Arcul a fost vreme de mii de ani o arma teribila, probabil cea mai eficienta pentru doborarea unui dusman aflat la distanta. Toate marile civilizatii au folosit arcul cu sageti, au existat diferite tehnici si modalitati de a trage cu arcul, au existat multiple tipuri de arcuri, de sageti si figuri intrate in legenda gratie indemanarii in aceasta tehnica. Apoi a aparut praful de pusca si armele de foc, iar arcul a disparut si odata cu el s-a schimbat intregul mod in care se purtau razboaiele.
1 Cand au aparut arcurile?
E greu de spus cine au fost primii arcasi sau cui i-a venit ideea de a folosi arcul. Cele mai vechi informatii provin din picturile rupestre aflate intr-o pestera aflata la Castellon, in Spania. Acestea dateaza din 10.000-5.000 i. Hr. Cele mai vechi arcuri descoperite pana in prezent provin din Danemarca (7000 i. Hr.) si Egipt (1400 i. Hr.)
Vreme de peste doua secole campurile de lupta medievale au fost dominate de cavalerii in armura. Erau, daca vreti o comparatie, echivalentul tancurilor moderne. Aveau cai puternici, protejati la randul lor, echipament costisitor, scutieri si servitori. Erau aproape imposibil de doborat de catre un om simplu. Intr-o lupta aveai nevoie de timp, forta, o arma eficienta si mult noroc pentru a-i veni de hac unui cavaler. A aparut insa arcul lung. Acesta dadea sagetilor pentru intaia data puterea de a strapunge o platosa din otel. Arcul era de regula cu 15 cm mai lung decat arcasul. Primii care l-au folosit au fost locuitorii Tarii Galilor. Cand englezii i-au invadat, welschii se aparau impotriva cavalerilor englezi doborandu-i cu sagetile trase cu aceste arcuri lungi. Rezistenta lor a fost in cele din urma infranta dupa o lunga campanie de catre regele Eduard I. Dupa ce Tara Galilor a fost absorbita de regatul englez, celebrii arcasi au intrat si ei in randurile armatei regale. Primii care le-au simtit pe pielea lor eficienta au fost scotienii. Cand englezii au inceput in secolul al XIII-lea campania de subjugare a Scotiei, arcasii galezi au facut harcea –parcea armata regelui scotian Rober the Bruce. Pe acesta din urma vi-l mai amintiti poate din filmul Braveheart cu Mel Gibson. Acolo scotienii dobandeau o mare victorie impotriva cavalerilor englezi folosind tapuse uriase.
2. Cum aratau si din ce erau realizate arcurile?
Arcurile egiptenilor, in antichitate, dupa cum se vede in numeroase reprezentari grafice era cam de marimea arcasului iar varfuril sagetilor erau din bronz. Asirienii realizeaza arcuri scurte si curbate, puternice si usor de manuit. In jurul secolului XIII i. Hr. hititii dezvoltau arta tragerii cu arcul din miscare folosind carele de lupta. Ceva mai incoace, catre 500 i. Hr. romanii imbunatateau tehnica tragand din fata si nu din dreptul pieptului.
Foarte interesante sunt si arcurile mongolilor folosite de Genghis Han in campaniile sale la inceputul secolului al XIII-lea. Compuse din mai multe segmente acestea erau scurte si se puteau curba extrem de mult fiind usor de folosit pentru calareti.
Dar sa revenim la arcurile lungi medievale. Acestea erau realizate din lemn de tisa, ulm sau frasin. Cel mai bun lemn provenea din bazinul Mediteranei avand mai putine noduri. Intr-atat erau de importante pentru englezi de pilda, bustenii de tisa incat orice vas comercial englez care ancora in Anglia era obligat ca inainte de a-si descarca marfurile sa inmaneze oficialitatilor o anumita cantitate de lemn necesar producerii arcurilor.
Arcurile erau realizate in asa fel incat sa fie pe masura fiecarui arcas exact ca pantofii. Lungimea, forta necesara pentru a-l incorda erau foarte importante asa ca acestea trebuiau ajustate pentru fiecare individ in parte.
