1 Ordinele cavalereşti îşi au rădăcinile în Orient
Cavaler ospitalier
Cum au apărut principalele ordine cavalereşti?
Există o strânsă relaţie între religie şi apariţia acestor organizaţii militare. Ceea ce le uneşte este Ierusalimul. Oraşul Sfânt, locul în care murise şi înviase Christos reprezenta de secole pentru creştinătate un loc de pelerinaj dar şi un important simbol. Atunci când acest loc a încăput pe mâinile musulmanilor iar pelerinajele au devenit imposibile ca urmare a masacrelor înfăptuite de musulmani, în occidentul medieval profund credincios a apărut semnul revoltei. Atunci când papa Urban al II-lea a chemat lumea la luptă, în 1095, acesta nu era decât apelul unei lungi serii de veşti şi apeluri venite din Ţara Sfântă. La capătul a trei ani de călătorie, cavaleri, nobili şi oameni simpli reuşesc în mod surprinzător să cucerească Ierusalimul. Pentru că luptau sub semnul crucii, au primit denumirea de cruciaţi iar acţiunea lor a devenit cunoscută în istorie drept prima cruciadă. Pentru a asigura securitatea pelerinilor creştini, pentru a le veni în ajutor şi de a-i îngriji au apărut mai întâi ordinul ospitalierilor în 1113 iar câteva luni mai târziu, ordinul templierilor. Un al treilea ordin este cel al cavalerilor teutoni. Ordinul este înfiinţat în 1120 de către un nobil german ajuns în Ierusalim împreună cu soţia sa. Ei încep prin a înfiinţa un spital pentru pelerini. Deşi iniţial depind de ospitalieri, ordinul este finanţat de Lubeck şi Bremen. La sfârşitul secolului al XII-lea, la insistenţele arhiepiscopului local, personalul spitalului se constituie în ordinul cavalerilor teutoni.
***
2 Cum deosebeşti un ospitalier de un templier şi de un teuton?
Cavaler teuton
Confuziile între cele trei ordine cavalereşti sunt frecvente şi nu de puţine ori am întâlnit în reviste sau în mediul online articole despre ospitalieri ilustrate cu templieri, ori poveşti despre masoni împletite cu imagini cu teutoni. Ce au în comun toate cele trei ordine în privinţa vestimentaţiei le face ce e drept foarte asemănătoare. Confuzia provine în principal de la faptul că toate aveau o cruce mare pe îmbrăcăminte.
Se cunosc circa 400 de forme de cruci dintre care cele mai răspândite sunt crucea Tau în forma literei T, crucea latină/catolica cu braţe inegale, crucea greacă ortodoxă, cu patru brate egale, crucea slavă/rusească cu şase braţe inegale, crucea celtică, cu cerc în mijloc, crucea Sfântului Andrei, în formă de X etc. Crucile ordinelor cavalereşti au şi ele forme speciale.
Cavalerii ospitalieri cunoscuti astăzi şi sub denumirea de Cavalerii de la Malta posedă pe uniformă crucea de Malta, numită şi crucea cu opt colţuri. Crucea malteză este albă pe fond negru, iar cele opt colţuri reprezinta binecuvantarea şi sunt alcătuite din alăturarea a patru vârfuri de săgeată. Crucea Malteză este un simbol al protecţiei, un semn de onoare.
Cavalerii templieri sau sărmanii soldaţi ai lui Christos puteau fi recunoscuţi după hainele albe cu o cruce roşie, distinctivă, fiind printre cei mai bine echipaţi, antrenaţi şi disciplinaţi războinici.
Cavalerii teutoni erau îmbrăcaţi într-o mantie albă având o cruce neagră pe piept. Unele unităţi de cavaleri purtau o cască ornată pentru a-i îngrozi pe duşmani.
***
3 Masonii sunt urmaşii templierilor?
O legendă spune că ultimul mare maestru templier Jaques de Molay intuind că ordinului său i se apropie sfârşitul i-a încredinţat nepotului său contele de Beaujeu secretul, relicvele şi tezaurul Templului. După lichidarea în mod brutal a templierilor, cei scăpaţi de lăcomia regelui Franţei şi a papei Clement V, îl aleg mare maestru pe Beaujeu. La moartea sa , i-a succedat Aumont, templier refugiat în Scoţia.
