Teatrul Urmuz Tulcea. Asa se numea primul teatru profesionist infiintat in Tulcea. Era in toamna anului 1999 cand a aparut ca o sectie in cadrul Centrului Artistic Judetean. Angajati eram in total sapte actori: Vitalie Ursu, Rodica Bistriceanu (Ursu), Valentin Ghibaltovschi, Veronica Gheorghe, Valentin Potrivitu, Catalina Cristea (Hetel) si Voicu Hetel. Mai aveam un regizor, Ion Dore, un sunetist, un luminist si o cabiniera. Directorul, Stefan Coman, de profesie maestru coregraf de dansuri populare ca si cei de la serviciul de contabilitate erau “la comun” atat pentru sectia de teatru cat si pentru Ansamblul Folcloric Baladele Deltei.
Primul spectacol pus in scena a fost “Prostii sub clar de luna” de Teodor Mazilu, in regia lui Ion Dore, pe scena Casei de Cultura (cunoscuta in Tulcea si sub numele de Casa Oltenului, teatrul neavind, pe atunci, un spatiu al sau). Asa am debutat in teatru. In anul urmator impreuna cu acelasi Ion Dore s-a montat „Trei farse” dupa A.P.Cehov. Era vorba in realitate despre trei piese intr-un act: “Cerere in Casatorie”, “Ursul” si “Jubileul”. In acelasi an s-a montat “Epilog” de Stefan Caraman in regia lui Gavril Pinte.
In 2001 ni s-au alaturat Veronica Linguraru, Loretta Negruta, Nicodim Ungureanu si Cristian Boieriu si in regia lui Ion Dore a fost pusa in scena piesa „D’ale carnavalului” de I.L.Caragiale. „Încurcaturi cu cântec” dupa Vasile Alecsandri in regia Dianei Cheregi a fost ultimul spectacol in aceasta formula. Teatrul a renuntat la angajatii permanenti preferind sa aduca proiecte gata facute in alta parte.
In cele din urma, teatrul Urmuz a fost inchis de tot. In 2008 mai marii judetului s-au gandit sa resusciteze viata artistica infiintind un nou teatru in locul celui vechi. Asa a aparut Teatrul “Jean Bart”, insa tot ca o sectie a Centrului Cultural. Ion Dore a fost numit director al noii institutii iar vechiul cinematograf “Patria” a fost transformat in sala de spectacole.
Din pacate din atmosfera vechiului teatru nu a mai ramas aproape nimic. Parca nici n-ar fi existat. Oamenii s-au risipit iar despre cele cinci spectacole produse la Tulcea nu s-a pastrat nici o alta referire.
Zilele acestea aflu din nou, la disparitia unui mare poet, ca in Romania esti valorizat abia dupa ce ai trecut pragul de dincolo. Iubim si uram cu aceeasi intensitate, valorizam si contestam dar mai presus de toate habar nu avem sa fim mandri de ce facem si de ce am cladit. Uitam repede, o luam de la capat si ramane….nimic.
Cu siguranta, anii petrecuti la Tulcea au fost cei mai frumosi. Poate ca totusi nu a ramas doar praf de amintire. Mai cunosc un tulcean care a facut teatru fiind influentat de spectacolele de la Urmuz. Il cheama Victor Petcu, era in liceu pe vremea cand am montat D’ale Carnavalului si a jucat si el un politist.
Ce vremuri…
Nu au trecut degeaba. Au ramas in amintirea noastra. TIn minte ca vazusem fiecare spectacol de 4-5 ori, ii stiam replicile, ma inscrisesem la teatru – atat la liceu unde preda Valentin cat si la Palatul Copiilor cand preda Vera. Jumatate din prietenii mei de atunci visau sa dea la teatru sa se faca actori. Nu cred ca a dat nimeni, dar eu macar am ajuns sa lucrez cu ei 🙂
Am fost si eu angajata la Teatrul Urmuz din Tulcea…un an…primul si singurul an in care am fost vreodata angajata, cel putin pana acum, la 30 de ani. In acel an am facut hepatita A din cauza aerului in care respirau si sobolanii de sub scena de la Casa Olteanului. Cred ca si ei au fost angajati cu carte de munca atunci… Asa ca eu m-am bucurat cand Dore m-a primit sa joc in noua sala Jean Bart dupa 10 ani. O sala in care s-au investit muuuuulte resurse, dar unde nu mai erau bani sa plateasca incalzirea…Cred ca depinde si de noi sa reinviem vechea atmosfera…Nu stiu cum se mai simte acum domnul Dore sau daca mai are putere de decizie, dar atunci cand am fost noi, in 2009, el ne-a ajutat cu tot ce-a putut… Asa cum e el, cu bune si rele…poate merita sa-l sunam si sa-l intrebam cum se simte…