Turnul Colţea a fost vreme de aproape 170 de ani cea mai înalta construcţie de pe teritoriul ţarii noastre. Destinaţia iniţială a clădirii a fost aceea de clopotniţă pentru biserica Colţea, care este astăzi cel mai vechi edificiu bucureştean aflat încă în picioare.
Cine a construit Turnul Colţea?
Turnul Coltea la 1845 vazut de C. Begeneau
Pe la sfârşitul secolului al XVII-lea terenul aflat în apropierea Universităţii şi a Teatrului Naţional unde acum se înalţă spitalul Coltea se afla în proprietatea unui anume Colţea Doicescu. Casele celor din neamul Colţeştilor făcuseră ca această mahala a Bucureştilor să capete numele lor. Printr-un act de donaţie locul ajunge în posesia Bisericii Ortodoxe. La 1701, în acel loc intrat acum în stăpânirea spătarului Mihai Cantacuzino se înălţa primul spital din Ţara Românească. Tot prin grija marelui spătar Mihai Cantacuzino se ridică şi o biserică şi o şcoală.
Lucrările la Turnul Colţea au fost începute la 1709, în timpul domniei lui Brancoveanu şi încheiate la 1715. Biserica, spitalul şi şcoala au fost înconjurate de un zid, accesul în interior facandu-se prin turn, a cărui boltă slujea drept poartă de intrare. Deasupra acestei întrări se afla o pisanie în care era menţionat numele ctitorului şi pe care o puteţi admira la Muzeul Naţional de Istorie a României. După alte surse, (vezi Adrian Majuru) construcţia turnului ar fi inceput la 1701, caz în care participarea unor meşteri straini, în cazul nostru mercenari din armata suedeză a lui Carol al XII-lea, este exclusă, cel puţin in primii ani.
“Această înconjurare de zid, cu toată coprinderea din temelie, s-au zidit de dumnealui jupân Mihai Spătarul Cantacuzino, carele fiind coprins de dumnezeiască râvnă, toate acestea foarte înfrumusețaţe a făcut precum se vede, pentru mărirea și slavă lui Dumnezeu și pentru veșnica pomenire a dumnealui și a tot neamul dumnealui și s-au săvârșiţ în zilele luminatului Domn a toată Țara Românească, Io Ștefan Vodă Cantacuzino, fiind Arhiereu – Mitropolit prea sfințiţul părinte Antim în anul 1715”.
Din păcate, Mihai Cantacuzino avea să fie la scurt timp după aceea întemniţat şi ucis de turci la Constantinopol.
Se crede, şi nu fără temei, că la zidirea sa ar fi luat parte soldaţi din armata suedeză a regelui Carol XII aflaţi în retragere după ce suferiseră o teribilă înfrângere în stepele Rusiei. După spusele unui călător străin care descrie impozanta construcţie, mai vechea noastră cunoştinţă elveţianul Franz Joseph Sulzer, un inamic înverşunat al românilor, aflăm că în lateralele bolţii de intrare erau zugrăvite pe pereţi, în culori vii, chipurile unor soldaţi în uniformă străină, unul de infanterie, iar celălalt de cavalerie. Sulzer, în însemnările sale făcute pe la 1775 afirma însă că nu putuse afla cine proiectase “construcţia extraordinară a acestui turn înalt” şi nici de ce apăreau doi soldaţi suedezi cu puşca pe umăr pictaţi la intrare. Nu ne-au rămas dovezi palpabile privind prezenţa acestor imagini, poate pentru că turcilor nu le-a plăcut prezenta pe zidul turnului a unor ostaşi în uniformă “nemţească”, atât de deosebită de portul otoman ca şi de cel existent atunci în Principate, aşa că desenele au fost distruse.
Există în schimb dovezi certe cu privire la existenţa unui regiment întreg de “Walloschen”, adică valahi, care va participa la bătălia de la Poltava (8 iulie1709) aflandu-se în slujba regelui Suediei Carol al XII-lea. Aceşti mercenari români se aflau sub comanda obristerului Sandul Kolcka sau mai pe româneşte, Sandu Colţea. Şi iată că o parte din mister pare să se dezlege. Turnul e făcut de supravieţuitorii acestui regiment de valahi care întorşi în ţara lor pun în practică cele învăţate pe alte meleaguri. Oare tocmai de la acest Sandu Colţea descendent al Colţestilor care dăduseră numele mahalalei, să provină denumirea turnului, a spitalului şi a bisericii?
Turnul fotografiat de Ludwig Angerer
Ipoteza conform căreia Turnul Colţea ar fi fost ridicat de meşteri români şi de mercenarii lui Carol al XII-lea a prins în istoriografia noastră, ea având numeroşi susţinători de seamă. Între aceştia se numără: N. Iorga, Ionescu-Gion, N. Stoicescu, O. G. Lecca şi alţii. Un fapt interesant care merită însă menţionat este acela că Sandu Colţea nu avea cum să participe la construcţie, el fiind luat prizonier de ruşi în urma bătăliei şi avea să-şi petreacă următorii zece ani în captivitate.
Cum arăta Turnul Colţea?
Desenul slugerului N. Oteteleşanu (sfârşitul sec. al XVIII-lea) este publicat în “Muzeul Naţional” din februarie 1838. În plus sunt menţionate câteva detalii legate de Turnul Colţei: “Crucea, băşică şi până subt stâlpii foişorului erau acoperite cu tinichea, iar celălalt acoperiş era de ţiglă. La băşică, în tavanul Foişorului era tarabă cu lăcat. Foişorul pe dinăuntru era roşu, pardoseala lui era de scânduri şi avea laviţă împrejur”.