Michel de Ramsay, un propagator al francmasoneriei de rit scoţian în Franţa face legătura între această mişcare şi templieri. El avea să arate că adevăraţii fondatori ai francmasoneriei au fost cruciaţii. La jumătatea secolului al XVIII-lea un anume baron von Hund explică orignile francmasoneriei în cartea sa Despre regimul strictei observante. Potrivit lui, după sfârşitul tragic al cavalerilor, maestrul de Auvergne s-a refugiat în Scoţia unde se adună toţi ceilalţi fugari. Ca să scape de urmăritori toţi veniseră deghizaţi în zidari. În franceză macon înseamnă zidar şi de aici denumirea de francmason, adică zidar liber. Alte rituri masonice se vor distanţa de această teorie, dar templierii au fost receptaţi de masoni cu simpatie.
***
4 Templierii aveau relaţii cu un alt ordin derivat din islamism!
Este vorba despre Fraţii ordinului Ismailia care avea scopuri şi raţiuni de existenţă similară lor. Fraţii ordinului erau conduşi de un Maestru, şeicul Djebel, titlu ce se traduce prin “Bătrânul de pe munte”. Când ordinul templierilor a fost lichidat de Filip cel Frumos, s-a răspândit o legendă menită să le înfiereze memoria. Conform acesteia pritenii lor islamici erau obligaţi să fumeze de către Djebel, haşiş spre a le creşte curajul în luptă. În arabă, păzitor se traduce prin assas cu pluralul assacine iar cuvântul hachaichia îl desemnează pe ce cel intoxicat cu haşiş. Călugării au fost porecliţi de francezi assassin, adică o stâlcire a denumirii de consumatori de haşiş. Şi uite aşa a apărut în limbile moderne termenul de asasin.
***
5 Sfârşitul stăpânirii cavalerilor în Orient se datorează în mare măsură bolilor.
Teutoni
Conform spuselor lui Charles Creighton (1847 –1927), un medic, autor faimos pentru lucrările de istorie medicală dar şi controversat datorită unora dintre opiniile sale, cruciaţii secolelor XI-XIII nu au fost înfrânţi atât de iataganele sarazinilor, cât de ostila bacterie a dizenteriei, precum şi de alte epidemii”, vara primei cruciade din 1090 fiind descrisă ca fiind extrem de călduroasă şi prevestitoare de boală”.
Dizenteria caracterizată printr-o diaree galopantă apărea din cauza condiţiilor precare de igienă în care trăiau şi al obiceiurilor proaste ale acestor călugări soldaţi. Aceştia se uşurau pe unde apucau, mâncau nespălaţi, beau apă fără să o fiarbă, cât despre haine, ei bine, omul simplu medieval, nu se putea lăuda cu garderobe prea bogate. În rândul cruciaţilor, estima expertul britanic, dizenteria ar fi făcut ravagii, nu mai puţin de 12.500 dintre aceştia murind.
***
6 Templierii, ospitalierii şi teutonii erau prieteni?
Aţi putea crede că între slujitorii crucii, fie că se numeau templieri, teutoni ori ospitalieri domnea, în Ţara Sfânta o armonie deplină. Doar serveau aceleaşi idei şi principiile după care se ghidau erau similare. Fals! Încă din timpul celei de-a şasea cruciade teutonii şi templierii intră în conflict.
Fondat după modelul ordinelor ospitalierilor şi al templierilor, Ordinul Cavalerilor Teutoni este esenţialmente naţional. Teutonii care deţin importante domenii în Ţara Sfântă, la Mediterana dar şi în Germania sunt înainte de toate fideli împăratului german Frederic al II-lea de Hohenstaufen. Apariţia ordinului a provocat un imens scandal în Occident căci spiritul cruciadelor nu era legat de vreo naţiune sau de vreun conducător anume. Împăratul germanic Frederic al II-lea fusese excomunicat de Papă aşa că în momentul în care acesta se încoronează ca rege al Ierusalimului, la ceremonie participă doar cavalerii teutoni, ospitalierii şi templierii refuzând acest lucru. În consecinţă, reprezentantul papei interzice accesul în Oraşul Sfânt iar regele va reacţiona asediind castelul templierilor de la Accra.