Arcurile medievale care au supravietuit pana in zilele noastre (cele mai multe provenite de pe vasul Mary Rose) demonstreaza faptul ca forta necesara pentru a le folosi cu succes in lupta era foarte mare necesitand un antrenament continuu al muschilor mainilor, bratelor si spatelui.
3 Cate sageti putea trage un arcas bun intr-o batalie?
Pornind de la studierea sportivilor din ziua de azi care participa la concursurile de tir ai spune ca nu prea multe. O serie de lucrari medievale ajunse pana in zilele noastre spun altceva.Care este adevarul despre arcasi ramane deocamdata o dilema. Un lucru ramane cert. Un arcas exceptional cu cadenta de tragere si precizie foarte buna nu ajungea oricine. Profilul arcasului perfect trebuie sa fi fost un barbat de varsta mijlocie, robust, cu statura peste media obisnuita a omului medieval. E putin probabil ca acesta sa fi fost serv (serb, iobag, dependent de un senior)pentru ca timpul dedicat antrenamentului nu era unul de neglijat.
Istoricii moderni pornind de la rezultatele obtinute in competitiile actuale de tir si de la varfurile de sageti descoperite credeau ca o sageata trasa de un arcas medieval putea strabate pana la 300 de metri iar cadenta de tragere ajungea la aproximativ 12 sageti pe minut, adica una la 5 secunde. Datele ramase despre batalia de la Agincourt arata ca armata lui Henric V avea cam 6 milioane de sageti.
Imaginati-va ca atunci cand prima sageata isi atingea tinta, alte doua erau in aer si o a patra era gata sa plece. Imaginea trebuie sa fi fost inspaimantatoare si nu numai imaginea. Vajaitul era cu siguranta foarte puternic si dublata de intunecarea vazduhului de norul nesfarsit de sageti producea haos facand caii sa se sperie. O sageata putea fi refolosita in cursul aceleiasi batalii pentru ca se intampla adesea ca arcasii sa ramana fara munitie data fiind cadenta mare de tragere si numarul relativ redus de sageti pe care acestia le carau in tolbe.
Si daca tot veni vorba despre norul de sageti, va servesc si cu o anecdota: În primăvara anului 480 i. Hr are loc o mare invazie persană. Cetăţile greceşti se coalizează sub conducerea lui Leonidas, regele Spartei şi se pregătesc să opună rezistenţă. Un cercetaş vine în tabăra spartanilor şi aduce vestea că inamicul e câtă frunză şi iarbă şi că dacă ar trage toţi cu arcul, cerul s-ar întuneca din cauza norului de săgeţi.
-Cu atât mai bine, spuse Leonidas liniştit, atunci ne vom bate la umbră!
4 Arcul – spaima cavalerilor in armura?
Dar sa revin la arcul cel lung. Marele triumf al arcului lung avea sa fie in timpul Razboiului de 100 de ani dintre Anglia si Franta. In bataliile de la Poitiers (august 1346), Crecy (septembrie 1356) si Agincourt (octombrie 1415), sagetile au decimat nobilimea franceza. In ultimii ani o serie de teste cu replici ale arcurilor sagetilor si armurilor medievale au fost facute pentru a verifica forta, distanta, tipul de sageata necesare penetrarii unei armuri. Concluzia a fost ca o armura zdravana de tipul celor folosite de nobilime putea face fata unei sageti. Cu toate acestea existau destule puncte vulnerabile la incheieturi, iar caii erau erau cei mai expusi. E inutil sa spun ca un cavaler echipat complet dar doborat de pe cal era asemeni unei testoase cu carapacea in jos.
