Un scotian beat mort avand o sticla de whisky sub brat, se impiedica intuneric fiind si se duce de-a berbeleacul pe niste scari. Cand isi revine dupa cateva momente, da sa se ridice, dar simte ceva umed sub palma. Isi duce mana la gura si simtind gustul sangelui exclama: “Slava Domnului, am crezut ca e whisky.
Un scotian trecand printr-o padure pierde o moneda de un penny tocmai in vizuina unei vulpi. O cauta disperat cateva ceasuri, apoi se intoarce acasa si povesteste amarat tuturor rudelor sale patania sa. Un an mai tarziu in locul acela se afla o pestera subterana impresionanta iar ghidul le explica turistilor ca totul li se datoreaza scotienilor care inca mai cauta fisa.
James I, omul responsabil de toate glumele facute pe seama scotienilor
Si ca aceste doua glume facute pe seama zgarceniei bietilor scotieni, mai sunt o gramada. Noi oamenii avem nevoie sa definim realitatea, sa-i definim pe ceilalti, sa-i includem intr-o categorie cunoscuta. Este o forma normala de control personal care ne ajuta sa ne diminuam anxietatea fata de un necunoscut.
De unde vine oare aceasta prejudecata? Daca ati intalnit vreodata scotieni sau ati avut curiozitatea sa-i intrebati pe altii ce parere au despre ei, sunt sigur ca v-ati mirat vazand ca nu sunt nici pe departe asa cum apar in bancuri. Si atunci cum si de ce au aparut bancurile cu scotieni?
Ei bine, se pare ca de legenda zgarceniei scotienilor ar fi, dupa cat se pare, englezii, mai exact unii istorici englezi. Povestea spune ca pe la 1603, la moartea reginei Elisabeta I, pe tronul englez s-a urcat un rege scotian. James al VI-lea domnea peste regatul vecin de cand avea doar 13 luni, mai exact din anul 1567 si era inrudit cu dinastia Tudorilor al care ultim reprezentant fusese Elisabeta. Ca fapt divers, mama sa, celebra Maria Stuart, zugravita in atatea filme si romane istorice, avea sa fie decapitata chiar din ordinul Elisabetei care se temea ca regina scotiana i-ar putea lua tronul. Ei bine, acest James al VI-lea din familia Stuartilor, mosteneste tronul englez si in istoriografia britanica primeste numele de James I.
Acest inceput de secol XVII este inca dominat de mari conflicte, multe dintre ele avand substrat religios. James I sau Iacob I cum il consemneaza istoriografia romaneasca, s-a nascut in religia catolica, dar a fost convertit la protestantism pentru a fi pe placul lorzilor scotieni. Asadar religia este un factor important si un bun motiv pentru atentate, din care James Stuart a scapat, nu odata.
In Anglia, domina religia anglicana, in timp ce in Irlanda, care face parte si ea dintre posesiunile sale, majoritari sunt catolicii. James I Stuart nu a fost vazut cu ochi buni multa vreme, in principal datorita stilului sau de conducere absolutist, cheltuielilor considerate exorbitante de parlamentari, dar si a faptului ca acesta a indepartat din posturile cheie nobilimea engleza pentru a le face loc fidelilor sai. Toate acestea i-au adus, evident, indelungi conflicte cu Parlamentul englez.
Contemporanii nu i-au iertat-o si l-au zugravit in culori deloc magulitoare, lucruri preluate ulterior de istoricii moderni, drept adevaruri de netagaduit.
Sigur ca “highlanderii” scotieni nu se puteau masura in stil si eleganta vestimentara si spirituala cu mult mai europenizata nobilime engleza. Indepartati de la curtea regala, lorzii nu au ramas datori punand in circulatie toata anecdotica legata de zgarcenia scotiana. La aceasta trebuie sa fi contribuit si faptul ca scotienii, datorita lipsei de resurse si a terenurilor putin fertile, erau mult mai saraci decat ceilalti locuitori ai insulei, deci mai predispusi la cumpatare, mai stransi la punga.
de Voicu Hetel
