Mitul singuraticului Robinson care trăieşte izolat de lume pe o insula pustie mi s-a părut întotdeauna fascinant, o evadare din lumea reală într-un univers de basm al unei insule tropicale cu plaje însorite şi nisipoase, cu ape limpezi, fructe exotice şi o linişte în care timpul pare că s-a oprit în loc. Sunt sigur că mulţi din cei care citesc aceste rânduri au avut această fantezie măcar odată. Era firesc, aşadar, ca un scriitor să vină şi să o aştearnă pe hârtie.
Robinson Crusoe este Alexander Selkirk
Scriitorul francez Daniel Defoe (1660-1731), autorul romanului Robinson Crusoe, nu a inventat nimic. Personajul său a fost cât se poate de real. Se numea Alexander Selkirk (1676-1723) şi îndeplinea funcţia de contramaistru pe vasul “Cinci porturi”. În urma unui conflict cu comandantul vasului, eroul nostru este pedepsit şi debarcat pe o insulă în anul 1704. Insula Juan Fernandez era nelocuită şi ocolită de navele ce tranzitau zona, aşa că bietul Selkirk a fost recuperat de către un anume Woodes Rogers, comandantul unei alte nave aflate în trecere. Acesta a consemnat întâmplarea în jurnalul său de bord.
Cine era Alexander Selkirk?
Alexander Selkirk s-a născut la Largo, în comitatul Fife, în Scoţia. La 19 ani după un conflict cu biserica presbiteriana scoţiană pleacă pe mare. Revine în patrie la 25 de ani, dar temperamentul sau îl aduce din nou în conflict, dar de data aceasta cu fraţii săi. În 1703 naviga la bordul navei Cinque Ports (Cinci Porturi) sub comanda unui anume William Dampier. Corabia lor era întovărăşită de o alta numită St. George. La un moment dat, în timpul călătoriei, Dampier moare când nava ajunge într-un golf în apropiere de Rio. Comanda vasului este preluată de Thomas Stradling. Corăbiile engleze ajung în arhipelagul Juan Fernandez unde acostează pentru a lua apă. Prezenţa unor nave franceze, cu care erau în război, îi obligă pe englezi să ridice rapid ancora abandonând însă doi marinari pe Mas a Tierra. Se vor întoarce abia peste 6 luni pentru a-i recupera. Cu Thomas Strandling, Alexander Selkirk avea o relaţie proastă încă din anii anteriori şi ea continuă să se deterioreze. Şi cu acesta, Selkirk are o ceartă violenţă, încât comandantul navei nu găseşte altă soluţie decât aceea sugerată chiar de eroul nostru şi anume, de a-l abandona pe o insulă. Aşa se face că în anul 1704, luna octombrie, Alexander Selkirk devine singurul locuitor al insulei Mas a Tiera din arhipelagul Juan Fernandez. Patru ani şi 4 luni mai târziu, de arhipelag se apropie două nave englezeşti, “Duke” şi “Dutchess aflate sub comanda căpitanului Woodes Rogers. Se întâmpla pe 1 februarie 1709. Se pregăteau să acosteze pentru a lua apă de băut, când zăresc luminile unui foc. Au crezut că are legătură cu o navă franceză întâlnită anterior în acele ape, însă focul era doar încercarea disperată a lui Selkirk de a-şi face cunoscută prezenţa. A doua zi acesta este descoperit de marinari. Îmbrăcat în piei de animale de sus până jos şi extrem de ciudat acesta pare un om al cavernelor. Singurătatea l-a făcut aproape să uite să vorbească. Se readaptează totuşi rapid şi este angajat ca ofiţer pe una dintre navele lui Rogers. Avea să afle de la salvatorii săi că hotărârea sa de a se exila pe insulă i-a salvat viaţa. La scurtă vreme după ce a fost abandonat, Cinque Port, corabia sa, se scufundase în Pacific.
În 11 octombrie 1711, Alexander Sekirk era din nou în Scoţia natală, după mai bine de 8 ani. Era însă nefericit. Anii de singurătate pe insula îl marcaseră şi declara oricui era dispus să-l asculte că deşi are o leafă bună ca ofiţer ar renunţa bucuros la toate ca să revină pe insula lui. S-a reîntors în satul său şi şi-a amenajat o colibă într-o grădină sperând ca în felul acesta să-şi regăsească liniştea. După o nouă dispută cu biserica pleacă din nou ca navigator la bordul navei britanice de luptă, H.M.S. Weymouth. Ultimii ani şi-i petrece pe mare unde a şi murit în anul 1723, la vârsta de 47 de ani.
Insula lui Robinson este Mas a Tierra
Insula din paginile lui Defoe se găseşte în largul apelor Pacificului, şi face parte dintr-un arhipelag aflat la aproximativ 800 km de Valparaiso, oraş chilian situat pe coasta Americii de Sud. Când au fost descoperite de europeni, în anul 1563, insulele au primit numele Juan Fernandez după navigatorul spaniol care conducea expediţia. Aripelagul este compus din trei insule de origine vulcanică Mas a Tiera, Santa Clara şi Mas a Fuera. Peisajul este parcă rupt din “Laguna albastră”, cu cascade, izvoare, stânci, păduri. Mă rog, cel puţin aşa era pe vremea lui Robinson. Azi din păduri nu a mai rămas mare lucru pentru că lemnul de santal şi palmierul chonta au fost la mare căutare. Insulele au fost întotdeauna slab populate, iar în unele perioade pustii. Cea mai mare este Mas a Tierra cu o lungime de 23 km şi o lăţime de 8 km.