5 Cum au pierdut francezii batalii pe care in mod logic trebuiau sa le castige?
Razboiul de 100 de ani desfasurat intre 1337 si 1453 s-a desfasurat pe pamant francez. Nu o sa insist asupra motivelor si nu o sa va plictisesc cu amanunte. Cine a vazut filmul cu Ioana d’Arc a retinut poate aspectul ca taman cand francezii erau sa si-o ia pe cocoasa definitiv de la englezi a aparut o fecioara care manata de o viziune divina a ridicat oamenii la lupta intorcand soarta luptei. Trebuie spus insa ca pana la aparitia ei englezii castigasera bataliile de care am pomenit ceva mai sus. Toate acele lupte aveau in comun cateva trasaturi. In primul rand englezii care “jucau in deplasare”erau mai putintei, mai prost inarmati, mai prost hraniti. Francezii, pe de alta parte dispun de un nucleu puternic format din nobili, bine antrenati, bine echipati, bine hraniti, increzatori in victorie si motivati pentru ca “jucau acasa”. Cu toate acestea, diferenta a facut-o arcul cel lung (the Long Bow, cum ar zice englezii). Francezii au refuzat pur si simplu sa creada ca niste tarani inarmati cu arcuri i-ar putea invinge. Rezultatul a fost ca nenumarati nobili au fost macelariti. Mai trebuie totusi spus si ca englezii au stiut de fiecare data sa isi aleaga un teren favorabil care sa impiedice cavaleria grea a francezilor sa beneficeze de avantajele pe care le aducea o armura, viteza calului in galop sau o lance.
6 Ce pateau arcasii capturati?
O practica obisnuita a acelor timpuri era ca in cazul in care puneai mana pe arcasi din tabara dusmana sa-i neutralizezi intr-un mod foarte simplu. Nu puteai sa-i scurtezi de cap pentru ca riscai sa li se aplice un tratament similar si celor din tabara ta in cazul capturarii. Sa nu uitam si ca este epoca “codului cavaleresc” si sa ucizi un captiv nu e ceva acceptat. Puteai in schimb sa-i tai arcasului doua degete: aratatorul si mijlociul. Acestea erau degetele cu care intindea coarda arcului. Fara acestea, niciun om, oricat de puternic, nu putea folosi un arc lung. Cum arcasii erau oameni simpli, fara educatie si superstitiosi, acestia cautau sa scape de ghinionul de a fi mutilati trecandu-si un deget peste altul in forma unei cruci. se pare ca de aici vine obiceiul ca astazi de a-ti incrucisa aratatorul si mijlociul pentru a avea norocul de partea ta.
7 Protectorul arcasilor : Sfantul Sebastian
Si ca tot veni vorba de cruce, trebuie spus ca arcasii credeau cu tarie in puterea Sfantului Sebastian pe care il considerau patronul lor. De ce tocmai acesta? Sfantul Sebastian traise la sfarsitul secolului III d. Hr. si detinuse importante functii publice (comandant al garzii pretoriene si senator) in timpul domniei lui Diocletian. Datorita apartenentei sale la crestinism si a faptului ca a convertit o multime de soldati, detinuti si oficialitati din Roma este condamnat la moarte prin sagetare. Sebastian supravietuieste insa miraculos sagetilor si atunci este ucis cu lovituri de ciomag si ciopartit.
8 Cum a devenit trasul cu arcul o treaba cat se poate de serioasa
Dupa cum ati vazut, arcasii puteau rasturna situatia intr-o batalie. Cu costuri minime si fara a pune in pericol vietile nobililor puteai castiga un razboi. Nu e de mirare atunci ca regii medievali priveau tragerea cu arcul ca pe o treaba foarte serioasa. Cu cat aveai mai multi arcasi bine antrenati, cu atat ,ai bine. In 1541 de pilda, Henric VIII, un monarh englez, mare amator de femei, de mese imbelsugate si de vanatoare despre care gasiti amanunte picante aici, a dat o lege votata si de Parlamentul englez numita “Legea jocurilor ilicite”. Prin aceasta erau interzise o serie de jocuri responsabile in viziunea lor pentru declinul indeletnicirii tirului cu arcul. Toti barbatii pana la 60 de ani erau obligati sa posede un arc si minim patru sageti. Baietii intre 7 si 17 ani trebuiau sa detina un arc si doua sageti. Nerespectarea legii atragea o amenda in valoare de 6 silingi si 8 pence (era o moneda din aur care valora o jumatate de marca sau o treime de pound, adica mult). Printre jocurile interzise se numarau tenisul, bowlingul, cricketul, cartile, zarurile etc.