***
7 Cavalerii templieri pun bazele sistemului bancar?
Atunci când plecau la drum pelerinii preferau să nu-şi ia cu ei avuţia de teamă că ar putea să fie jefuiţi. Templul avea însă case deschise în numeroase ţări de-a lungul drumului. Călătorul încredinţa suma la plecare celui mai apropiat lăcaş şi primea în schimb o scrisoare de adeverinţă cu ajutorul căreia îşi recupera banii la destinaţie. Aşa apare ceea ce în limbaj bancar poartă denumirea de cambie dar şi cecul bancar. Beneficiind de numeroase sucursale, de o pază militară eficientă, de o bună reputaţie, templierii îşi capătă repede reputaţia de adevăraţi bancheri ai Europei medievale. De la sfârşitul secolului al XII-lea Templul avea să devină depozitarul tezaurului regal al Franţei..
***
8 Cavalerii mari amatori de chiolhanuri şi femei?
Cavalerii primelor cruciade au fost fără îndoială sursă de inspiraţie pentru curentul romantic. Cavalerul fără de pată şi prihană este însă doar un mit Documentele existente ne permit să ne facem o părere despre cum erau în realitate teutonii, ospitalierii şi templierii. Membrii ordinelor nu aveau voie să se căsătorească, să aibă avere, dar nu erau obligaţi la abstinenţă şi posturi. Ba din contra, li se recomanda să-şi menţină vigoarea prin toate mijloacele, în primul rând, mâncând pe săturate.
***
9 Templierii la originea unei superstiţii?
Jacques de Molay
Cea mai populară superstiţie este legată de numărul 13. Numărul prim 13 aduce noroc sau ghinion, iar ziua de vineri 13 e mama tuturor ghinioanelor. Pentru amatorii de fantasmagorii şi de teorii ale conspiraţiei, cartea lui Dan Brown “Codul lui da Vinci” oferă o explicaţie asupra originii superstiţiilor legate de vineri 13. Potrivit romanului ghinionul a pornit când în ziua de vineri 13 octombrie 1307, s-a declanşat prigoana împotriva cavalerilor templieri. Conducătorii ordinului militar călugăresc şi mulţi dintre membri au fost arestaţi din ordinul regelui Franţei, Filip al IV-lea şi acuzaţi de erezie, trădare şi o mulţime de alte lucruri, totul din dorinţa regelui de a pune mâna pe uriaşa avere acumulată de aceştia. Adevărul este că până la începutul secolului XX ideea că numărul 13 şi ziua de vineri sunt aducătoare de nenoroc există, însă ,în conştiinţa publicului, nu există noţiunea de vineri 13. Meritul pentru aducerea în atenţie a acestei superstiţii, răspândită ulterior până la saturaţie de mass media, îi revine unui prozator american, astăzi complet uitat, numit Thomas W. Lawson. Acesta a publicat la 1907 o nuvelă botezată “Vineri 13”.
***
10 Primele fapte de arme ale templierilor sunt departe de imaginea pe care o avem azi despre ei.
Sigur că atunci când te gândeşti la templieri şi la luptele date de ei îţi vin în minte bătăliile împotriva sarazinilor în Orient, fapte de vitejie, rezistenţă eroică etc. Cu toate acestea cea mai veche luptă despre care avem informaţii a avut loc, în mod cu totul surprinzător, în Portugalia şi nicidecum în Ţara Sfântă. Evenimentul se petrecea în 1132 în regiunea Grayana şi în provincia La Marche.
În Ţara Sfântă prima luptă dată de templieri, despre care ni s-au păstrat amănunte, are loc în anul 1138. Sfârşitul este unul cum nu se poate mai tragic. Templierii pun stăpânire pe oraşul Teqoa, după cum relatează Guillaume de Tyr, dar turcii care doar se retrăseseră strategic, se regrupează şi revin în oraş provocând un măcel îngrozitor.
Bibliografie
*** “Bolile mileniului” în Ştiinţă şi tehnică, an LII, nr. 1-2
Pallada Carmen Crucea că simbol divin al lumii Revista Crucea Malteză Ospitalieră an I, nr. 1 martie 2013, Iaşi
Pernoud Regine Templierii Cavalerii lui Christos, Editura Univers, 2008
Pernoud Regine Templierii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996
de Voicu Hetel
