In zilele noastre, a asculta muzica imprimata este un fapt banal, depasit chiar. La sfarsitul anilor 20 si la inceputul anilor 30 patefoanele erau obiecte destul de des intalnite in casele orasenilor cu venituri medii.
Șlagărele la modă, se ascultau pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master’s Voice. Acestea erau casele de discuri cele mai cunoscute. Asa se face ca marii cantareti romai interbelici puteau fi ascultati de oricine. Radioul luase si el avant si nu de putine ori, in emisiunile zilnice, isi faceau loc inregistrarile cu Jean Moscopol sau Cristian Vasile.
Cum arata un studio de inregistrare
Putine lucruri s-au schimbat in modul cum se faceau inregistrarile acum aproape 100 de ani. Din dorinta de a impiedica zgomotul salile erau incarcate cu draperii lungi si covoare groase care amortizau pasii. Totul este precis si tacut, nu e loc pentru greseli. Pancarte interzic zgomotul si fumatul. Orchestratia se facea live, la fata locului, ceea ce implica costuri destul de mari. Dincolo de un geam transparent se aflau tehnicienii si producatorii. Inregistrarea incepea dupa o serie de semnale luminoase transmise de cei de la pupitrul tehnic. Dupa ce orchestra isi canta preludiul, venea randul artistului. Toti marii cantareti interbelici s-au aflat intr-un astfel de loc. Obisnuiti cu publicul, ovatii si aplauze s-au simtit, prima data, cuprinsi de un sentiment de spaima cand s-au trezit fata in fata cu microfonul.
Primele inregistrari ale lui Jean Moscopol
Jean Moscopol
Inainte de a ajunge faimos Jean Moscopol nu era decat un modest functionar de banca la “Chrissoveloni”. Canta pentru amici da mai ales la seratele unui club al carui membru era numit “Sparta”. Pe la inceputul lui 1929, aflandu-se in vizita la un prieten care lucra la casa “Pathe”, Moscopol incepe sa fluiere cum numai el stia. Directorul casei Pathe aflat si el la acea reuniune este entuziasmat. Ii propune lui Moscopol sa inregistreze cateva placi fluierate care imitau naiul. Tot in acea perioada de inceput inregistreaza si prima placa cantata: “Balada fumului de tigara”. Jean Moscopol era insa doar la inceput de drum si placile sale au fost repede uitate. Faima sa creste odata ce paraseste banca si incepe sa cante seara de seara la barul Zissu. Devenise atat de popular incat oamenii veneau acolo doar casa-l auda pe el. La Parlophon inregistreaza in jur de zece discuri care au un succes fulgerator. Norocul ii surade din nou cand in toamna anului 1929 soseste la Bucuresti un reprezentant al “His Master’s voice” din Londra. Acesta il aude cantand la Zissu si ii face imediat o oferta. Tentat nu atat de bani, ci de posibilitatea de a-si avea inregistrata muzica pe un suport de foarte buna calitate, Moscopol accepta. Se urca in avion cu destinatia Viena. Aici inregistreaza o serie de placi care il fac cunoscut, caci de atunci incepe cu adevarat cariera sa muzicala.
Cristian Vasile era cel mai in voga cantaret interbelic
Cristian Vasile
Prima intalnire a lui Cristian Vasile cu casele de discuri o povesteste chiar el in paginile revistei Magazinul. “Acum vreo cativa ani, dupa ce cantasem multa vreme la Racaru, m-am dus la directorul unei firme fonografice, propunandu-i sa ma angajeze in esclusivitate, cu pretentiuni nu prea mari. Nefiind prea cunoscut, cartea mea de vizita nu putea sa spuna mare lucru acelui director… Fara sa m-asculte, m-a refuzat! De atunci a curs multa apa pe Dambovita si reputatia mea a crescut. Am inregistrat intai la Berlin, pe placi “Odeon”, in Aprilie 1931, “Frag nicht warum ich weine” si “Adieu mein kleiner Gardeoffizier” apoi, multe placi la “Columbia”. Intr-o zi am primit cateva randuri din partea aceluiasi director pe care il solicitasem eu odinioara, rugandu-masa ma duc sa iscalesc un angajament cu el. Oferta era frumoasa, dar eu nu uitasem primirea ce mi s-a facut prima data”.
Cristian Vasile devenise in acea perioada cel mai bine vandut artist, avand si numarul cel mai mare de placi imprimate.
Nello Manzatti
Nello Manzatti
Se numea in realitate Ion Manzatu dar cum se incetatenise ideea ca marile voci erau musai tenorii italieni si poate si din dorinta de a-si da o nota de exotism, acesta isi italienizase numele de scena. Avea un glas cald, o vasta cultura muzicala, dar si un mare talent pentru compozitie. Primul sau cantec imprimat pe disc a fost tangoul, la mare moda atunci “Oh Dona Clara”. Imprimarea s-a facut in sala “Barascheum” improvizata pe atunci in studio. Intalnirea cu microfonul o reda Manzatti: “Mi se fixase ora 4 dupa-amiaza pentru imprimat. Pentru a evita tracul si emotia care ma sugrumau, m-am inchis in studio singur, inca de la ora 3, privind la microfon ca la un dusman de moarte. Am invatat sa-l infrunt si am cantat fara greseala. Rezultatul a fost fericit. Mi-am auzit imediat vocea pe ceara. Marturisesc sincer ca in clipa in care mi-am ascultat glasul, am simtit un dintre cele mai puternice emotii din viata. Eram fericit. De altfel pe vremea cand am imprimat eu, putini erau cei cari faceau imprimari. Muzica usoara nu canta pe disc decat Moscopol, care era idolul publicului si ca atare, greu de concurat. Am izbutit totus sa ma impun si in curand eram vedeta, bisata de fetite si injurata de barbati”.
Simpatiile sale legionare, influenta pe care o dobandise prin compunerea si imprimarea unor cantece si imnuri legionare i-au atras antipatia autoritatilor carliste. In februarie 1938 Carol al II-lea instaureaza un regim dictatorial si multi legionari sunt arestati. Printre acestia se numara si Manzatti care este inchis in lagarul de la Miercurea Ciuc.
Bibliografie
Paul B. Marian “Vedetele discului” in Magazinul nr 43, iulie 1934, Editura “Adeverul”
de Voicu Hetel