9 Toxic, intoxicare – povestea unor vorbe si arcul cu sageti
Si acum un fapt divers. Anticii greci denumeau arcul si tot ce tine de domeniul acestuia toxon. Ei aveau obiceiul de a inmuia varful sagetilor in otrava. Si iata cum in atatea limbi a intrat cuvantul toxic pentru a desemna o substanta sau un element care iti face rau.
10 Cand si de ce au disparut arcurile din batalii?
Sigur ca raspunsul este ca au disparut odata cu aparitia musketelor. Lucrurile insa sunt ceva mai complicate si trebuiesc facute cateva precizari. Arcul avea plusuri si minusuri, la fel si armele de foc. Abia cand pustile s-au perfectionat si au devenit mai eficiente, arcul a putut iesi definitiv din istorie. Sa vedem care sunt avantajele arcului cu sageti. In primul rand, un arc primitiv este relativ usor de realizat existand materie prima din belsug. Cele mai bune arcuri erau insa cele din lemn de tisa. Arcasul putea reincarca rapid, iar un palc de arcasi putea face ravagii impotriva oricarei armate. Raza de actiune era destul de mare (cca. 245 yarzi). Ceva mai tarziu au aparut arbaletele. Primul care le mentioneaza in scris este Sun Tzu in Arta razboiului (500 i. Hr.) Acestea aveau o raza de actiune mai buna (cca 390 yarzi). Care erau dezavantajele? Pai in primul rand antrenarea unui arcas bun dura ani de zile. In timpul lui Henric VIII, in Anglia a existat un ordin prin care toti tinerii erau obligati sa exerseze trasul cu arcul, duminica dupa slujba. Pentru un arc lung aveai nevoie de un om zdravan capabil sa il incordeze. Pe de alta parte, arbaleta se incarca foarte greu, puteai trage cu precizie cam o sageata pe minut. La aparitia primelor muskete, arcurile si arbaletele erau totusi mai eficiente. In plus noile arme de foc costau destul de mult, se incarcau lent si nu erau la fel de precise. Ele au intrat insa in dotarea armatelor pentru ca instruirea unui soldat dura mult mai putin. Abia in timpul Razboiului civil american, cand apar pustile cu repetitie putem vorbi de sfarsitul arcului cu sageti.
Declinul arcului lung a mai avut insa o cauza la care nu v-ati astepta: ciuma. In timpul Razboiului de 100 de ani sobolanii purtatori ajung de pe continent pe vasele engleze iar de aici in Anglia. Populatia Londrei este decimata de epidemie in proportie de 50% iar cea a tarii de 30%. Dispare astfel mana de lucru. Timpul alocat altadata antrenamentelor este acum dedicat in mare masura lucrului fapt ce va duce in final la disparitia treptata a tintasilor de elita.
Bibliografie
Peter Ryding, Did Noah invent tennis?, Pathfinder Partners Ltd 2006
Will Fowler Ancient Weapons, Annes Publishing Ltd 1999, 2002
Costantin Antip Cavalerul medieval si osteanul de ocazie in Magazin istoric, an VII, nr 4 1973, pag 78-85
Alexandru Chiritoiu, Crinul si leii, Batalia de la Azincourt, in Magazin istoric, an XLV, nr.3, 2011, pag 56-59
http://www.washingtonpost.com/wp-srv/sports/olympics/longterm/archery/archhist.htm
http://www.youtube.com/watch?v=geNG-Ot40W0
Interesant. E bine de stiut, orice informatie e binevenita.
Demult, pe langa faptul ca arcul, era bun de pus dusmanul pe fuga, acesta ajuta la procurarea hranii.