaret – Giurgiu
Ideea construirii unei cai ferate care usureze transportul marfurilor de la Dunare inspre Capitala trebuie sa fi fost destul de veche. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prim ministrul sau, Mihail Kogalniceanu afirma in cadrul Adunarii elective din 4 ianuarie 1865: “Oricum sesiunea aceasta nu va trece fara ca guvernul sa propuie cel putin un inceput de retea, care sa faca sa suere locomotiva si in partea aceasta a Romaniei, macar pe linia de la Bucuresti la Giurgiu”. La 1 septembrie 1865, compania britanica John Trevor Barclay & John Staniforth a fost insarcinata cu construirea tronsonului, urmand sa i se acorde exploatarea sa in concesiune. Lucrarile au fost incheiate in august 1869 dupa ce fusesera o buna perioada intrerupte odata cu complotul ce a pus capat domniei lui Cuza. Inaugurarea oficială a avut loc in data de 19 octombrie 1869 (adica 31 octombrie pe stil nou). Si cum prima linie de cale ferata trecea tocmai pe langa Calugareni, locul in care Mihai Viteazul ii infruntase pe turci, primul tren a fost botezat “Trenul de onoare Michaiu Bravul”, lucru curajos daca ne gandim ca cel putin in ochii turcilor nu eram decat o provincie privilegiata. Linia putea sa faca legatura cu Imperiul otoman daca s-ar fi construit un pod peste Dunare care sa lege Giurgiu de Ruse. Proiectul a existat insa incordarea relatiilor internationale si razboiul de Independenta au facut ca planul sa nu mai fie pus in practica.
Prima calatorie cu trenul
La 19 octombrie 1869 pe stil vechi toata Romania astepta cu emotie inaugurarea rutei Bucuresti-Giurgiu. In cele trei vagoane ale trenului s-a calculat ca incapeau 72 de persoane, fiecare vagon avand o capacitate de 24 de locuri. S-au emis asadar 72 de invitatii. Ziarele anuntau insa ca nu s-au prezentat nici jumatate dintre invitati. Cei mai multi dintre acestia “s-au temut sa se suie in nazdravana aceea de trasura cu aburi, nemaivazuta pana atunci in tara; si s-au prefacut ca sunt bolnavi si nu pot veni”.
Garnitura a pornit spre Giurgiu in uralele multimii de gura-casca si de oficialitati, la orele 11 fara un sfert, dupa o slujba oficiată in prealabil de Mitropolitul Primat Nifon, obicei pe care se pare ca l-am pastrat inca de atunci pentru ceremoniile solemne. Printre pasageri se gaseau importanti oameni politici si autoritatile localitatilor ce urmau a fi traversate si o serie de notabilitati. Dupa parcurgerea celor 67 de kilometri care desparteau Bucurestiul de Giurgiu, in aproximativ o ora si jumatate, inaltii oaspeti au fost intampinati, la destinatie, cu mult entuziasm intr-o atmosfera sarbatoreasca.
O luna mai tarziu dupa ce toata lumea s-a convins ca in ciuda vitezei “ametitoare”, trenul nu sare de pe sine, increderea oamenilor a crescut, iar plimbarea cu trenul a devenit o adevarata moda.
Trenul – o curiozitate
Ce soc trebuie sa fi produs romanului vederea acelui colos din fier care suiera si scotea fum ca balaurul din poveste. Drept combustibil s-a folosit multa vreme carbune adus din Marea Britanie, de la Cardiff. Prin 1873 s-a incercat fara rezultat insa, inlocuirea carbunelui cu lemn de stejar. La inceput trenurile circulau destul de rar si cu o viteza modesta, doar 24 de km/ora. Ca sa previna eventuale accidente si sa-i avertizeze pe toti sa nu stationeze intre sine un calaret galopa inaintea trenului. Omul trebuia sa agite un steag, sa zdrangane un clopot ori sa sufle in goarna, lucru destul de dificil de facut in goana calului. Ceva oarecum asemanator se petrecea si in garile mai importante. Imaginati-va ca in gara Filaret, astazi transformata in autogara un angajat al liniilor ferate imbracat in uniforma trecea prin salile de asteptare scuturand un clopotel si anuntand cu glas raspicat ce trenuri vin, ce trenuri pleaca si la ce ora. Iar locomotivele nu se puneau in miscare pana ce seful de tren nu dadea semnalul sufland printr-o goarna mica de metal. Deh, pe vremea aia nu se foloseau fluierele. Locomotivele erau privite ca o curiozitate si totodata pretuite incat aveau chiar si nume. Prima locomotiva se numea Mihai Bravu. O alta datand din aceeasi perioada si botezata Calugareni, mai poate fi admirata si astazi la Muzeul Cailor Ferate din Bucuresti.
de Voicu Hetel
Gara Filaret
