Sarpele in antichitate

Asclepios

Sarpele a fost intotdeauna un animal fascinant pentru om. In antichitate era venerat asemeni unui zeu, i se atribuiau insusiri, era temut, apreciat si detestat in acelasi timp. Sarpele, credeau anticii, putea sa ucida dar sa si vindece cu veninul sau. Asa se face ca sarpele pareias sau paroas, de culoare roscata, cu ca gros apare reprezentat alaturi de zeul medicinei, Asclepios sau Esculap. In jurul sarpelui s-au tesut numeroase legende si mituri. Sarpele cu obiceiul sau de a-si lepada pielea era asociat de antici ideii de innoire si chiar de nemurire. Una dintre cele mai vechi scrieri, “Epopeea lui Ghilgames” descrie cum sarpele, ii fura eroului iarba fermecata care i-ar fi putut aduce nemurirea.

Python

Unul din miturile grecesti pomeneste de furia zeitei Hera la aflarea vestii ca s-a nascut zeita Atena. De suparare aceasta a izbit cu pumnul in pamant, iar la poalele Parnasului a aparut un sarpe. Python, caci asa se numea creatura avea dimensiuni colosale si in curand a devenit fiinta cea mai de temut de la poalele muntelui Parnas. Cel care i-a venit in cele din urma de hac a fost Apollo, care il rapune cu ajutorul sagetilor faurite de Hephaistos insusi. Grecii celebrau victoria zeului soare asupra sarpelui in cadrul jocurilor pythice[1]. Acestea constau in intreceri de poezie, dans si muzica si asemeni Jocurilor Olimpice, se tineau din patru in patru ani, iar castigatorii erau incoronati cu frunze de laur.

Serpii lui Laocoon

Alti serpi legendari sunt aceia care l-au ucis pe Laocoon. Povestea spune ca in timpul razboiului

Laocoon

dintre greci si troieni, preotul din templul lui Apollo, pe nume Laocoon, a incercat sa-i avertizeze pe locuitorii cetatii sa nu aduca in interior calul urias de lemn[2]. El a prevestit mari necazuri daca vorbele sale nu aveau sa fie ascultate. Zeita Minerva, care in ciuda cererilor lui Zeus ca zeii sa nu se amestece in conflictul muritorilor, tinea partea grecilor, ca sa-l pedepseasca, a trimis doi serpi uriasi ca sa-l sugrume, pe el si pe fiii sai. In apropierea Romei, in anul 1506, este descoperit acest grup statuar infatisandu-l pe Laocoon si cei doi fii ai sai inlantuiti de serpi. Opera, care transmite o emotie si o forta extraordinara a fost executata in preajma anului 50 i. Hr. de catre trei sculptori din Rhodos.

Hydra

Un alt monstru mitologic imaginat de antici, era Hydra din Lerna. Creatura inzestrata cu puteri supranaturale traia in mlastinile Lernei din vechea Argolida. Se hranea cu animale si oameni rataciti, cu pastori si turmele lor. Monstrul, in fapt un soi de balaur, avea sapte capete, dintre care unul era nemuritor. Principala caracteristica a Hydrei este insa aceea ca odata ce i se taia un cap, indata alte sapte ii apareau in loc. Legendarul Hercule este cel care ii vine de hac retezandu-i toate capetele dintr-o lovitura.

Meduza

Un monstru oarecum inrudit cu Hydra insa mai aproape de imaginea clasica a sarpelui este Meduza. Pe capul acesteia cresteau serpi vii in loc de par si orice muritor o privea in ochi era pe data transformat in stana de piatra. Perseu o rapune folosind un viclesug. Pentru a nu o privi direct in ochi, el foloseste o oglinda care este, de fapt suprafata bine lustruita a scutului sau. Odata retezat capul gorgonei Meduza continua sa-si pastreze capacitatea de a-i impietri pe cei ce-o privesc. Din acest motiv, chipul ei apare adeseori pe scuturile grecilor.

"Perseu si Andromeda" - (Rubens) Chipul meduzei apare pe scut.

Sarpele urias al lui Regulus

Desprinsa parca din mitologie pare si o intamplare relatata de istoricii antici despre un general roman, pe nume Regulus. Celebru pentru curajul si devotamentul sau aratate in timpul primului razboi punic, Marcus Atilius Regulus, care ajunge consul intre 267-256 i. Hr. s-a luptat cu un sarpe urias, pe malurile fluviului Bograd. Atat de grea se dovedise incercarea incat generalul avea sa afirme ulterior ca ar fi preferat sa asedieze de doua ori Carthagina decat sa se lupte cu acel monstru. Pliniu cel Batran, relateaza ca sarpele ar fi masurat nu mai putin de 120 de picioare si ca duhoarea ce o raspandea era atat de puternica incat, romanii au trebuit sa se retraga.

In Creta pre-helenica, exista un cult al sarpelui socotit drept o zeitatea care stapaneste adancurile

Venerarea sarpelui in Egipt

In Egiptul antic, este deja cunoscuta deja adoratia fanatica, aproape irationala fata de unele animale despre care am pomenit si in alte articole.[3] Ceremoniile prin care egiptenii isi slaveau animalele ii apareau lui Diodor din Sicilia ca fiind “uimitoare si de necrezut” iar “cei care ar voi sa le afle originea si talcul, s-ar afla intr-o mare incurcatura”[4] La baza acestor credinte stateau cu siguranta si foloasele pe care acestea le aduceau omului. Serpii sunt in acceptiunea egiptenilor fiinte primejdioase, de muscatura lor ucigatoare putandu-te pazi doar pisica, mangusta sau soimul. Sarpele, alaturi de alte animale sau insecte periculoase pentru om, devine un factor esential in sacralizarea altor fiinte. In acelasi timp insa, sarpele este pus la loc de cinste, asemeni crocodilului. Sarpele[5] denumit Uraeus apare reprezentat pe diadema de ceremonie a faraonilor egipteni.

Sarpele apare ca un simbol al lumii de dincolo. Zeul suprem al Egiptului faraonic, Ra calatoreste pe cer in barca sa in timpul zilei, dar noaptea, coboara in lumea subpamanteana unde se lupta cu sarpele cosmic.

Tot legat de serpi si de Egiptul antic merita mentionat si sfarsitul tragic al reginei Cleopatra. La 2 septembrie 31 i. Hr., are loc batalia de la Actium. Flota egipteana a lui Marc Antoniu si a Cleopatrei este risipita si scufundata de triremele romane ale lui Octavian Augustus. Ca sa nu cada vie in mainile invingatorului, regina Egiptului prefera sa-si curme viata lasandu-se muscata de o vipera.

de Voicu Hetel