Puţine descrieri ale turnului au ajuns până la noi. Ne putem face o imagine studiind o schiţă realizată în preajma anului 1802 de slugerul Nicolae Otetelisanu şi o miniatură realizată de Ioan fiul cojocarului Dobre din mahalaua Batişte.
Înălţimea turnului, apreciabilă chiar şi după standardele de azi era de 50 m, iar latura bazei sale pătrate era de 9 m. În partea de jos, structura aminteşte prin soliditatea să de construcţiile medievale cu rol defensiv, în timp ce de la jumătate în sus, se “subţiază”. Partea superioară era de inspiraţie gotică, aici simţindu-se influenţa stilului predominant al clădirilor asemănătoare existente în spaţiul german şi scandinav. Putem presupune că aici îşi puseseră amprenta meşterii recrutaţi din armata suedeză. Descrierea lăsată de Sulzer despre Turnul Colţei arăta că este o clopotniţă foarte înaltă în patru colţuri după stilul german. Încrustate în piatră pe ancadramentele uşilor şi ferestrelor se aflau o serie de motive caracteristice stilului brâncovenesc predominant în epocă. La nivelul al treilea se aflau capiteluri în forma unor capete de leu ce susţineau un balcon ale cărui balustrade sunt încadrate astăzi în pridvorul bisericii Colţea.
Destinaţia iniţială a clădirii a fost aceea de clopotniţă pentru biserica Colţei, care este astăzi cel mai vechi edificiu bucureştean aflat încă în picioare.
Bucureştenii şi Turnul Colţei
Turnul Colţei era după cum se poate vedea cea mai înaltă clădire din Bucureşti în veacul al XIX-lea. Nu e de mirare că destinaţia sa a fost cu timpul schimbată, devenind turn de strajă. In Capitală existau multe străzi înghesuite cu magherniţe din lemn şi incendiile, atunci când izbucneau, aveau efecte devastatoare, iar din Turnul Colţei se putea da lesne alarma. Ca să limiteze întrucâtva pagubele municipalitatea hotărâse ca turnul să fie transformat într-un punct de observaţie pentru pompieri. De acolo se putea vedea lesne cale de mulţi kilometri, putându-se da alarma rapid. Ca foişor de foc va funcţiona în 1790 şi între 1847-1888. Numai că nu toată lumea a fost mulţumită de această măsură. Lângă turn se afla spitalul Coltei iar pompierul instalat în vârful turnului era obligat să răcnească din cinci în cinci minute cuvântul “Ascultă!” În felul acesta, el dovedea că nu doarme în post şi că veghează la securitatea locuitorilor urbei. Vă imaginaţi cât de enervant trebuie să fi fost pentru bieţii pacienţi ai spitalului să-l audă pe pompier zbierând cât îl ţineau rărunchii zi de zi şi noapte de noapte. Evident că la primărie au ajuns un noian de proteste susţinute şi de ziare. Măsura luată de autorităţi a fost aceea de a limita numărul de strigăte acestea putând fi auzite doar odată pe oră şi ceva mai încet. Asta se petrecea pe la 1870. La acea vreme, turnul îşi pierduse mult din măreţia de altădată. Cutremurul din 26 octombrie 1802 dusese la prăbuşirea părţii sale superioare în timp ce alte două cutremure produse la 1829 şi 1838 compromiseseră structura sa de rezistenţă. La 1859, turnului i se adăugase un foişor din lemn care va înlocui partea prăbuşită în urmă cu cinci decenii.
La 1888 primarului Pache Protopopescu i-a venit ideea să scape de turn. Principalul motiv invocat a fost acela că înalta construcţie se şubrezise drastic de-a lungul anilor, în parte datorită cutremurelor suportate şi exista oricând pericolul să se prăbuşească. Cauza cea mai importantă a demolării turnului a fost însă aceea că se dorea alinierea actualului bulevard I.C. Bratianu care formează axa nord-sud a Capitalei[1]. Zis si făcut! Cu toate protestele locuitorilor Capitalei care vedeau in clădire un simbol al oraşului lor, Turnul Coltei a fost dărâmat, act început la 3 august 1888.
Era nevoie de un nou turn care să servească drept post de observaţie pentru a putea preveni incendiile. După planurile arhitectului George Mândrea s-a construit la 1893, Foişorul de foc care a îndeplinit acest rol până în 1935.
Bibliografie
Alexandru Alexianu, “Monumente care au fost – Turnul Coltei” în Magazin istoric anul I, nr. 6, 1967,pg. 79-81
Alexandru Alexianu, “Mode şi veşminte din trecut”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971, vol. 2,
Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929
G. I. Ionescu-Gion, “Istoria Bucurescilor”, Iaşi: Editura Tehnopress, 2003.
Adrian Majuru, “Mahalaua Coltei” in Bucuresti – Materiale de istorie si muzeografie XIV, Muzeul Municipiului Bucuresti, 2000, pg. 92-116
Simion Saveanu, “Enigmele Bucurestilor”, Editura pentru turism, Bucuresti, 1973
de Voicu Hetel
[1] Pentru o mai bună înţelegere a amplasării turnului, trebuie spus că acesta se afla la aproximativ 20 m în faţa scărilor de la pridvorul bisericii Colţea. Practic, şoseaua care leagă Piaţă Universităţii de Piaţă Unirii trece pe deasupra fundaţiei.