Până la începutul secolului al XIX-lea s-au aflat sub jurisdicţie spaniolă, acolo instalându-se chiar o garnioana militară, pe la 1750, de teamă ca nu cumva să fie ocupate de englezi. Din acea perioada datează şi un fort spaniol, azi ruinat.
Revoluţiile sud-americane au dus la obţinerea independenţei unor popoare de sub dominaţia spaniolă. Din 1810, Chile preia controlul asupra insulelor Juan Fernandez. Arhipelagul a mai servit o perioada drept colonie penitenciară, a fost o vreme nepopulat.
În timpul primului război mondial în apropierea insulei Mas a Tiera se scufundă o navă de război germană, scăpată dintr-o mare bătălie desfăşurată lângă insulele arhipelagului Falkland. În memoria celor căzuţi la bordul vasului Dresden, chilienii au ridicat şi un monument.
Azi, majoritatea chilienilor care trăiesc în insule sunt situaţi în Mas a Tiera şi se ocupă cu pescuitul homarilor. Guvernul chilian s-a gândit că poate ar putea profită puţin de pe urma faimei dobândită de romanul lui Daniel Defoe, aşa că în 1966 s-a hotărât să reboteze arhipelagul şi insulele. Insula Mas a Tierra a devenit Insula Alexander Selkirk, iar o altă insulă a fost redenumită Insula Robinson Crusoe.
Robinsonii din Mas a Tiera
Contrar a ceea ce credeţi, Robinson-Alexander Selkirk nu a fost un caz singular. Pe insulă s-au mai petrecut două poveşti similare.
La 1860 un pirat, care îşi făcea veacul în insule este nevoit să ridice ancora în grabă şi să fugă. E urmărit de spanioli. În grabă este nevoit să lase în urmă pe insula Mas a Tiera, un indian moschito. Patru ani mai târziu, corsarul se întoarce în arhipelag să vadă cum o duce indianul. Acesta reuşise să se adapteze foarte bine, îşi confecţionase harpoane, cuţite şi cârlige pentru pescuit şi îşi ridicase o colibă din lemn acoperită cu piei de capră. În cinstea vizitatorilor a dat o masă pe cinste la care s-a servit carne de capra. Primele astfel de animale fuseser aduse chiar de Juan Fernandez pentru că navele care acostau acolo în anii următori să se poată aproviziona şi cu carne proaspătă.
Şi tot pe insula Mas Tiera se pare că ar mai fi existat un al treilea Robinson. Acesta ar fi fost un naufragiat care a petrecut 5 ani în acele locuri, înainte de a fi recuperat de un vas care a făcut o escală pe insulă.
De la Alexander Selkirk la Robinson Crusoe
Primele relatări despre Alexander Selkirk se află desigur în jurnalul de bord al lui Woodes Rogers, salvatorul său. În 1712, acesta a publicat cartea “A Cruising Voyage Round the World” (Croazieră în jurul lumii) în care este descris episodul descoperirii lui Selkirk. Cartea are succes iar povestea marinarului abandonat pe o insula pustie trezeşte mult interes.
Căpitanul său, cu care a navigat spre casă, Edward Cooke îşi scrisese şi el memoriile cam tot în aceeaşi perioada, relatând isprăvile lui Selkirk.
În 1713, eseistul Richard Steele îi ia lui Selkirk un interviu pentru publicaţia “The English Man” în care acesta îşi povesteşte aventura. Aflăm astfel amănunte despre frământările şi temerile sale, cum şi-a construit două cabane, a vânat broaşte ţestoase, a ţinut socoteală zilelor, şi-a făcut haine, a zăcut inconştient după o cădere de la înălţime şi multe altele. Interviul a stârnit un mare interes şi mulţi au vrut să-l cunoască.
Nu ştim dacă Daniel Defoe l-a întâlnit şi dacă cei doi au stat vreodată de vorbă. După unii, scriitorul i-ar fi luat un interviu în localul Red Lion Tavern, din Bristol. Ciudat este însă faptul că Defoe care era ziarist şi ar fi putut cu uşurinţă să publice o ştire legată de Selkirk, nu a făcut-o niciodată. Cert este că în 25 aprilie 1719 apărea “The Life and Strange Surprising Adventures of Robinson Crusoe of York, Mariner”. Defoe avea 59 de ani în acel moment, stătea prost cu banii şi era urmărit de creditori. Manuscrisul său a fost vândut editorului londonez William Tylor pentru numai 10 lire sterline.
Romanul lui Dniel Defoe a fost tradus în numeroase limbi (cel puţin 30) şi s-a vândut în milioane de exemplare. În secolul al XIX-lea, două versiuni prescurtate au fost traduse în latină pentru a uşura învăţarea limbii de către elevi. De-a lungul timpului tema romanului a constituit şi o bogată sursă de inspiraţie pentru numeroşi autori şi a fost ecranizată de producătorii hollywoodieni în mai multe rânduri.
Bibliografie
Zoe Mihalache Cotreanti “Robinson Crusoe – ficţiune sau realitate” în Almanah Lumea 87, pag. 162
Liana Enescu “Robinson Crusoe – elogiu al singurătăţii?” în Almanah Lumea 88 – caiet de vacanţă, pag. 96-98
