În armatele moderne, prezenţa femeilor în teatrele de operaţiuni nu mai reprezintă de multă vreme o curiozitate. Chiar dacă ponderea lor este departe de a fi egală cu a bărbaţilor, ele îndeplinesc sarcini identice cu aceştia la toate nivelele. Integrarea şi acceptarea lor deplină în structurile militare a fost însă un proces de lungă durata. Când vorbim despre femeile din armata noastră, primul gând ne duce la Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu căzută pe câmpul de lupta în primul război mondial. La vremea aceea însă, femeile care mureau luptând cu arma în mână, cot la cot cu bărbaţii, erau un caz particular.
Primele femei încadrate în unităţile armatei române apar în toamna anului 1864. Acestea purtau denumirea de vivandiere. Conform dicţionarului vivandiera era o femeie autorizată în unele ţări să însoţească trupele în campanie, pentru a vinde soldaţilor alimente, băuturi şi obiecte de primă necesitate. Cuvântul provine din franţuzescul vivandiere.
Francezii sunt cei care, la jumătatea secolului al XVII-lea, aduc femeile în mod oficial în rândul corpului militar. Acestea participau la manevre dar şi la lupte având rolul de a aduce mâncarea sau ca infirmiere. Termenul de „Vivandiere“ provine din substantivul viande – carne, în franceză, sau vivenda – hrană, în latină.
În secolul al XIX-lea, francezilor le vine ideea să le îmbrace si in uniforme pentru a le întări statutul de participante activ. Desigur că printre atribuţiunile lor se numărau şi lucrurile descrise în definiţia de mai sus.
În armata română primele femei apar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Înaltul ordin de zi nr. 1048, publicat în Monitorul oficial din august 1864 hotăra: “Se aprobă ca fiecare corp de armata să aibă câte o vivandieră. Leafa şi întreţinerea ei va fi din masa generală de întreţinere a corpului. Vivandierele purtau uniforme oarecum asemănătoare cu ale soldaţilor unităţii din care aceau parte fiind diferenţiate doar de fuste şi de şorţurile puse deasupra.
Din înaltul ordin de zi nr. 242 din 9 februarie 1865, aflăm amănunte semnificative despre cum arată uniforma primelor femei-soldat:
Art I.
Infanteria
1. Spenţerul de postav civit închis, fără guler, mânecile ca la trupă, încheindu-se la piept cu un rând de şase nasturi galbeni, purtând numărul corpului; poalele vor fi de 100 mm.
2. Fusta de postav civit închis, încreţită, poalele vor avea lungimea de 500-600 mm, cu două lampasuri jos, jur-împrejur şi late de 35 mm, distanţa dintre lampasuri va fi de 35 mm jos, până la marginea fustei, jur-împrejur va avea colţuri albe, festonate, de 30mm lăţime.
3. Sorţuleţul alb, având lungimea de 300 mm şi lăţimea de 250 mm cu două buzunare dinainte şi jur-împrejur cu colţuri festonate albe.
4. Pantalonul de postav garans, ca la trupă, însă mai largi cu 60 mm.
5. Mantaua de postav albastru închis ca la trupă în formă de rond, tăiată pe dinainte drept, acoperind poalele fustei, având în loc de mâneci două tăieturi, spre a putea trece mânecile afară, gulerul va fi îndoit de o lăţime de 50 mm, cu capişon având în vârf o franje roşie.
6. Pălăria, ca a vânătorilor cu diferenţa că înălţimea va fi numai de 70 mm, bordurile pălăriei de 60 mm, având o panglică cu coloarea ţării de lăţime 40 mm, care se va lega cu o fundă la spate, lăsând a atârna în jos de 300mm. În fruntea pălăriei pe panglică va avea numărul corpului.
7. Crevata de mătase roşie, şi se va lega cu o fundă a căruia colţuri în lungime de 120 mm, vor atârna în jos.
Echipamentul:
8. Centuronul, negru de lac, placa centuronului ca a infanteriei;
9. Port-butoiaşul, negru de lac.
Armătura
10. Pumnalul ca al oficerilor de pompieri, având lungimea însă de numai de 400 mm;
11. Butoiaşul, va avea lungimea de 350 mm şi înălţimea de 180 mm, a cărei culoare va fi galbena cu lustru;
12. Micul echipament. Cizme de piele de vacs subţire, mănuşi albe de piele de castor, cămăşi cu gulerul drept, în forma de colţuri, de lăţimea de 30 mm, asemenea vor fi şi mânecuţele.
